Testament

de Tudor Arghezi

Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică, manifestată în

perioada interbelică, ca reacție împotriva tradițiilor academice și istorice,
reprezentând o ruptură de trecut și o înnoire notabilă. Acest curent literar are la
bază „Teoria Sincronismului”, lansată de Eugen Lovinescu, în care se construiesc
bazele poeziei intelectualizate, cu lirism adâncit și ambiguitate voită, dovedind o
inovație formală prin renunțarea la prozodia tradițională.

Poezia „Testament” este o sensibilă artă poetică, programul literar și estetic

arghezian, așezată în fruntea volumului de debut „Cuvinte potrivite”, publicat în
1927.

Opera se încadrează specia artei poetice, concentrând idei privind dimensiunile

etice și sociale ale creației, în care regăsim identitatea între planul autorului și cel
al eului liric. Caracterul modern este conferit de transfigurarea socialului în
artistic, exploatarea esteticii moderne a urâtului și raportul dintre inspirație și
actul de creație.

Tema poeziei se fundamentează atât pe trăirile eului liric și condiția sa în lume,

cât și pe creația literară, aflată în ipostaza de a fi o unealtă pentru cititori. Poezia
este surprinsă în dublă ipostază: ca moștenirea lăsată unui fiu spiritual și ca forma
evolutivă a umanității, evidențiind tema cunoașterii.

Titlul, elementul paratextual cu funcție anticipativă, dobândește valoare

simbolică. Semnificația laică trimite la proprietățiile materiale ale testamentului,
iar cea religioasă denotă spiritualitatea moștenirii lăsată urmașilor. Astfel,
beneficiarii testamentului arghezian sunt atât cititorii, cât și viitorii truditori ai
condeiului, devenind un mijloc de perpetuare al tradiției.
Figurile de stil și imaginile artistice sunt puse în relație cu o concepție nouă,
modernă, privind poezia, resursele ei și misiunea poetului. Materialitatea
imaginilor artistice se realizează prin fantezia metaforică, rezultând asocieri
semantice surprinzătoare, din registre stilistice diferite: comparația inedită
(„Imparecheate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în clește”), epitetul rar
(„seara răzvrătită”), oximoronul („Veninul strâns l-am preschimbat în miere”).

Cea de-a doua sevență grupează strofa a treia și a patra și redă rolul etic, estetic și
social al poeziei, ideea centrală fiind paralelismul și suprapunerea cu lumea
obiectuală, monologul devenind neadresat. Poetul este surprins în ipostaza
meșteșugarului, metamorfozând orice categorie în contrariul său și valorificând
estetica urâtului „făcui din zdrențe muguri și coroane”. Urâtul devine categorie
estetica prin transfigurare și esențializare, constituind o altă particularitate a
modernismului.

Ultima strofă se încadrează în sevența a treia, ce concentrează crezul artistic

arghezian pe ideea că lumea sa materială se transfigurează în dimensiunea
spirituală, poetul reprezentând intermediarul. Astfel, o altă imagine relevantă în
accentuarea ideii poetice este metafora „Slavă de foc și slavă făurită /
Impărichiate-n carte se mărită”, ce valorifică contopirea talentului cu munca,
creația artistică devenind o îngemănare între inspirație și efort artizanal, un
proces purificator.

În concluzie, creația argheziană „Testament” este o arheologie a eului creator

care se definește în raport cu metafora cărții. Truditorul cuvintelor, poetul,
elaborează o sinteză etică și estetică a spiritualității poporului român, într-o
manieră originală și nonconformistă, creând o artă poetică inedită ce aparține
sferei modernismului prin tematică, limbaj și valorificarea esteticii urâtului.