Testament

De Tudor Arghezi

Poezia “Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
romane din perioada interbelica. Poezia deschide volumul “Cuvinte potrivite”, publicat in 1927, si are rol
de program literar, realizat cu mijloace artistice. Arghezi este un innoitor al limbajului poetic, prin
incalcarea conventiilor si a regulilor, acesta imbinand in poezie elementele moderniste cu cele
traditionale.

Specia in care se incadreaza opera este arta poetica, deoarece autorul isi exprima conceptia asupra
creatiei poetice si asupra rolului poetului. In viziunea acestuia, creatia poetica reprezinta o treapta in
evolutia societatii, iar poetul isi asuma o responsabilitate atat fata de generatiile trecute, cat si fata de
generatiile viitoare. El are rolul de a pastra vie memoria stramosilor si de a o transmite descendentilor,
de a educa generatiile urmatoare si de a razbuna stramosii si suferintele lor. Cuvantul, materi prima a
poeziei, este considerat ca fiind omnipotent, avand puterea sa mangaie sau sa pedepseasca, sa aline sau
sa ocareasca: “ Am luat ocara.../Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.”

Curentul literar caruia ii apartine opera este modernismul, la care se adauga cateva elemente
traditionaliste, deoarece aceasta prezinta particularitati specifice liricii moderne: transfigurarea
socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si tehnica poetica si limbajul ambiguu.
Ideea transfigurarii socialului estetic apare in strofa a 4-a, prin faptul ca durerea, revolta sociala, sunt
concentrate in poezie, simbolizata prin metafora “vioara”:”Durerea noastra surda si amara/O gramadii
pe-o singura vioara”.Poetul angajat filtreaza prin sufletul sau suferintele poporului, “durerea noastra”, si
le transpune artistic in poezia de revolta sociala, cu valoarea justitiara. Estetica uratului reprezinta
conceptia preluata de la Charles Baudelaire, din volumul sau “Florile raului”, care sustine ca orice aspect
al realitatii, fie el urat sau frumos, poate constitui material poetic: “Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-
am frumuseti si preturi noi.” In text, poetul este prezentat ca un mestesugar de cuvinte, poezia
presupunand truda creatorului. Pe de alta parte, creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine,
sugerate de metafora “slova de foc”, cat si al tehnicii poetice, redate de metafora “slova faurita”. Prin
aceasta abundenta de metafore, se realizeaza un proces de ambiguizare a limbajului, poezia reclamand
un cititor erudit pentru a ii putea descifra semnificatiile. Cateva exemple de metafore sunt :“Dumnezeu
de piatra” prin care este definita “cartea”si prin care se pune in lumina faptul ca aceasta mostenire
spirituala se vrea a fi un reper in viata urmasilor, avand o valenta durabila, rezistenta in timp , si “hotar
inalt, cu doua lumi pe poale”, care ilustreaza faptul ca prin “carte” se asigura o evolutie ireversibila,
creatia literara avand rolul de a delimita de acum lumea veche de existenta urmasilor, dar si de a veghea
la o anumita continuitate in sirul generatiilor. In cotrast cu aspectele moderniste ale poeziei, ideea
legaturii dintre generatii si optiunea pentru tematica sociala reprezinta elemente specifice
traditionalismului.

Tema poeziei o reprezinta drama traita de poet in raport cu neamul sau, fata de care este reponsabil.
In ceea ce priveste generatiile anterioare, poetul intelege ca rolul sau este acela de a pastra vie
amintirea stramosilor si chiar de a le razbuna suferintele prin intermedul creatiei sale. In privinta
generatiilor viitoare, poetul considera ca rolul sau este asemena unui parinte. De aceea, creatia sa ii este
daruita urmasului si are menirea de a ii asigura evolutia, emanciparea intelectuala, dar si de a-l
responsabiliza mai departe in ceea ce priveste memoria inaintasilor si constientizarea apartenentei la
sirul generatiilor. Motivul central “cartea” este metafora pentru creatia poetica, poetul considerandu-si
opera nu doar o punte intre generatii, ci si o treapta catre evolutie. Ca element de recurenta, cuvantul
“cartea” are o bogata serie sinonimica in text: “hrisovul cel dintai”, “testament”, “cuvinte potrivite”,
“slava de foc si slava faurita”. In viziunea autorului, adevaratul poet este acela care, pe langa har, talent,
isi asuma si o lunga si istovitoare munca. Sursele de inspiratie ale sale sunt intocmai generatiile trecute,
imaginile desprinse din suferinta si experienta inaintasilor:”Sudoarea muncii sutelor de ani”, “Durerea
noastra surda si amara”. Acesta , prin creatia poetica, transforma limbajul lor comun in arta, reusind sa
redea intr-un mod artistic ,prin creatie, amintirea stramosilor:”din graiul lor cu indemnuri pentru vite/eu
am ivit cuvinte potrivite”.

Titlul poeziei are doua sensuri: unul denotativ si altul conotativ. In sens propriu, denotativ,
cuvantul-titlu desemneaza un act juridic prin care o persoana isi exprima dorintele ce urmeaza sa-i fie
indeplinite dupa moarte, cu privire la transmiterea averii sale. Titlul aminteste si de cartile Bibliei,
Vechiul Testament si Noul Testament, care contin invataturi religioase adresate omenirii. De aici deriva
sensul figurat, conotativ al titlului: creatia argheziana, “cartea”, este o mostenire spirituala lasata
urmasilor.

Limbajul poetic este marcat de innoiri lexicale, autorul facand adeseori asocieri neasteptate, chiar
socante, de termeni argotici, religiosi (“Dumnezeu”, “izbaveste”, “icoane”, “credinta”) , arhaisme
(“hrisov”, “sarici”, “condei”, “ocara”), neologisme (“testament”, “obscur”) si expresii populare (“o
gramadii”, “iscat-am”, “plavani”, “slova”). Materialitatea imaginilor artistice se realizeaza prin asocieri
semantice surprinzatoare: comparatia “ Imperecheate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in
cleste” si epitetele “seara razvratita”, “dulcea lui putere”, “Dumnezeu de piatra”.

Prozodia, imbinand traditie si modernitate, este inedita: poezia cuprinde strofe inegale ca numar de
versuri, cu masura de 9-11 silabe si ritm variabil, in functie de intensitatea sentimentelor si a ideii
exprimate. Rima tine de vechile conventii, este imperecheata.

In concluzie, poezia “Testament” de Tudor Arghezi este o arta poetica de sinteza pentru orientarile
poeziei interbelice, traditionalism si modernism. Autorul porneste de la aspectele liricii traditionale si
ofera alternative poetice moderne, intr-o opera poetica originala.