„Testament” de Tudor Arghezi

Perioada interbelica , modernism eclectic , arta poetica

moderna

Contextul perioadei moderniste (in comun cu esul de la Corola , Plumb si Riga )

Ascuns dupa pseudonim , Tudor Arghezi , pe numele real Ion N. Theodorescu , a inovat
poezia romaneasca , manifestandu-se literar in perioada interbelica , prin crearea unei viziuni
poetice , in care elemente ale traditionalismului interfereaza cu cele moderne specifice
perioadei . Altfel spus , acest poet reprezinta un autor proteic , fiind greu de incadrat intr-una
dintre cele doua ideologii , dar si important in ceea ce priveste modernitatea poeziei
romanesti , intrucat a adoptat in literatura nationala ideea de estetica a uratului , creata de
poetul francez , Charles Baudelaire . Prin aceasta tehnica poetica , el creeaza o mutatie la
nivelul limbajului , aducand in opera lirica atat cuvinte regionale , populare , dar si licentioase .
De altfel , a demonstrat prin aceasta inovatie stilistica faptul ca nu exista diferente intre
cuvintele poetice si cele nepoetice . Opera acestuia este una fecunda , in care abordeaza o
varietate mare de teme si motive literare . Debutul sau editorial a avut loc in 1927 cu volumul
de poezii intitulat "Cuvinte potrivite" , din care se poate observa poezia a carui caracter este
determinat de stilul estetic ce i a adus un renume in poezia romaneasca . Acesta , fiind inspirat
de lumea delincventilor , spatiile degradate in care a trait experienta carcerala , a reusit sa isi
insuseasca o viziune poetica proprie , in care universul imaginar se bazeaza pe valorificarea
categoriilor sociale si investirea acestora cu valori estetice . Mai mult de atat , intreaga sa opera
se constituie prin multitudinea de poeme , la a caror baze stau ideile si conceptiile poetului
despre tema sociala , tema dragostei , cea a jocului si cea filozofica . In cea din urma , poetul
abordeaza temele confruntarii omului cu divinitatea , dar si moartea si chiar pendularea
acestuia intre credinta si tagada fata de Dumnezeu . Poezia aceasta de tip filozofic se
concentreaza astfel pe o lirica existentialista si o poezie de tip sociogonica , in care eul poetic
mediteaza asupra propriei conditii si la statutul sau si rolul creatiei in lume . Cuprinzand aceste
aspecte , multe poezii din aceasta categorie reprezinta in mod explicit niste arte poetice ale
autorului .
Unul dintre poemele reprezentative ale liricii argheziene este opera intitulata "Testament" .
Acesta a fost inclus in volumul sau de debut si este considerat de catre critica literara drept o
arta poetica explicita , in care sunt tratate temele operei argheziene , fiind utilizat un lirism
subiectiv , adresand in mod direct afirmarea optiunilor eului creator si o atitudine poetica
redata prin intermediul topicii afective , dizlocarilor sintactice si inversiunilor utilizate in
discursul poetic . Din punct de vedere al speciei reprezinta o arta poetica , prin care defineste in
mod alegoric conceptia argheziana asupra procesului poetic si viziunea lirica a autorului asupra
rolului poetului si a creatiei sale in lume . Din punct de vedere al caracterului modern , aceasta
arta poetica trateaza o problematica specifica acestei ideologii literare , astfel este realizata o
transfigurare a socialului in estetic , prin intermediul tehnicii esteticii uratului , si raportul dintre
inspiratie si tehnica poetica folosita de catre autor .
Avand in vedere tema si viziunea despre lume in aceasta arta poetica , intreaga idee
poetica se rezuma la procesul creativ dezvoltat de catre poet pe parcursul discursului poetic . In
mod structural , poemul este alcatuit din trei secvente poetice corespunzatoare celor 5 strofe ,
astfel incat primele doua sunt grupate in prima secventa , urmatoarele doua strofe corespund
celei de-a doua si ultima strofa reprezinta ultima secventa poetica . Prima dintre acestea se
constituie prin intermediul viziunii artistice a poetului asupra simbolisticii cuvantului "carte" .
Astfel , eul liric atribuie acestui termen sensul de "creatie artistica" , iar , mai mult de atat , prin
constructia " un nume adunat pe o carte" , creatia este definita ca expresie a personalitatii
singulare . De altfel , poetul accentueaza sensurile conotative ale cuvantului prin versul "Cartea
mea-i , fiule , o treapta " , sintagma prin care sunt asociate experientele trecutului cu
responsabilitatile unui viitor cititor al poeziei . In mod alegoric cu titlul poeziei , cartea
reprezinta testamentul lasat de catre poet generatiilor viitoare , in care mostenirea este
reprezentata de catre creatia acestuia . De asemenea , in aceasta secventa , poetul face referire
in mod metaforic la trecutul literaturii , efortul strabunilor prin constructia " seara razvratita" .
Prin intermediul termenului "oseminte" , autorul constituie o referinta colectiva la adresa
eforturilor anonime , care nu au fost de prisos si isi vor lasa amprenta asupra generatiilor
succesoare . Din alt punct de vedere , in aceasta secventa , autorul defineste in mod metaforic
creatia drept un proces care presupune truda , un efort prin care isi include opera in
"testamentul" , "hrisovul" ce va ramane mostenire generatiilor urmatoare . Cea de-a doua
secventa compune in mod alegoric intregul proces al creatiei vazut ca unul complex format din
sublimari , transfigurari si metamorfoze ale obiectelor simbolice creatiei . Demersul poetic este
