Testament – Tudor Arghezi

“Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne (ars
poetica) ale lit. romane din perioada interbelica, alaturi de “Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” de Lucian Blaga si “Joc secund” de Ion Barbu. Poezia este asezata in
fruntea primului sau volum, “Cuvinte potrivite”(1927), si are rol de program literar,
realizat insa cu mijloace poetice.

Textul este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric si viziunea
asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei despre arta literara, despre
menirea literaturii si despre rolul artistului in societate.

Este o arta poetica moderna, pentru ca in cadrul ei apare o tripla problematica,

specifica liricii moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului, raprtul
dintre inspiratie si tehnica poetica. Se poate vorbi despre o permanenta preocupare a lui
Arghezi de a formula crezul poetic, “Testament” fiind prima dintre artele poetice
publicate in diferite volume, pecum “Flori de mucigai”, “Epigraf”, “Frunze pierdute” etc.

Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca

mostenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata
unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire “cartea”, termen care
desemneaza intreaga opera literara. O secventa poetica ce reliefeaza tema o constituie
metafora “un nume adunat pe-o carte” ce face referire la relatia dintre scriitor si poezie,
aceasta din urma definind intreaga existenta a creatorului ei. O alte secventa poetica
semnificativa in acest sens o reprezinta structura “noaptea razvratita” prin care nasterea
poeziei este asociata cu momentul Creatiei, caci, asemenea lui Dumnezeu, tot prin Logos,
poetul isi zideste propria lume. Discursul liric avand un caracter adresat, lirismul
subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si prin marcile
subiectivitatii, precum pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la pers I si a
II-a: “nu voi lasa”, “sa urci”. “te”, “sa schimbam”.

Titlul poeziei are o dubla acceptiune: uan denotativa si alta conotativa. In sensul
propriu indicele paratextual desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care
aceasta prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-I fi indeplinite dupa moarte,
mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. In acceptie religioasa, termenul face
referire la cele 2 mari parti ale “Bibliei”, “Vechiul/Noul Testament”, in care sunt
concentrate invataturile prorocilor si apostolilor adresate omenirii. Astfel, prin acest sens
conotativ, este anticipata ideea ca pentru Arghezi creatia devine o mostenire spirituala
adresata urmasilor cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Din punctul de vedere al continutului si al structurii poetice, acest text se

incadreaza in estetica modernismului. Acesta este ilustrat prin limbajul metaforic,
ambiguitatea mesajului, subiectivism si expresivitate. Un prim aspect al acestui curent
literar il reprezinta tematica de natura filosofica, respectiv creatia si menirea creatorului.
Ea este reliefata prin combinatii inedite de cuvinte, precum structurile ‘ciorchin de negi’,
“seara razvratita”. O alta trasatura a modernismului o constituie abstractizarea
limbajului,
manifestata prin frecventa metaforelor: ‘eu am ivit cuvinte potrivite’, ‘facui din zdrente
muguri si coronae”, ‘ slova de foc’.

Textul poetic este structurat in 5 strofe cu numar inegal de versuri, metrica fiind
variabila, iar rima imperecheata, incalcarea regulilor prozodice fiind si ea o
particularitate
a modernismului. Prima secventa (strofele I, II) sugereaza legatura dintre generatii:
strabuni, poet si cititori-urmasi. Secventa a doua (strofele III, IV) reda rolul etic, estetic si
social al poeziei. A treia secventa poetica (ultima strofa) reprezinta contopirea dintre har si
truda in poezie. Simetria textului este data de plasarea cuvantului-cheie „carte” si a
sinonimelor sale in cele trei secvente poetice.

Organizarea ideilor poetica se face in jurul motivului central, metafora „carte”, cu

sensul de bun spiritual care asigura legatura dintre generatii si ofera urmasilor o identitate,
fiind „hrisovul cel dintai”. Ca element de recurenta, cuvantul „carte” are o bogata serie
sinonimica in text: „testament”, „hrisov”, „cuvinte potrivite”, „slova de foc si slova faurita”.

Expresivitatea limbajului poetic este iesita din comun prin varietatea lexicului
care cuprinde termenii populari “sudoare”, “zdrente”, “plavani”, “pe branci”, arhaismele
“hrisov”, “odrasla”, regionalismele “gramadii”, neologismele “obscure”, “crima”,
termenii religiosi “credinta”, “icoane”, “Dumnezeu”.

Stilistic vorbind, materialitatea imaginilor confera forta de sugestie ideii. Innoirea

metaforei, comparatia inedita, pecum “Imparechiate-n carte se marita/ Ca fierul cald
imbratisat in cleste”), oximoronul “Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand
intreaga dulcea lui putere”, toate aceste figuri de stil reprezinta produsul inspiratiei
creatorului.

In concluzie, „Testament” de T. Arghezi este o arta poetica de sinteza pentru

orientarile poeziei interbelice, traditionalism si modernism. Pornind de la aspectele liricii
traditionale, ofera alternative poetice moderna intr-o opera poetica originala.