Radio 

a fost la origine o metodă de transmitere a sunetelor prin unde radio, care prin natura lor
sunt unde electromagnetice. Tot "radio" se mai numește și aparatul receptor corespunzător. Azi se
transmit prin radio (unde radio) o largă gamă de semnale diferite, inclusiv imagini mișcătoare
(televiziune) și fluxuri enorme de date. Undele radio călătoresc prin aer și pot trece prin cele mai
multe corpuri nemetalice inclusiv corpul omenesc.
De foarte multă vreme omul a fost nevoit să transmită informații la distanțe mari. În antichitate
semnalele cu ajutorul focului constituiau singura cale de comunicare la mari distanțe; așa s-a aflat
de exemplu despre căderea Troiei sau a Ierusalimului.
Existența undelor radio a fost făcută cunoscută publicului larg în special de către Guglielmo Marconi,
un inventator italian care activa în Anglia. Fizicianul croat din America Nikola Tesla a contribuit în
mod esențial, pe lângă alți câțiva inventatori, la crearea primului aparat radio (precum și la alte multe
invenții din domeniul electrotehnicii). El a construit un sistem care putea transmite și primi semnale
radio de la o distanță de aproape 3 km. În 1895 a trimis un semnal radio pentru prima dată; în 1907
el a recepționat prima dată un semnal radio din Canada, și anume semnul "x" din Codul Morse.
Odată cu aceasta a început să se dezvolte telegrafia fără fir și folosirea codului Morse, care au fost
foarte importante mai ales pentru comunicarea între nave în cazul unor dezastre pe mare. Primul
care a transmis un mesaj vocal prin undele radio a fost Reginald Fessenden în 1900. Nikola Tesla a
inceput in 1900 construcția primei stații de emisie de radio, dar din lipsă de fonduri a abandonat
ideea. Totuși el este considerat inventatorul ideii de stații radio cu emisiuni.

Cuprins

 1Istoria radioului
 2Funcționare
 3Echipament
o 3.1Echipament de emisie
o 3.2Echipament de recepție
 4Frecvențe radio
 5Utilizări ale radioului
 6Radio digital
 7Note
 8Vezi și
 9Bibliografie
 10Legături externe

Istoria radioului[modificare | modificare sursă]

Două revoluții care au influențat enorm civilizația omenească au fost:

 Revoluția industrială
Revoluția industrială a constituit un salt în modul de a imagina și implementa o invenție, precum de
exemplu au fost mașinile (automobilele) pentru deplasare rapidă.

 Revoluția informațională
Revoluția informațională, deși mai puțin cunoscută și recunoscută, a fost foarte importantă.
Consecința cea mai importantă a revoluției electronice, a constituit-o apariția radioului. În primii ani
de dezvoltare, comunicațiile radio au fost numite telegrafie sau telefonie fără fir, expresii care nu au
rezistat în timp, și care au fost înlocuite cu termenul generic radio.

Receptor radio

Cea mai largă folosire a radioului o constituie radiodifuziunea, cu al său caz particular, și de mare
amploare televiziunea. Totuși, domeniile principale ale radiocomunicațiilor, inclusiv cele spațiale, îl
reprezintă în continuare radiotelegrafia și radiotelefonia. Un subdomeniu de largă prezență în
radiodifuziune este constituit de tehnica redării cu înaltă fidelitate a sunetului.
Începuturile radioului s-au cristalizat in urma fenomenelor fizice, în special electrice, cercetate de
pionierii acestei ramuri fascinante, cum ar fi Ampère, Gilbert, Volta, Faraday, Maxwell, Kelvin,
sau Cavendish. Este unanim admis că primul care a fost în masură să realizeze o emisie și o
recepție de unde radio a fost fizicianul german Heinrich Hertz în 1887, care s-a bazat pe propriile
studii de fizică teoretică, la care s-au adăugat cele ale predecesorilor săi în special Maxwell. Un alt
pionier care a contribuit la dezvoltarea radioului, a fost fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov,
cu al său înregistrator de furtună, 1895, care a realizat primele recepții sistematice, fiind si cel căruia
i se atribuie inventarea antenei. Guglielmo Marconi, sistematizând datele de până la el, a oferit lumii,
în 1896 primul sistem practic de emisie si receptie bazat pe undele electromagnetice, bazat pe
aparatul lui Tesla. Ulterior, în 1943, a fost recunoscută prioritatea savantului Nicolae Tesla asupra
acestei invenții (1893)(Tesla: „Marconi e un băiat bun. Lasă-l să continue. Folosește 17 din patentele
mele”). Și totusi… SUA atribuie în 1865-1866 dr. Mahlon Loomis, un dentist din Philadelphia,
realizarea primei transmisiuni fără fir, în statul Virginia de Vest prin eliberarea unui document oficial
nr. 129971/30 iulie , și pune problema exploatării comerciale a fenomenului. Acestea au fost chiar
înaintea experiențelor lui Hertz, și chiar a celebrului articol al lui Maxwell din revista Philosophical
Transactions în anul 1865, care se intitula “A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field”.
În 1843 ia ființă primul serviciu telegrafic prin fir, între Washington și Baltimore, dupa ideea pictorului
american Samuel Morse, iar din acel moment nu a mai ramas de făcut decât suprimarea cablului
electric, ceea ce s-a și întâmplat câțiva ani mai târziu. În anul 1870 J.C. Maxwell demonstrează
matematic existența undelor electromagnetice și posibilitatea acestora de a se propaga cu viteza
luminii (300.000 km/s), întarind astfel ipoteza (nouă la vremea ei), că și lumina este tot o oscilație
electromagnetică. În sfârșit, Guglielmo Marconi reușește pentru prima dată să transmită o telegramă
de 26 de cuvinte între Glacebay Canada și Poldhor Anglia (3122 km), punând astfel bazele unei
realitați, radiocomunicațiile.
Un semnal radio cu amplitudine AM și FM

