TESTAMENT – TEMA SI VIZIUNEA

Poezia “Testament” de Tudor Arghezi face parte din volumul „Cuvinte potrivite” şi
este o artă poetică modernă, alaturi de „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de
Lucian Blaga si „Joc Secund” de Ion Barbu. Fiind prima poezie din volumul de debut al
autorului, ea a fost considerată un manifest literar care sintetizează ideile întregului
volum.
În poezia „Testament”, Arghezi îşi exprimă opinia cu privire la menirea literaturii şi
rolul poetului în societate, insa, fiind o arta poetica, autorul tratează şi problematica
limbajului si ideea transfigurării socialului în estetic (estetica urâtului).
Tema poeziei este creaţia literară văzută sub două ipostaze: ca meşteşug,
punându-se accentul pe efortul creator al poetului, şi ca moştenire, creaţie transmisă
urmaşilor ca dovadă şi ca mijloc de cunoaştere.
Titlul face trimitere la Biblie, la Vechiul şi Noul Testament deoarece moştenirea pe
care o lasă eul liric urmaşilor este una spirituală. Testamentul este unul simbolic iar
„beneficiarii” acestuia sunt atât cititorii, cât şi ceilalţi poeţi care se vor inspira din ideile
transmise.
Poezia este scrisă sub forma unui monolog adresat de catre „tată” unui fiu
spiritual prin intermediul căruia îi lasă moştenire „cartea”, care simbolizează creaţia,
literară. Deşi este structurată sub această formulă, lipseste cea dea doua
instanţă, lirismul fiind unul de tip subiectiv. Eul liric îşi transmite în mod direct
sentimentele si trairile, fapt evidentiat de mărcile lingvistice ale subiectivităţii, cum ar fi
pronumele personale la persoana I: „eu”, „mine” şi verbele la persoana I: „am ivit”, „am
prefăcut”, „făcui”, „am preschimbat”.
Poezia este strucuturată în şase strofe, inegale din punct de vedere al numarului
de versuri, toate construite în jurul elementului central, metafora „carte”.
Termenul are în fiecare strofă o altă semnificaţie: acumulare spirituală ca
operă: „un nume adunat pe-o carte”, legătură spirituală între strămoşi şi
urmaşi: „Cartea mea-i fiule, o treaptă”, carte de căpătâi pentru istoria unui popor: „Ea
e hrisovul vostru cel dintâi”, dovadă a efortului creator al autorului: „Eu am ivit cuvinte
potrivite”, „Slova de foc şi slova făurită”.
Incipitul este formulat ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual prin
intermediul căreia îi lasă moştenire „un nume adunat pe-o carte”, simbol pentru creaţia
poetică, poetul devenind in mod simbolic un tata.
În strofa a doua este prezentată o altă ipostază a cărţii, ea căpătând o
semnificaţie sacră, divină. Cartea devine un document important, o carte de căpătâi
asemănătoare Bibliei: „Ea e hrisovul vostru cel dintâi”. Creaţia literară are acum
o valoare socială deoarece prezintă suferinţele strămoşilor.
În a treia strofă poezia se materializează. Ideea esenţială a acestei
secvenţe este transformarea elementelor concrete, care reprezintă socialul, în
elemente estetice.
Ipostaza poetului ca meşteşugar este subliniată prin intermediul mărcilor
lingvistive ale subiectivitatii si al elementelor de opozitie, „sapa”, „brazda”, care
 TESTAMENT – TEMA SI VIZIUNEA
reprezintă munca fizică a ţăranilor, şi „condei”, „călimară” care descriu munca
intelectuală a poetului. Uneltele folosite pentru a lucra pământul se transformă în
unelte de scris. De asemenea, poetul reuseste sa transforme limbajul taranilor in limbaj
poetic: „din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”/ „eu am ivit cuvinte potrivite”.
Strofa a patra prezintă în continuare imaginea poeziei ca meşteşug. Poetul are
puterea de exprima atât imagini sensibile („să-mbie”), cât şi imagini care descriu
răul („să-njure”), poezia putând avea şi un rol estetic, dar şi unul moralizator.
În strofa a cincea se reia problema limbajului prin sublinierea ideii de estetică a
urâtului: „Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”
Ultima strofă subliniază ideea că poezia este în primul rând meşteşug,
sintetizându-se astfel crezul poetic al artistului. Condiţia poetului este redată în
versul „Robul a scris-o, Domnul o citeşte”.
În concluzie, „Testament” este o artă poetică modernă care conţine numeroase
elemente specifice curentului literar modern: poezia se află într-o continuă căutare a
limbajului care să exprime cel mai bine frământările eului liric, introduce elemente care
ţin de estetica urâtului, încalcă convenţiile prozodice, rolul poetului fiind acela de a
potrivi toate aceste elemente pentru a putea transmite cat mai bine mesajul poetic.