TESTAMENT

Modernismul este un curent în arta și literatura secolului al XX-lea,

caracterizat prin negarea tradiției și prin impunerea unor principii de creație.
În felul acesta, modernismul include curente artistice novatoare precum:
simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.
In literatura română modernismul, a dus la lărgirea fără precedent a
orizontului tematic şi de viziune, a impus formule literare noi şi este prima
desprindere categorică de prelungirile tradiţionalismului secolului al XIX-lea.
În poezie, expresionismul ,suprarealismul sau dadaismul din operele unor
scriitori precum Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, au fost şi au rămas
repere valorice până astăzi.
Poezia “Testament” se incadreaza in modernismul eclectic acesta
rezultand din incrucisarea optiunilor ideologice traditionale cu cele modere
in care , sub aspect formal, apare cu o prozodie clasica.
Aceasta poezie, scrisa de Tudor Arghezi face parte din volumul de
debut, Cuvinte potrivite ,apare in plina perioada interbelica (1927) și pune în
lumină viziunea despre lume a poetului cu ajutorul lirismului subiectiv,
poezia fiind una dintre cele mai cunoscute și reprezentative arte poetice din
lirica românească. “Testament” apartine modernismului prin transfigurarea
socialului in estetica uratului ( “bube” “mucegaiuri” “noroi”) tehnica specifica
a lui Tudor Arghezii si prin sursele de inspiratie sociala care sunt transpuse
poetic prin tehnica ingambamentului.
Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug ,
creatie lasata ca mostenire fiului spiritual. Astfel, cartea devine un mod de
cunoastere a lumii, “cartea mea-i ,fiule,o treapta”, reprezentand “hrisovul cel
dintai”. Metafora “carte” este motivul central si are sensul de bun spiritual
care asigura legatura dintre generatii si care ofera urmasilor o identitate ,
fiind “hrisovul cel dintai”. Ca element de recurenta cuvantul “carte” are o
bogata serie sinonimica pe parcusul discursului liric : “testament” , “hrisov” ,
“cuvinte potrivite”, “slova de foc” si “slova faurita”
 Viziunea argheziana despre lume evidentiata in aceasta arta poetica
moternista releva atitudinea creatorului fata de predecesori, dar si fata de
urmasi prin mesajul si valoarea estetica a operelor sale. Prin urmare , in
viziunea argheziana, creatorul trebuie sa fie angajat social, sa isi
transfigureze in creatie suferintele, iar rodul muncii sale de “slefuitor de
cuvinte” sa devina un bun spiritual care sa contribuie la evolutia neamului
sau.
Un alt element de compozitie este incipitul care are un caracter
adresativ (primele 12 versuri). Eul liric dialoghează cu un lector imaginar
încercând să-l conştientizeze pe acesta de însemnătatea operei artistice.
Negația, împreună cu corelativul „decât”, accentuează tonalitatea hotărâtă
și de netăgăduit a eului liric, prin care exprimă categoric ideea unei
moșteniri spirituale: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un
nume adunat pe-o carte”
Orice carte instituie un cult al strămoşilor, fiind forma cea mai înaltă şi
mai rezistentă de oglindire a vieţii şi spiritualităţii unui popor. În vizunea
argheziană, poezia este un proces de purificare a cuvintelor şi de modelare
în noua lor substanţă a unui univers de frumuseţe care să exprime şi să
„răzbune” realitatea. De asemenea, urâtul poate deveni obiect estetic,
frumuseţea având adeseori, în mod paradoxal, rădăcini urâte, aşa cum
unele flori cresc din mucegai. Poetul consideră că o creație, poezia, nu e
doar inspiraţie („slova de foc”), ci şi meşteşug („slova făurită”), nu numai
talent, ci şi efort intens şi migălos.
Un prim element de compozitie si de limbaj pentru tema si viziunea
despre lume este titlul poeziei care are o dubla accepție: una denotativa si
alta conotativa. In sens propriu, cuvantul - testament desemneaza un act
juridic intocmit de o persoana, prin care aceasta isi exprima dorintele ce
urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, mai ales in legatura cu transmiterea
averii.In acceptie religioasa, cuvantul face trimitere la cele doua mari parti
ale Bibliei, Vechiul si Noul Testament, in care sunt concentrate invataturile
adresate oamenilor.
 Astfel creatia argheziana devine o mostenire spiritual adresata
urmasilor-cititori, Arghezi continuand traditia scriitorilor pasoptisti, apărând
in ipostaza de poeta vates, adica poetul profet fiind un Mesia care isi asuma
rolul de a scrie o carte. Din punct de vedere structural, are 9 sunete (6
consoane și 3 vocale, vocalele fiind captive între consoane ca și scriitorul în
societatea în care trăiește). Începe cu „T” și se termină cu aceeași
consoană, această literă fiind asociată vizual cu crucea, simbol mortuar.