Funcționare[modificare | modificare sursă]
Undele sonore sunt transformate de un microfon în impulsuri electrice. Acestea sunt suprapuse pe o
undă radio (undă purtatoare), generată de un oscilator. Unda radio combinată (modulată), este
difuzată de o antenă montată pe un stâlp de transmisie.
Unda radiodifuzată este detectată de un radioreceptor acordat pe frecvența undei purtătoare. În
receptor, impulsurile electrice ale undei sonore sunt separate de cele purtătoare cu ajutorul
unui demodulator, amplificate și transformate din nou în unde sonore, de un difuzor.

Echipament[modificare | modificare sursă]
În realizarea unei transmisii radio intervin două tipuri de echipamente: echipament de emisie și
echipament de recepție.

Echipament de emisie[modificare | modificare sursă]

Echipamentul de emisie are rolul de a emite in eter informația utilă. Acesta, preia informația de voce
sau alta sursă, printr-un microfon, o aplica unui amplificator pentru ai amplifica semnalul, iar apoi
semnalul este direcționat catre un modulator. Aici are loc un amestec al semnalului util, cu un
semnal de radiofrecvență, provenit de la un oscilator local. Din acest etaj, semnalul este injectat în
etajul de radiofrecvență și apoi direct în antenă.

Echipament de recepție[modificare | modificare sursă]

După ce semnalul a fost astfel transformat in radiație electromagnetică, intervine al doilea tip de
echipament, cel mai cunoscut, și anume echipamentul de recepție sau mai pe scurt radioul. Aici,
semnalul captat de antena receptorului, este demodulat, și apoi transmis unui amplificator de joasă
frecvență. Difuzorul este ultimul element care mai intervine între radioreceptor si urechea umană.
După tipul de modulație al undei electromagnetice, întâlnim două tipuri de modulație. Această
frecvență modulatoare este asigurată de oscilatorul local al echipamentului din care face parte.
Întâlnim Modulație de amplitudine (AM - din eng. amplitude modulation), și Modulație în
frecvență (FM - din eng. frequency modulation).

Frecvențe radio[modificare | modificare sursă]

Spectrul de frecvențe radio (spectrul radio) reprezintă acea porțiune a spectrului electromagnetic ce
cuprinde undele ale căror frecvențe sunt cuprinse între 1 Hz și 3000 GHz.
Conform Regulamentului radiocomunicațiilor al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT),
spectrul de frecvențe radio se împarte în 12 game de frecvențe:
 ELF - de la 3 Hz la 30 Hz (din eng. extremely low frequency - frecvențe extra joase),
 SLF - de la 30 Hz la 300 Hz (din eng. super low frequency - frecvențe super joase),
 ULF - de la 300 Hz la 3000 Hz (3 kHz) (din eng. ultra low frequency - frecvențe ultra
joase),
 VLF - de la 3 kHz la 30 kHz (din eng. very low frequency - frecvențe foarte joase),
 LF - de la 30 kHz la 300 kHz (din eng. low frequency - frecvențe joase),
 MF - de la 300 kHz la 3000 kHz (3 MHz) (din eng. medium frequency - frecvențe medii),
 HF - de la 3 MHz la 30 MHz (din eng. high frequency - frecvențe înalte),
 VHF - de la 30 MHz la 300 MHz (din eng. very high frequency - frecvențe foarte înalte),
 UHF - de la 300 MHz la 3000 MHz (3 GHz) (din eng. ultra high frequency - frecvențe
ultra înalte),
 SHF - de la 3 GHz la 30 GHz (din eng. super high frequency - frecvențe super înalte),
 EHF – de la 30 GHz la 300 GHz (din eng. extremely high frequency - frecvențe extra
înalte),
 THz sau THF – de la 300 GHz la 3000 GHz (din eng. te