Testament-Eseu literar

Poezia "Testament" deschide volumul de debut al autorului, "Cuvinte potrivite", aparut in anul

1927, este o arta poetica prin faptul ca prezinta conceptia despre lume si viata a lui Arghezi, dar si al
creatorului in lume.

Titlul are o semnificatie simbolica strans legata de aceea proprie, de baza. Astfel, in sens denotativ,
testamentul reprezinta un act oficial, prin intermediul caruia o persoana hotaraste cum sa fie
impartite bunurile sale dupa moarte. Testamentul trebuie respectat intocmai de catre urmasi, iar
prevederile lui nu trebuie sa fie combatute.

In sens conotativ, testamentul poetic arghezian reprezinta mostenirea spirituala pe care creatorul o
lasa generatiilor urmatoare. Aceasta mostenire este sfanta si trebuie respectata intocmai de catre
urmasi.

Poezia imbina atat elemente moderniste cat si elemente traditionaliste. Elementele moderniste se

regasesc la nivelul temei, al motivelor literare, al procedeelor artistice folosite dar si in
prozodie. Cele traditionaliste reies din mesajul social al textului, redat prin intermediul unui limbaj
specific popular.

Tema textului o constituie testamentul spiritual pe care poetul il lasa generatiilor urmatoare, lucru
evidentiat prin folosirea metaforei "fiule" ce atesta o legatura extrem de importanta. Totodata
poetul este liantul dintre generatii, el facand legatura dintre trecut (in care stramosii sau au fost
asupriti) si viitor, incercand sa le faca urmasilor existenta mai usoara.

Dintre motivele literare moderniste ale textului putem aminti: conditia creatorului, cartea vazuta
ca un cuvant cheie cu semnificatii multiple in functie de context, transformarea materialului in
spiritual, legatura dintre creator si beneficiarii actului sau de creatie.

Dintre tehnicile poetice moderne putem aminti "estetica uratului", Arghezi metamorfozand uratul,

grotescul in lucruri frumoase, ce simbolizeaza noi inceputuri. 

In ceea ce priveste elementele de prozodie, textul este impartit in 5 strofe, cu numar inegal de

versuri, cu rima variata si cu o saura de 10-13 silabe; ritmul este iambic dand o nota de apasare, de
tristete a sufletului.

Elementele traditionaliste ale textului reies din mesajul social in primul rand si mai apoi din limbajul
folosit de poet. Acesta evidentiaza munca grea a stramosilor, chinul lor, conditia de robi: "durerea
noastra surda si amara". Poetul devine el insusi o parte a acestei comunitati, un depozitor al
experientei stramosilor sai: "al robilor cu soricile pline / si osemintele varsate-n mine". Limbajul
strabunilor este unul specific lumii rurale aparand termeni precum: sapa, brazda, etc.
 

"Carte" este un cuvant cheie al textului, avand semnificatii diferite in functie de contextele in care
se afla: averea spirituala a poetului ("nume adunat pe-o carte"), un drum al cunoasterii, o cale
ascensionala catre perfectiune ("cartea mea-i fiule, o treapta"), opera in sine, creatia in totalitatea
ei 

Cele 5 strofe ale textului prezinta tot atatea secvente lirice, fiecare avand un mesaj propriu, in
concordanta cu tema operei.

Prima secventa lirica incepe cu o negatie: "nu-ti voi lasa..." prin intermediul careia eul liric vrea sa
sublinieze ca singura sa avere pentru urmasi este renumele: "un nume adunat pe-o carte". Eul liric
se adreseaza in mod direct urmasilor sai, prin apelativul "fiule", accentuand ideea apartenentei la
aceeasi familie, la aceeasi comunitate. 

Se subliniaza de asemenea ideea de evolutie de la o generatie la alta, de la strabuni pana la treapta

pe care trebuie sa urce urmasii. Eul liric este elementul de legatura dintre trecut si viitor resimtind
chinul strabunilor ("suite de batranii mei pe branci") si fiind optimist in legatura cu rolul cartii in
devenirea noilor generatii ("cartea mea-i fiule, o treapta").

Cea de-a doua secventa lirica subliniaza rolul cartii in devenirea spirituala a tinerilor, aceasta fiind o
biblie care trebuie urmata cu sfintenie. De asemenea, eul liric se considera un depozitar al
experientei stramosilor al caror chin, il resimte ("osemintele varsate-n mine").

