Testament

de Tudor Arghezi
Tudor Arghezi este considerat de majoritatea istoricilor literari, intemeietorul poeziei
moderne, un poet a carui contributie la dezvoltarea limbajului poetic poate fi comparata cu cea
a lui Mihai Eminescu.
Inceputurile poetice ale lui Arghezi sunt marcate de influenta simbolismului, autorul
formandu-se in atmosfera cenaclului lui Macedonski. Ulterior, autorul se indeparteaza de
formula liricii simboliste, pastrand insa unele elemenete ale acesteia, pe care le adapteaza
propriei viziuni. El isi amana foarte mult debutul editorial, pana la 47 de ani, cand ii apare (in
1927) volumul "Cuvinte potrivite".
Poezia "Testament" deschide volumul de debut al autorului, "Cuvinte potrivite", aparut
in anul 1927, este o arta poetica prin faptul ca prezinta conceptia despre lume si viata a lui
Arghezi, dar si al creatorului in lume.
Titlul are o semnificatie simbolica strans legata de aceea proprie, de baza. Astfel, in sens
denotativ, testamentul reprezinta un act oficial, prin intermediul caruia o persoana hotaraste
cum sa fie impartite bunurile sale dupa moarte. Testamentul trebuie respectat intocmai de
catre urmasi, iar prevederile lui nu trebuie sa fie combatute.
Poezia imbina atat elemente moderniste cat si elemente traditionaliste. Elementele
moderniste se regasesc la nivelul temei, al motivelor literare, al procedeelor artistice folosite
dar si in prozodie. Cele traditionaliste reies din mesajul social al textului, redat prin intermediul
unui limbaj specific popular.
Tema textului o constituie testamentul spiritual pe care poetul il lasa generatiilor
urmatoare, lucru evidentiat prin folosirea metaforei "fiule" ce atesta o legatura extrem de
importanta. Totodata poetul este liantul dintre generatii, el facand legatura dintre trecut (in
care stramosii sau au fost asupriti) si viitor, incercand sa le faca urmasilor existenta mai usoara.
Prima secventa lirica incepe cu o negatie: "nu-ti voi lasa..." prin intermediul careia eul
liric vrea sa sublinieze ca singura sa avere pentru urmasi este renumele: "un nume adunat pe-o
carte". Eul liric se adreseaza in mod direct urmasilor sai, prin apelativul "fiule", accentuand
ideea apartenentei la aceeasi familie, la aceeasi comunitate.
Cea de-a doua secventa lirica subliniaza rolul cartii in devenirea spirituala a tinerilor,
aceasta fiind o biblie care trebuie urmata cu sfintenie. De asemenea, eul liric se considera un
depozitar al experientei stramosilor al caror chin, il resimte ("osemintele varsate-n mine").
In a treia secventa lirica incepe sa se contureze mesajul social al textului, evidentiindu-se
truda strabunilor si chinurile indurate in timp de acestia. Tocmai de aceea eul liric se simte
dator sa usureze destinul urmasilor sai prin transformarea materialului in spiritual, a muncii
brute, in munca intelectuala. In acest context apare metafora "cuvinte potrivite" ce sugereaza
termeni simpli, pe intelesul tuturor, dar plin de semnificatii.
In ultima secventa lirica sunt folosite verbe la timpul prezent pentru a accentua
eternitatea trairilor eului liric.
In concluzie, creatia "Testament" este o sensibila "Arta poetica" prin intermediul careia,
Tudor Arghezi afirma transant ca punctul de plecare al limbajului poetic il constituie graiul viu al
poporului. Vorbirea celor multi confera plasticitate, originalitate si naturalete poeziilor create.