Imparatul Nero

Rosca Alexandra 11-c

Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (n. 15 decembrie 37, Anzio – d. 9 sau 11

iunie 68, Roma) a fost din 54 e.n. până în 68 e.n. al cincilea împărat roman al dinastiei
Iulio-Claudiene.
Se presupune că a dat foc Romei. Era bănuit ca ar fi violat-o pe mama lui. Nero face parte
din acei împărați care au fost foarte aspru judecați în literatura antică. Doar în Grecia au
existat voci preocupate de o imagine diferită; astfel, pentru Pausanias, Nero era un
exemplu pentru justețea afirmației lui Platon, conform căreia marea nedreptate "nu
pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită".
Nero s-a născut la 15 decembrie 37 e,n., în Antium, un orășel italic de la malul mării.
Tatăl sau, Gnaeus Dimitius Ahenobarbus, era membru al uneia dintre familiile de vază
din vremea republicii. Nero era cunoscut datorită mamei sale, Iulia Agrippina, fiica lui
Germanicus și sora lui Caligula. Tatăl lui Nero a murit când el avea doar trei ani, iar
mama lui a fost exilată de către Caligula pe insulele Ponziane. Însă, în anul 41, Claudius,
odată cu ascensiunea sa la tron, a rechemat-o pe Agrippina la Roma. Cei doi s-au
căsătorit în anul 49, iar între anii 50-51, Nero a fost adoptat și numit moștenitor. În anul
53, s-a însurat cu fiica lui Claudius, Octavia. În anul 54, la moartea lui Claudius, Nero,
având vârsta de 16 ani, a fost acceptat, fără opoziție, ca împărat .
Cert este că, la numai 16 ani, Nero îi lua locul tatălui său adoptiv în urma unui complot
pus la cale de Agrippina, cea care îşi otrăvea atunci soţul abia întors din campaniile
militare. Claudius s-a stins într-o singură noapte, cea de 13 octombrie 54 d.Hr., probabil
în urma unei doze extrem de puternice de otravă ce îi fusese administrată în timpul cinei.
În aceeaşi dimineaţă, Nero devenea Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, cel mai
tânăr împărat al Romei de până atunci. În Roma lui Nero totul devenea posibil. Dar poate
mai infama decât Nero era chiar mama acestuia, Agrippina. Avidă de putere, fosta
împărateasa îşi imaginează că este adevărata conducătoare a imperiului şi nu se dă înapoi
de la nimic din a-şi corupe fiul pe care îl considera doar o marionetă. Cei doi ajung până
acolo încă susţin relaţii “nepotrivite” în palat şi în lectica cei îi purtat pe străzile Romei,
urmele desfrâului nemaifiind un secret pentru nimeni. Aflând că i se plănuia înlăturarea şi
înlocuirea cu Britanicus, fiul natural al lui Claudius, complot pus la cale chiar de
Agrippina, Nero ia măsuri drastice. Rivalul său este ucis chiar în ziua majoratului, iar
imparateasa-mama este trimisă într-o călătorie pe mare cu o navă capcană care ar fi
trebuit să se dezintegreze în larg. Chiar dacă aceasta supravieţuieşte naufragiului, ajunsă
la mal, este ucisă de pretorienii anume pregătiţi de împărat. Fantomele nebuniei îl
acaparează de acum cu totul pe cel care avea să fie numit mai târziu Antihristul. Bântuit
de viziunea mamei sale, Nero recurge la magie pentru a îmbuna Furiile. Chinuit şi de
moartea Octaviei, moarte pe care o regretă amarnic, împăratul alege un adolescent pe
nume Sporus a cărui înfăţişare semăna izbitor cu a fostei sale soţii şi îl emasculează. Are
loc un spectacol grotesc. Împăratul oficiază public nunta dintre el şi Sporus. Nemulţumit
să fie doar împărat, Nero vrea să fie şi împărăteasă. Astfel, el îşi alege drept soţ pe un
anume Doryphorus şi se lăsă luat de soţie într-o ceremonie asemănătoare cu cea în care
Sporus fusese dezonorat. Capitoliul devine iarăşi un loc al orgiilor şi al plăcerilor nebune
duse la extrem. El vrea să fie erou şi zeu în acelaşi timp şi este convins că nici măcar zeul
Apollo nu îl poate întrece în arta poeziei şi a muzicii. Spectacolele date de el durează zile
întregi şi numai recitalul sau se întinde pe o zi şi o noapte. Totul trebuia să ia un sfârşit.
Mulţimea isterizată ia cu asalt palatul, sprijinită de legiunile care îl părăsiseră pe împărat.
Abia atunci Nero îşi dă seama că lângă el nu mai rămăsese nimeni. Cei apropiaţi fuseseră
ucişi demult. Până şi mentorul sau, Seneca, se sinucisese în urma unui edict imperial.
Părăsit până şi de gardă pretoriană, Nero încearcă să fugă ajutat de Sporus şi de un sclav.
Pe drum crede că încă mai poate scăpa dacă se târăşte în genunchi în faţa lui Galba,
bătrânul general care avea să îi ia locul, şi să îi ceară acestuia iertare şi… prefectura
Egiptului. Află însă că fusese declarat duşman al Romei şi că era condamnat la o moarte
chinuitoare. Într-un final, ajutat de secretarul sau Epaphroditus, Nero se sinucide. 

Cărți:” la consolación a livia en la muerte de su hijo druso”

“carmina et fragmenta carminvm familiae caesareae, hoc est, caesaris
germanici, quæ extant, opera omnia0: cum latina, tum græca”
nero's poems:”translations of the public and private poems of the
emperor nero”

VIDEOCLIP : https://www.youtube.com/watch?v=cxT8bF2bR5I