Hanul Ancuței

De Mihail Sadoveau

Opera literară Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu, scrisă în anul 1928 aparție genului
epic, aceasta are o structură mozaicată deoarece cuprinde 9 povestiri cu tematici, precum
dragostea, haiducia ... și motive autonome. Slavici reușind să surprindă destinele omenești și
stările sufletești puternice prin observația sa realistă și pătrunzătoare.
R1: Povestirea este o specie a genului epic, în proză, cu dimensiuni relativ reduse care are la
bază un singur fir narativ, accentul căzând pe acțiune. Personajele povestirii sunt puține,
urmărindu-se un episod din viața unuia dintre acestea. Fântâna dintre plopi, este cea de-a patra
povestire dintre cele nouă care compun Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu. Aceasta este
realizată prin tehnica povestirii în ramă și are ca tema iubirea tragică. Rama povestirii conturează
o atmosferă meditativă, întrucât ascultătorii de la han se află încă sub impresia întâmplărilor
fantastice, cu care îi captivase anterior Moș Leonte, șirul gândurilor este întrerupt de o apariție ca
din basm, dintr-un univers fabulos: un călăreț, învăluit îmn lumină șă-n pulberi care luneca spre
han și care parcă venea de demult, de pe depărtate tărâmuri, mai precis Neculai Isac, naratotul și
personajul principal al istorisirii.
R2: Din punct de vedere al tehnicii narative, Sadoveanu urmează un model celebru,
povestirea în ramă sau povestirea în povestire. Astfel, cele nouă povestiri istorisite la han sunt
inserate în narațiunea propriu-zișă de către nouă naratori, care le relatează , fiind personaje sau
martori la întâmplările relatate. Rama se constituie fixând locul, timpul și durata depănării
amintirilor iar, odată intrați în spațiul și timpul povestirii, timpul real este abolit. Principala
caracteristică a textului fiind evocarea, tema comună acestor povestiri fiind învierea unei lumi
apuse, plină de neprevăzut.
 Prin urmare timpul are două coordonate: trecutul povestirii, acesta aparținând narațiunii-
cadru într-o toamnă aurie și trecutul povestit, specific fiecărei narațiuni spuse de drumeții de la
han. În Fântâna dintre plopi, întâmplările povestite de Neculai Isac au avut loc cu peste douăzeci
și cinci de ani în urmă, în tinerețea protagonistului care, în momentul povestirii, era om ajuns la
cărunțeală. Povestea spusă de Neculai Isac se petrece pe aceste meleaguri, prin urmare, tot în
zona hanului, destinul drumețului fiind legat de acest spațiu misterios. Așadar hanul este un
motiv literar, care odată cu opera lui Sadoveanu devine temă literară, acesta nu mai reprezintă
locul de popas și de petrecere, unde, se întâmplă lucruri ciudate, ci este locul unde se află și se
depozitează toate poveștile care se aud din om in om, un spațiu cu totul aparte în care povestitorii
simt că poveștile lor vor fi protejate, atmosfera în care se petrec faptele povestite pe rând de
diverși povestitori fiind plăcută, conferind siguranță. Nu întâmplător autorul alege ca titlu pentru
volumul său numele de Hanu Ancuței, locul fiind propice ritualului povestirii, ba mai mult,
îndeplinind adesea un rol important în cadrul povestirilor rostite.
R3: O sevență narativă semnificativă este cea în care Neculai se întoarce de la Pașcani, cu
gândul la bucuria pe care o va vedea în ochii țigăncușei când o va întâlni la fântână. Cadrul creat
de Sadoveanu este unul romantic, stelele se aprinseseră în cerul curat, câmpurile înțeleniseră în
liniște, ca într-o taină, creând o atmosferă de vrajă pentru întâlnirea celor doi. Locul de întâlnire,
fântâna, își are propria semnificație, aceasta fiind un simbol al împrospătării, revigorării. Neculai
află mai apoi de la Marga că, totul era un complot pus la punct de țigani, aceștia plănuind să-i
fure banii pe marfă, Neculai fuge din calea țiganilor, însă pierde un ochi o lovitură de fier ascuțit
la coada ochiului drept , sau simbolic vorbind, pierde cunoașterea, ochiul pierdut reprezentând
ochiul sufletului, care arată că el a vrut să vadă doar superficial aceasta iubire, iar ochiul care
rămâne este un acces spre autocunoaștere.
Concluzionând, prin toate argumentele prezentate, tema evocării unor povești
impresionante și reperele spațio-temporale, putem spune că narațiunea Fântâna dintre plopi este
o povestire. Personajele credibile, vii, conferă textului autenticitate și îi asigură rezistența în
timp. Naratorul descrie vremurile celeilalte Ancuțe, corespunzătoare trecutului povestit, pline de
farmec și mister, ele contribuind la crearea unei atmosfere prielnice actului narării.