Testament

de Tudor Arghezi

Poezia “Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturi Romane din perioada interbelica.Poezia este așezată
in fruntea primului volum Arghezian,”Cuvinte potrivite”(1927),și are rol de
program literar,realizat însă de mijloace artistice.
Revendical de clasici și moderni de o potriva,Arghezi este un înnoitor al
limbajului poetic,prin încălcarea convențiilor și a regulilor.Particularități ale
modernismului in poezia lui sunt:estetica urâtului,limbajul Șocant cu
neașteptate asocieri lexicale și semantice,fantezia metaforica,inoirile
prozodice.Tine de tradiționalism ideea legături dintre generații și opțiunea
pentru tematica sociala.
“Testament” este o arta poetica deoarece poetul își exprima propriile
convingeri despre arta literară,despre menirea poeziei și despre rolul
artistului in societate.Este o arta poetica modernă,pentru ca in cadrul ei
apare o problematica specifica lirici moderne,transfigurarea socialului in
estetic,estetica urâtului,raportul dintre inspirație și tehnica poetica.Poetul
este prezentat ca un meșteșugar al cuvintelor.Pe de alta parte,creatia
artistica este și produsul inspirației (“slova de foc”),pe lângă tehnica poetica
(“slova făurită”).
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, lăsată
moștenire unui fiu spiritual,posteritatii. Textul poetic este conceput ca un
monolog adresat de tată unui fiu spiritual,căruia ii este lăsată drept unica
moștenire “cartea”.
Arta poetică “Testament”ilustrează concepția lui Arghezi despre
creație,atitudinea sa de poet responsabil pentru mesajul și valoarea estetică
a operei sale,pe care le aduce în fața urmașilor cititori. Este un poet angajat
social,care își transfigurează în artă suferințele. Creatorul se proiectează în
ipostaza poetului meșteșugar:”Din graiul lor cu ndemnul pentru vite/Eu am
ivit cuvinte potrivite”. Poezia sa este o “carte”,adică un bun spiritual prin
care scriitorul contribuie la emancipare poporului sau.
Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică transmisă in mod
direct,prin mărcile eului liric:”eu am ivit”,”am preschimbat”,”cartea
mea”,etc.
Titlul poeziei are două sensuri. În sens propriu,denotativ,desemnează un
act juridic prin care o persoană își exprimă dorințele ce urmează ai fi
îndeplinite după moarte, Cu privire la a transmiterea averii sale. Titlul
amintește și de cărțile “Bibliei”,”vechiul testament”,”noul testament”,care
conțin învățaturi adresate omenirii. De aici derivă sensul figurat, Conotativ
al titlului,creatia Argheziana “cartea”,este o moștenire spirituală lăsată de
poet urmașilor.
Organizarea ideilor poetice se face în jurul motivului central,metafora
“carte”,cu sensul de bun spiritual care asigură legătura dintre generații și
oferă urmașilor o identitate pentru că este “hrisovul vostru cel dintâi”.
Textul poetic este structurat în cinci strofe cu număr inegal de
versuri,grupate în trei secvențe poetice. Prima secvență strofa(1,2)
sugerează legătura dintre generații:străbuni poeți si cititori urmași. Secvența
a doua strofele(3,4) redă rolul etic,estetic și social al poeziei. A treia
secvență poetică și ultima strofă reprezintă contopirea dintre har și trudă în
poezie. Simetria textului este dată de plasare a cuvântului cheie”carte” si a
sinonime lor sale în cele trei secvențe poetice.
Incipit -ul evidențiază,sensul titlului ideea moștenirii spirituale.În prima
strofă,se sugerează drumul dificil al cunoașterii și a acumulărilor străbătute
de înaintași,pentru ca in strofa a doua”cartea”,creația elaborată cu trudă de
poet,să fie numită metaforic “hrisovul vostru cel dintâi”,devenind cartea de
căpătâi a urmașilor.
Ideea centrală a strofei a treia este că poetul are capacitatea de a
transforma “ Graiul lor pentru n-demnul pentru vite”/“ În cuvinte
potrivite”,metafora a poeziei”ce meșteșug”. Poetul este un născocit or și un
meșteșugar de cuvinte care știe să păstreze în verusuri forța expresivă a
acestora și să sacralizeze trecutul prin intermediul poeziei.
În strofa patra apare ideea transfigurării socialului în estetic prin faptul că
durerea,revolta socială sunt concentrate in poezie, Simbolizată prin
metafora”vioara”.Poetul transpune artistic în acest tip de poezie cu valoare
justitiara. Arghezi consideră că orice aspect al realității, indiferent că este
frumos sau urat,sublim sau grotesc,constituie material poetic:”din bube
mucegaiuri și noroi iscat-a frumuseți și prețuri noi”.
Ultima strofă evidențiază faptul că arta contemplativă,”Domnița”, pierde în
favoarea meșteșugului poetic. Poezia este atât rezultatul inspirației,”slova
de foc”,cat și rezultatul meșteșugului, al muncii poetice,dedus din
metafora”slova făurită”. Condiția poetului este redată în versul”robul a scris-
o,Domnul o citește”. Artistul este un rob,un truditor al condeiului,iar de
munca lui se bucură fără efort cititorul.
Sursele expresivității și ale sugestii se regăsesc la fiecare nivel al limbajului
poetic, Tudor Arghezi fiind renumit pentru înnoirii le uneori șocante.
Imaginile artistice se realizează prin asocieri semantice
surprinzătoare:comparatia inedită(“imparecheate-n in carte se mărita/Ca
fierul cald îmbrățișat de clește”),epitetul rar(“seara răzvrătită in
miere,/lăsând întreaga dulcea lui putere”).
Poezia,îmbinând tradiția și modernitate,este inedită. Poezia cuprinde strofe
inegale ca număr de versuri,cu metrica și ritm variabile în funcție de
intensitatea evenimentelor și ideile prezentate,rima ține de vechile
convenții și este împerecheata.
Poezia “Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică de sinteză pentru
orientările poeziei interbelice,tradiționalism și modernism.Autorul pornește
de la aspectele lirici tradiționale și oferă alternative poetice,într-o operă
poetică originală.