In a treia secventa lirica incepe sa se contureze mesajul social al textului, evidentiindu-se truda

strabunilor si chinurile indurate in timp de acestia. Tocmai de aceea eul liric se simte dator sa
usureze destinul urmasilor sai prin transformarea materialului in spiritual, a muncii brute, in munca
intelectuala. In acest context apare metafora "cuvinte potrivite" ce sugereaza termeni simpli, pe
intelesul tuturor, dar plin de semnificatii.

In centrul acestei secvente se afla eul liric a carui prezenta se face simtita prin marci lexico-
gramaticale specifice: pronume persoana I (eu), verbe de persoana I ("am prefacut").

Poetul se foloseste si de conceptul de "estetica a uratului"; mergand pe linia simbolistilor francezi,

uratul, grotescul, devine astfel obiect al esteticii, prin valorificarea sa. Drept urmare, folosindu-se de
verbe precum "am prefacut", "am preschimbat", "facui", eul liric transforma uratul in frumos,
imaterialul in material: "cenusa mortilor din vatra" - "Dumnezeu din piatra".

Mesajul social reiese atat din revolta poetului legata de chinul strabunilor (sudoarea muncii sutelor
de ani), cat si din folosirea unui vocabular preponderent rural ("sapa", "brazda"). Poetul imbina
astfel elementele moderniste ale textului (estetica uratuli) cu elemente traditionaliste (mesajul
social).
Mesajul social se continua si in urmatoarea secventa lirica in care revolta eului liric fata de chinurile
strabunilor se accentueaza.

Poetul devine partas la suferintele strabunilor sai, lucru evidentiat prin folosirea posesivului
"noastra", dar si a epitetelor "surda si amara".

"Estetica uratului" se evidentiaza si in aceasta secventa prin transformarea grotescului in sublim:

"Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-au frumuseti si preturi noi". Aceasta metamorfozare ii este
specifica doar creatorului, capabil sa se foloseasca de resurse uneori nebanuite.

Aceasta truda a creatorului se observa cel mai bine in ultima secventa, in care acesta isi asuma rolul
de rob al operei sale, obligat sa o duca la bun sfarsit de o vointa mai presus de el. In acest context,
cititorul devine un judecator al creatiei, capabil sa ii confere valoarea si putere de a strabate
generatiile: "robul a scris-o, Domnul o citeste".

Opera nu este insa specifica doar scriitorului, ci ea este o sinteza a suferintelor si a nemultumirilor
tuturor celor de dinaintea sa: "...in adancul ei / Zace mania bunilor mei".

Pentru poet creatia este o imbinare intre harul divin (metafora "slava de foc") si truda (metafora
"slava faurita"), creatia devine astfel o imbinare intre divin si uman.

Arta, creatia trebuie sa ajunga la sufletele cititorilor, sa le tulbure constiinta, pentru a-i intelege pe
deplin mesajul, prin metafora "domnita" poetul intelege dorinta sa de a atinge sufletele cititorilor
care ii vor judeca in timp creatia ("domnita sufera in cartea mea").

In ultima secventa lirica sunt folosite verbe la timpul prezent pentru a accentua eternitatea trairilor
eului liric.

Mai Multe Informatii

 Structura - Sunt 5 strofe. Incipitul - conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu
spiritual, contine ideea mostenirii spirituale: "un nume adunat pe-o carte". Strofa a doua -
cartea, creatia elaborata cu truda de poet este numita "hrisovul vostru cel dintai". Strofa a
treia - ideea esentiala a acestei secvente este transferul elementelor concrete, care
reprezinta socialul, in elemente estetice. Realitatea materiala capata prin intermediul
poetului valoare spirituala: "am prefacut". Strofa 4 si 5 prezinta poezia ca mestesug.

 
Tudor Arghezi este considerat de majoritatea istoricilor literari, intemeietorul poeziei moderne, un
poet a carui contributie la dezvoltarea limbajului poetic poate fi comparata cu cea a lui Mihai
Eminescu.

