Arhitectura este voința unei epoci tradusă în spațiu.

Creațiile arhitecturale îmbină

funcționalitatea cu esteticul motiv pentru care sunt esențiale în înțelegerea mentalității
specifice unei perioade.

Când ne referim la influența occidentală în ceea ce privește arhitectura din România,

ne referim la sfârșitul domiilor fanariote. Până atunci arhitectura românească era bazată pe o
latură practică, dar tot până atunci România a fost izolată de Occident. Astfel, în secolul al
XIX-lea România începe să se sincronizeze cu Occidentul și să se urbanizeze sau mai bine
spus, modernizeze. Arhitecți străini din Franța, Germania și Italia vin la București, astfel că
se renunta treptat la traditionalele hanuri, pentru a face loc hotelurilor. Tendinta este
continuată prin construcția de bănci, restaurante, cafenele, centre comerciale moderne, săli de
spectacol și așa mai departe. De asemenea, tot în această perioadă s-au format primii arhitecți
români în școlile din străinătate și s-a înființat școala de arhitectură din București după
modelul școlii Belle Arte din Paris în 1891, fapt ce a facilitat transformarea urbană după
modelul occidental. Cum bine se poate observa cea mai mare influență din punct de vedere
arhitectural a venit din Franța. România a preluat diferite stiluri arhitecturale din Occident,
cum ar fi neoclasicismul, romantismul si apoi eclectismul. Neoclasicismul a oferit soluții
pentru cerințele funcționale din acea vreme, adică construcții mari, impunătoare care
adăpostesc anumite instituții, numite edificii. Prin stilul neoclasic se remarcă primul nostru
arhitect important, Alexandru Orăscu, prin proiectarea Palatului Universității. Romantismul
s-a remarcat și el prin stilul neogotic prin lucrări precum Palatul Culturii din Iași (Ion
Berindey, Alexandru Xenopol, Grigore Cerchez), Palatul Cuza de la Ruginoasa și Palatul
Șuțu din București (arhitecții vienezi Conrad Schwink și Johann Veit). Atunci când vorbim
de eclectis, vorbim de cea mai importantă influență a Franței din punct de vedere arhitectural.
Eclectismul urmărea să aducă noutate prin compunerea de elemente clasice pe o bază nouă,
cu o libertate totală. Numeroși artiști francezi, formați în stilul eclectismului, au realizat în
București un număr mare de construcții, de unde și numele de „Micul Paris” al Bucureștiului.
Printre capodoperele contruite doresc să amintesc despre Palatul Bancii Naționale (Cassien
Bernard / Albert Galleron, 1883-1885), clădirea Ateneului Roman (A. Galleron / Leonida
Negrescu), Palatul CEC si clădirea Fundațiilor Regale (Paul Gottereau), Palatul de Justiție
(A. Ballu), Cercul Militar (Dimitrie Maimarolu), Ministerul Agriculturii și Institutul de
Medicina și Farmacie (Louis Blanc).

Acestea fiind spune, sinconizarea României cu Occidentul a avut un impact imens

asupra arhitecturii. Secolul alXIX-lea a reprezentat pentru noi, românii, o perioadă de
înflorire. Arhitectura romanească trece dincolo de aspectele practice și devine preocupată în
mod evident de latura estetică și artistică, la fel ca și mentalitatea românească.