Numai poetul

Poezia „Numai poetul” îl are drept autor pe Mihai Eminescu,unu dintre personalitățile remarcabile
ale neamului nostru, este considerat ultimul mare romantic al literaturii române datorită lirismului
său ce aduce un tip de expresivitate acestui gen litera.,,Numai poetul,, este o poezie de o
surprinzatoare modernitate gratie ,tema este conditia poetului ca si un creator a frumosului,slujitor al
esteticii literare. Raportul dintre creație și creator  atinge condiția absolute a poetului prin
capodopera sa. Astfel, putem afirma că ” Numai poetul…” este o ” ars poetica” întrucât reflectă
principia și percepții legate de semnificația artei în definitiv. Titlul face referire la demiurgul
valorilor, in sine contine rolul poetului in lume, neegalitatea si insemnatatea de mare valoare pentru
toata societatea din jur - lumea trecatoare. Poezia se împarte în două strofe inegale ca lungime,
prima având șase versuri, pe când cea de-a doua, opt , masura versurilor este de 7-8 silabe in 1 stofa,
iar de 5-6 in a 2 strofa. Motivul central al poeziei, este Ars poetica, prin care autorul prezinta
principiile de creatie. Numai el aduna ideile si le transforma in cuvinte. Astfel, se deosebeste de toti
muritorii, devenind o parte a frumosului omenesc si in acelasi timp creator de arta. În poezia
„Numai poetul” este tratată ideea viabilității în timp a creatorului prin actul artistic, fiind reliefată
ipostaza poetului care anulează limitele existenței banale și care tinde să pătrundă în lumea
superioară: Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea
timpului. În fond, cele două strofe corespund unor planuri aflate în antiteză: planul omului obișnuit
și cel al omului de geniu, al poetului care o strinsa legatura cu poeziile ,La Heliade,, si ,,La o
artista,,. În poezia „La Heliade”, Eminescu conturează profilul unui creator-model, a unui artist ce
inspiră ascensiunea și superioritatea prin artă. Prima strofă denotă crezul poetic, eului creator
revenindu-i dreptul să aleagă: De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,/ Ghirlanda n-aș alege-
o de flori plăpânde, june,/ Ci falnica cunună a bardului bătrân;/ Eu n-aș alege lira vibrândă de
iubire,/ Ci ceea care falnic îmi cântă de mărire,/ Cu focul albei Veste aprinde al meu sân. Cuvântul
„bard” este utilizat cu înțelesul de poet național, cântăreț al eroilor și faptelor mari ale acestora.
Astfel, este relevat mitul mesianic ca mit poetic fundamental. Ultima strofă a textului face trimitere
la lamentațiile profetului Ieremia care prevede ruinarea Ierusalimului, poetul revenind astfel la mit,
la textul biblic: Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade,/ Cum curge profeția unei Ieremiade,/ Cum se
răzbun-un vifor zburând din nor în nor. În ultimele trei versuri din strofă, poetul o evocă pe Erato,
muza elegiei, deși face aluzie la înverșunata satiră scrisă de Heliade Rădulescu la adresa lui Grigore
Alexandrescu, „Ingratul”: Ruga-m-aș la Erato să cânt ca Tine, barde,/ De nu în viața-mi toată, dar
cântecu-mi de moarte/ Să fie ca „Blestemu”-Ți… să-l cânt, apoi să mor. Poezia ,,La o artistă,, se
găsește cu pagini îngălbenite de timp între La Heliade și Amorul unei marmure…
          
         La o artistă stă sub semnul feminității. Elementul feminin este acela care permite cunoașterea
afectivă și își face simțită prezența încă din titlu.Pentru Eminescu substantivele feminine sunt pline
de afectivitate, emoție, exprimând chiar ideea de maternitate.

          Natura flori de iasomie, furtuna descrescândă transmite un limbaj secret pe care doar sufletul

il poate descifra, iar extremele se regăsesc  în reprezentarea cântecului: cântec mort și viu. Și
moartea are urme în această poezie: notele murinde. Poezia La o artistă se găsește la pagina 29 a
cărții mele cu pagini îngălbenite de timp între La Heliade și Amorul unei marmure…
          
         La o artistă stă sub semnul feminității. Elementul feminin este acela care permite cunoașterea
afectivă și își face simțită prezența încă din titlu.  Pentru Eminescu substantivele feminine sunt pline
de afectivitate, emoție, exprimând chiar ideea de maternitate.

          Natura flori de iasomie, furtuna descrescândă transmite un limbaj secret pe care doar sufletul

il poate descifra, iar extremele se regăsesc  în reprezentarea cântecului: cântec mort și viu. Și
moartea are urme în această poezie: notele murinde. Arta eminisciana ofera posibilitatea sa admiram
frumosul, care e bazat pe cintarea naturii, individualitatea neordinara a geniului literaturii noastre.
Poezia eminesciană și opera eminesciană în ansamblu au reprezentat dintotdeauna obiecte de
cercetare literară, dar și lingvistică, fapt motivat, de altfel, de deschiderea textelor eminesciene către
interpretare, dar și de multitudinea de abordări divergente. În această lucrare, nu ne propunem
neapărat drept obiectiv de a revela, ci de a releva considerentul eminescian cu privire la poezie, la
poet și rolul acestuia, la atributele eului creator