Inceputurile poetice ale lui Arghezi sunt marcate de influenta simbolismului, autorul formandu-se in
atmosfera cenaclului lui Macedonski. Ulterior, autorul se indeparteaza de formula liricii simboliste,
pastrand insa unele elemenete ale acesteia, pe care le adapteaza propriei viziuni. El isi amana foarte
mult debutul editorial, pana la 47 de ani, cand ii apare (in 1927) volumul "Cuvinte potrivite".

Acest volum se deschide cu poezia "Testament" in care se fac simtite atat elemente ale
traditionalismului, cat si ale modernismului.

Astfel, in spirit traditionalist, autorul plaseaza creatia artistului cult in continuitatea creatiei
anonime a colectivitatii care ii apartine.

Poetul considera, de aceea, ca propria sa opera reprezinta o punte de legatura intre trecut si viitor,
servind ca posibil punct de pornire pentru creatia poetica a urmasilor, desemnati prin termenul
generic "fiule".

In contextul acestor idei traditionaliste apare insa notiunea extrem de moderna de intertextualitate,
in virtutea careia, textul poetic nu se naste dintr-o traire, dintr-o experienta de viata, ci dintr-un alt
poem, dintr-un alt text.

Metafora "osemintele varsate-n mine" reflecta ideea unui inconstient colectiv din care se nasc
simbolurile si miturile.

De inspiratie traditionalista este si credinta in misiunea sociala a poeziei. In conceptia poetului

Tudor Arghezi, poemul se naste din frustrarile si experientele dureroase ale trecutului, el este
expresia unui resentiment si are capacitatea revolutionara de a modifica raporturile dintre oprimati
si oprimatori, transformandu-i in "robi" pe stapanii de odinioara. Aceasta idee poetica este sugestiv
reliefata in suita de metafore: "Durerea noastra surda si amara / O gramadii pe-o singura vioara / Pe
care, ascultand-o, a jucat / Stapanul ca un tap inghenunchiat".

In "Testament", poetul a abordat si problema raportului dintre inspiratie si travaliul artistic in

procesul de elaborare a textului poetic, situandu-se pe o pozitie care il plaseaza la jumatatea
drumului dintre traditie si modernitate.

Romanticii au mizat aproape in exclusivitate pe inspiratie, punand in circulatie mitul geniului care
scrie intr-o veritabila stare de transa, in timp ce modernii au considerat, dimpotriva, ca actul poetic
presupune o elaborare, asemenea unei probleme de algebra.

Acest inconstient supravietuieste in sufletul artistului individual, realiazndu-se astfel legatura

organica dintre trecut si prezent, dintre opera artistului colectiv si a scriitorului cult.

Referindu-se la propria creatie poetica, Tudor Arghezi o defineste prin metafora "cuvinte potrivite",
sintagma ambigua din cauza polisemiei participiului "potrivite". Ea poate fi interpretata atat in spirit
traditionalist - exprimand necesitatea adecvarii depline dintre forma si continut, cuvand si idee, care
l-a obsedat pe Eminescu.

Tudor Arghezi este in schimb de parere ca fiecare dintre acestea e indispensabila in elaborarea
textului poetic, intre ele existand un permanent echilibru. Aceasta idee poetica este sugestiv
reliefata prin intermediul comparatiei si a epitetului metaforic de mare efect stilistic: "Slava de foc si
slava faurita / Imparechiate-n carte se marita / Ca fierul cald, imbratisat de cleste."

Tot in spiritul modernismului, poetul cultiva metaforele indraznete, neasteptate, cae asociaza
termeni foarte indepartati din punct de vedere semantic: Am luat cenusa mortilor din vatra / Si am
facut-o Dumnezeu de piatra".

 
Un alt aspect al "noului limbaj" cultivat in poezia moderna este sintaxa contorsionata, intrucat
unitatile sintactice (enunturile) nu mai corespund cu unitatile prozodice (versurile). In acest sens se
observa utilizarea ingambamentului: "Prin rapi si gropi adanci / Suite de batranii mei pe branci / Si
care, tanar sa le urci te-asteapta / Cartea mea-i fiule, o treapta".

In concluzie, creatia "Testament" este o sensibila "Arta poetica" prin intermediul careia, Tudor
Arghezi afirma transant ca punctul de plecare al limbajului poetic il constituie graiul viu al poporului.
Vorbirea celor multi confera plasticitate, originalitate si naturalete poeziilor create