PERIOADA POSTBELICĂ.

NEOMOERNISMUL

„Lecţia despre cub”

de Nichita Stănescu

INTRODUCERE
Nichita Stănescu este reprezentantul de marcă al neomodernismului românesc din perioada şaizecistă.

Universul liric stănescian reprezintă o sinteză a lirismului filosofic al lui Eminescu şi Blaga, al
ermetismului lui Ion Barbu şi al artei cuvântului al lui Arghezi.

Eugen Simion defineşte opera lui Nichita Stănescu ca fiind „poezia poeziei”.

Volumele „Opere imperfecte” şi „Noduri şi semne” fac parte din a treia etapă de creaţie a lui Nichita
Stănescu. Aceasta pune în discuţie două teme majore: tema timpului şi tema morţii. În plus valorifică mitul
naşterii şi mitul creaţiei din cuvânt.

Poezia „Lecţia despre cub” face parte din volumul „Opere imperfecte”(1979) care este în ansamblu o
meditaţie asupra miracolului frumosului, care are ca problematică esenţială drumul spre perfecţiune.

Acest volum se deschide cu „Lecţia despre cub” şi se încheie în mod sugestiv cu „Lecţia despre cerc”,
cubul şi cercul fiind considerate forme perfecte.

APARTENENŢA LA UN CURENT LITERAR ȘI MINIMUM DOUĂ TRĂSĂTURI

EXEMPLIFICATE

Poezia se încadrează în neomodernism, curent literar ce se dezvoltă în a doua jumătate a secolului al

XX-lea, între 1960-1980, ca reacție împotriva realismului socialist.

Astfel, identificăm următoarele trăsături neomoderniste la nivelul textului poetic:

-spiritul ludic resimțit de-a lungul tuturor versurilor;

-reprezentarea unui lucru abstract (crearea unei opere de artă) într-o formă concretă (crearea unui cub);

-ambiguitatea limbajului, conferită de metaforele subtile: „bucată de piatră”- metafora materiei neşlefuite;
„daltă de sânge”- metafora efortului creator; „ochiul lui Homer”- metafora profunzimii; „gura infantei”-
superioritatea receptorului;

-versul liber, tehnica ingambamentului.

TEMA ȘI DOUĂ IDEI POETICE RELEVANTE

1
 PERIOADA POSTBELICĂ. NEOMOERNISMUL

TEMA este neomodernistă- concepția despre perfecțiunea artistică, accentul se punându-se pe realaţia
creator-receptor şi pe felurile în care este receptată creaţia.

O idee poetică relevantă pentru temă este prima parte, care înregistrează, într-o formă figurată, etapele
muncii artistului, în încercarea sa de a obține desăvârșirea. Din „rețeta” creării unui obiect considerat perfect
în spațiul tridimensional- cubul- fac parte „ingredientele” care l-ar putea ajuta să obțină această perfecțiune:
participarea organică la actul creației ( „se cioplește cu o daltă de sânge”), atingerea magică a creației de către
poetul orb care vedea esența lucrurilor („ se lustruiește cu ochiul lui Homer”),, transmiterea unei scântei
divine („se răzuiește cu raze”).

Sugestivă este și imaginea sărâmării unui „colț de-al cubului”. În mod paradoxal, perfecțiunea creației
se naște din inefabila imperfecțiune a creației finite. Prin analogie cu viața, perfecțiunea nu este sinonimă cu
frumusețea,iar acest fapt poate fi înțeles în măsura în care ni se întâmplă uneori ca un lucru sau o persoană
fără cusur să nu ne atragă deloc. Dimpotrivă, tocmai imperfecțiunea, „spărtura”, conferă individualitate,
unicitate obiectului, îl particularizează.

ELEMENTE DE COMPOZIȚIE/ LIMBAJ SEMNIFICATIVE PENTRU TEXTUL POETIC

TITLUL are o rezonanţă didactică. Substantivul „lecţie” şi utilizarea formelor impersonale a verbelor din
text arată concepţia artistului despre calea ce trebuie urmată pentru atingerea perfecţiunii. Astfel,
poezia „Lecţia despre cub” constituie o artă poetică în care accentul se pune pe relaţia dintre creator şi lume,
dintre operă şi receptarea ei.

