Lectia despre cub

de Nichita Stanescu

Perioada postbelică este marcată de evenimente majore,sfârșitul celui De Al Doilea

Război Mondial si de instaurarea comunismului.În această perioada, literatura a devenit
instrument de propagandă, pierzându-și valoarea estetică.
Poezia postebelică este supusă acelorași influențe ca si dramaturgia sau proza,
manifestându-se doua tendințe:poezia aservită comunismului și poezia originală care exprimă
o noua viziune asupra lumii.În poezia posteblică se manifestă predominant doua
curente:nemodernismul si postmodernismul.
Neomodernismul apare dupa anii ’60, valorificând influența modernismului interbelic.
Nichita Stănescu a fost un poet,scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al
Academiei Române.Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei
mai importanți scriitori de limbă româna, pe care el însuși o denumea ,, dumnezeiesc de
frumoasă,, . În 1979, a publică poezia ,,Lecția despre cub,, în volumul ,,Operele imperfecte,, .
Este o poezie neomodernistă, deoarece prezintă trăsături specifice acestui curent
precum:inovația prozodică, preferința pentru metafore, ambiguitatea limbajului poetic.
Tema poeziei este reprezentată de creația ca aspirație spre prefecțiune și frumos, dar și
relația dintre poet și cititor, poet si operă, cititor si operă.Tema susține faptul că, peozia este o
artă poetică, deoarece prezintă viziunea autorului asupra procesului de creație.
Din punct de vedere compozițional, poezia nu este organizată în strofe, sunt prezente
inovațiile prozodice reprezentate de versul liber și ingambament, care determină fluența ideii
poetice prin scrierea cu literă mică la inițiala versurilor.Acestă structură susține că poezia se
încadreaza în neomodernism.
Poezia este un monolog adresat prin prezența adjectivului pronominal de pers. a-II-
a ,,ta,, , care exprimă adresarea către sine însuși sau către orice alt creator.
Opera determină doua secvențe reprezentate de procesul de creație și relația poet-artă-
cititor.Între acestea predomină relațiile de opoziție: material-spiritual, realitate-poezie, poezie-
cititor.
Titlul prin substantivul ,,lectia,, susține maniera didactică prin care este prezentat
procesul de creație, ideea fiind accentuată de verbele reflexiv impersonale: ,,se ia, se
lustruiește, se răzuiește,,.De asemenea, ar putea sugera ipostaza de mentor a eului liric, care se
adresează unui ucenic.În titlu se regăsește și motivul central reprezentat de ,,cubul,, care este
un simbol al perfecțiunii de artă, fiind considerat o formă geometrică perfectă.
Prima secvență sugerează procesul de creație si etapele acestuia.

Prima etapă susține că plăsmuirea operei este conturată prin modul de construire a unui
cub.Verbele creează o enumerație în gradție ascendentă, sugerând trecerea de la munca brută,
sugerată prin verbele ,, se ia, se cioplește,, la muncă rafinată, sugerată prin verbele ,, se
lustruiește, se răzuiește,,.Totodată, substantivele sugereză trecerea de la elementul material,
sugerat prin metafora ,, bucată de piatra,, care ilustrează realitatea ca sursă de inspirație, la
elementul spiritual sugerat prin metaforele ,,daltă de sânge,, care ilustrează efortul depus de
artist sau sacrificiul de sine, ,,ochiul lui homer,, ilustreaza întoarcerea spre sine însuși a
artistului sau accesul la esență si ,,raze,, care ar putea sugera inspirația de origine divină sau
strălucirea.Se remarcă prezența pentru metaforă speficică neomodernismului, dar si
ambiguitatea limbajului poetic, care este tot o trăsătura acestuia.
A doua etapa a creatiei este iubrirea, considerată o etapă esențială a procesului de
creație, pentru că dă viață operei; este ilustrată prin motivul sărutului și prin enumerația ,, cu
gura ta, cu gura altora și mai ales cu gura infantei.Motivul infantei ar putea sugerea
innobilarea poeziei prin iubire.
Gestul paradoxal al sfărâmării unui colț al cubului exprimă o viziune originală asupra
procesului de creație susținând ca frumusețea poeziei nu înseamnă perfecțiune, ci este
determinată tocmai de imperfecțiunea sa, care-i determină unicitatea, făcând-o vie,
problematică, plină de tensiuni la fel ca viața.
Secventa a doua constituie și finalul operei și ilustrează relația dintre poet-operă și
cititor.Acesta exprimă percepția omului comun asupra operei de artă: aceea că frumusețea
înseamnă perfecțiune, ideea reiese din exclamația retorică din finalul operei ,, Ce cub perfect
ar fi fost aceasta dacă n-ar fi avut un colț sfărâmat!,,.Repetiția ,, Toți, dar absolut toți,,
exprima conflictul dintre creator și ceilalți oameni.
În concluzie, în această creație poetul Nichita Stănescu reușește să exprime foarte
sugestiv problema creației artistului pe care o situează dilematic între creator si publicul
receptor.