structurat de autor prin asocierea a trei serii de termeni metaforici . Astfel , prima serie se
constituie prin selectarea unor verbe cu semnificatii metaforice , care sugereaza imaginea
poeziei ca actiune creatoare demiurgica : "am ivit" , "am facut" , "iscat-am" . Selectarea
verbelor "am prefacut" , "am preschimbat" evoca metaforic caracterul innoitor al liricii sale ,
iar , prin utilizarea sintagmei "o gramadii" , afirma specificul de sinteza al intregului proces . A
doua serie de metafore are in vedere materialul asumat ca poetic , astfel sugerand nonesteticul
la inaltimea artei autentice . Enumeratia gradanta si ascendenta a termenilor subliniaza
diversitatea zonelor marginale ale realului investite cu valente poetice : "graiul lor cu indemnuri
pentru vite" , sugerand cotidianul trudei anonime , "zdrente" , evocand banalul si obiectele
uzate , raul si trivialul reiesind din termrnii "venin" si "ocara" . A treia serie metaforica
accentueaza semnificatiile conceptului de poezie si functia sociala si estetica a acesteia . Altfel
spus , poeticul este definit ca act de migala , sursa de inspiratie pentru posteritate : "leagane
urmasilor stapani" . Rod al efortului si nelinistilor creatoare , procesul poetic este interpretat ca
ilustrare a perfectiunii formale , evocata prin termenul "versuri", si a puterii sacralizante
reprezentate prin imagini , "icoane" , astfel conceputa , poezia devine expresia noului , fapt
reliefat de termenul "muguri" , dar si a implinirii poetice prin termenul "coroane" . Cea de-a
treia secventa accentueaza in mod conclusiv ideea cunoasterii creatiei autentice din
ingemanarea talentului sau "harul" cu mestesugul , "truda" . Intreaga strofa reprezinta o
metafora a creatiei si a rolului purificator al acesteia. In completarea acestui proces creativ ,
autorul asociaza termeni antitetici , marcati simbolic prin folosirea majusculelor , ultimele trei
versuri reprezentand o definire a conditiei creatorului . Astfel , "robul" , fiind un exponent al
colectivitatii , este poetul condamnat la creatie , la confesiunea ramasa neinteleasa . De
asemenea , cititorul este ilustrat sub o forma inaltatoare prin termenul "Domnita" , care este
purificat prin lectura , aceasta actiune fiind vazuta drept una aducatoare de bucurie in virtutea
cinstirii strabunilor . Aceasta metafora accentueaza in contextul poeziei faptul ca poezia nu
reprezinta doar inspiratie , adica "slova de foc" , ci si mestesug , "slova faurita" .
Din punct de vedere compozitional , intregul discurs poetic este construit sub forma unui
monolog adresat de catre eul liric aflat in ipostaza unui tata , un creator , care ii lasa fiului sau
spiritual , adica generatiile viitoare , ca unica mostenire , doar cartea , care accentueaza
metonimia pentru opera si valorile spirituale transmise de catre eul liric . De asemenea , la
nivelul compozitional , poezia cuprinde relatii de recurenta si opozitie intre termeni . Astfel , in
prima secventa poetica , termenul "carte" se afla sub mai multe acceptiuni , conturand astfel
intreaga viziune poetica asupra acestui cuvant si a semnificatiei lui poetice . Astfel , acest
termen , prin sintagma "un nume adunat pe-o carte" , cuprinde in mod simbolic ideea de
creatie , efortul creatorului de a lasa urmasilor lucruri de valoare , iar , prin versul "Cartea mea-
i , fiule , o treapta " , termenul poate semnifica o evolutie spirituala prin cunoastere . Relatiile
de opozitie aduc in vedere legatura motivului cartii aflat in contrast cu obiectele creatoare ,
izvoarele de inspiratie . Altfel spus , in cea de a doua secventa , poetul explica in mod alegoric
procesul tehnicii si esteticii uratului . Prin versul " Facui din zdrente muguri si coroane " poetul
incearca sa accentueze caracterul inovator al creatiei lui , incercand sa arate sursa de inspiratie
prin cuvinte din campul semantic al degradarii , trivialului , banalului .
Incipitul poeziei este reprezentat de primul vers al poeziei . Acesta incepe cu un verb
negat , "nu-ti voi lasa " , urmat de adverbul "decat" , accentuand caracterul ferm al poeziei . Din
alt punct de vedere , aceasta constructie anticipeaza tipul de lirism subiectiv al poeziei , astfel
impletind functia conativa cu cea emotiva . De asemenea , eul liric , sub ipostaza initiala ,
accentueaza caracterul formativ , decisiv , ferm al poeziei . Finalul transfigureaza in mod emfatic
dorinta eului liric de a lasa mostenire "cartea" ca valoare istorica a strabunilor .
Prin aceasta arta poetica , Tudor Arghezi a constituit in mod original un proces de
purificare a cuvintelor si de modelare in noua lor substanta a unui univers de frumusete care sa
exprime si sa razbune realitatea . Ideea poetica recurenta si referitoare la "carte" , prin prisma
poeziei , ajunge sa instituie un cult al stramosilor , fiind forma cea mai inalta si rezistenta de
oglindire a vietii si spiritualitatii unui popor. Altfel spus , pentru autor , poezia reprezinta o
expresie a spiritualitatii poporului , fiind o inefabila sinteza etnica , etica si estetica , pe care o
realizeaza cu efort si suferinta . In concluzie , aceasta arta poetica este un poem original
datorita complexitatii sale , care ii confera semnificatiile unui adevarat tratat de estetica , un
tratat in care procesul poetic , creatia , functia poeziei , conditia creatorului sunt definite prin
optiunile ilustrate in opera .