IMAGINARUL POETIC este, fără îndoială, elementul de compoziție cel mai semnificativ pentru
textul poetic.

Opera lirică este structurată în TREI PĂRŢI:

1. Etapele muncii creatorului.

2. Manifestarea iubirii sub toate formele (receptarea operei de artă)
3. Atingerea perfecţiunii prin originalitate, prin imperfecţiune.

1. Etapele muncii creatorului

Prima parte prezintă etapele pe care le urmează artistul pentru a crea o operă:
a) alegerea materialului („se ia o bucată de piatră”)
b) depunerea unui efort creator considerabil („se ciopleşte cu o daltă de sânge”)
c) ilustrarea importanţei care se dă profunzimii şi nu aparenţei („se lustruieşte cu ochiul lui
Homer”)
d) transmiterea unei scântei divine, a unei străluciri necesare operei de artă („se răzuieşte cu
raze”)
2. Manifestarea iubirii sub toate formele (receptarea operei de artă)
După etapa plăsmuirii, o altă etapă este manifestarea iubirii faţă de creaţie sub toate formele
ei, în progresie: iubirea creatorului faţă de opera sa, iubirea celor din jur pentru această operă,
dar şi iubirea femeii nobile, a infantei, pentru creaţie, sentiment ce flatează orgoliul artistului:
2
 PERIOADA POSTBELICĂ. NEOMOERNISMUL

„După aceea se sărută de nenumărate ori cubul/cu gura ta, cu gura altora,/ şi mai ales cu gura
infantei.”
3. Atingerea perfecţiunii prin originalitate, prin imperfecţiune.

Ca şi în alte poezii stănesciene, există un punct în care perspectiva se schimbă radical şi surprinzător.

Esenţa acestei poezii o reprezintă momentul în care „se ia un ciocan/ şi brusc se sfărâmă un colţ de-al
cubului”. Sfărâmarea colţului este elementul de originalitate care face opera perfectă, prin imperfecţiune.

În această etapă se observă cum imperfecţiunea (colţul sfărâmat) atrage atenţia: „Toţi, dar absolut toţi
zice-vor/Ce cub perfect ar fi fost acesta/de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!”.

Repetiţia pronumelui „toţi” întăreşte opoziţia dintre poet şi ceilalţi, publicul, oamenii comuni care
apreciază artificialul şlefuit.

Sugestiv este și limbajul poemului.

LA NIVEL STILISTIC întâlnim numeroase metafore:

 „bucată de piatră”- metafora materiei neşlefuite;
 „daltă de sânge”- metafora efortului creator;
 „ochiul lui Homer”- metafora profunzimii;
 „gura infantei”- superioritatea receptorului;
 „colţ sfărâmat”- imperfecţiunea

LA NIVEL MORFOLOGIC:
 Verbele reflexiv-impersonale „se ia”, „se ciopleşte”, „se lustruieşte” etc. arată etapele creaţiei;
 Locuţiunea adverbială „după aceea”- arată începutul unei noi etape;
 Pronumele nehotărât „toţi” arată antiteza dintre creator şi receptor.

LA NIVEL SINTACTIC există:

 O succesiune de propoziţii principale aflate în raport de coordonare prin juxtapunere („Se ia o bucată
de piatră/ se ciopleşte cu o daltă de sânge”);
 O propoziţie subordonată circumstanţială de timp („până când cubul iese perfect”);
 O propoziţie subordonată circumstanţială condiţională („de n-ar fi avut un colţ rupt”).

LA NIVEL PROZODIC poezia este scrisă în versuri libere (fără rimă şi ritm). În schimb, ritmul
interior dă poeziei o muzicalitate aparte.

ÎN CONCLUZIE, poezia „Lecţia despre cub” de Nichita Stănescu se încadrează în lirica neomodernistă,
iar semnificația metaforei-simbol „cubul” provine din multitudinea sensurilor conotative ale cuvintelor.
3