Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Ion Creangă a fost unul dintre cei mai importanți scriitori români și cei mai de seamă clasici ai
literaturii române, după cum susține și criticul literar Nicolae Manolescu: Creangă e altceva, nici
narator taran, nici folclorist, culegător, prelucrător, basmele lui nu sunt rescrise, impodobite,
alterate în structura lor . Particularitățile sale cele mai importante sunt jovialitatea, vitalitatea și
dragostea de oameni. De aceea, majoritatea operei sale constă în povești și opere originale. Printre
cele mai importante regăsim: lucrarea memoralistică Amintiri din copilărie, basmul cult Povestea
lui Harap-Alb, narațiunea Moș Nichifor Coțcariul și multe altele.
Basmul cult este o specie care aparține genului epic, în proză, cu numeroase personaje
ridicate la nivel de simboluri, în care se prezintă confruntarea dintre bine și rău, solutionara, de
regulă, printr-un final fericit, în Povestea lui Harap-Alb , Ion Creangă dă roul binelui Fiului de
crai iar rolul răului îl încredințeză bine-înșeles Spânului, punându-i în relație pe tot parcursul
operei.Prin urmare, viziunea autorului, dar și tematica basmului atrag cititorul prin oralitatea
povestirii, particularizând astfel proza lui Creangă.
O primă trăsătură prin care se particularizează basmul cult al lui Creangă este
prezența unor elemente de compoziție regăsite în strucutura basmului popular, dar care în basmul
cult deplasează accentul dinspre fantastic spre un epos verosimil, asemenea literaturii realiste.
Astfel, clișeele compoziționale (incipitul și finalul) sunt convenții care marchează intrarea și
ieșirea din fabulos, însă în basmul lui Creangă fuziunea dintre trecut și prezent, real și fabulos se
realizează încă de la început, deoarece naratorul inovează formula inițială și pune “povestea” pe
seama spuselor altcuiva: “Amu cică era odată într-o țară un crai”. De asemenea, Creangă
utilizează tehnici narative specifice basmului popular, dar și personaje ridicate la rangul de
simbol, reprezentând confruntarea dintre bine și rău. Totuși, acestor personaje li se pot asocia
compotamente omenești, astfel încât “miraculosul aproape că lipsește” (G. Călinescu). Creangă
umanizează fantasticul, îl antromorfizează, iar în comportamentele “eroilor himerici” se regăsesc
tipologii umane preluate din universul rural de la Humulești: “Eroii lui Creangă se îmbracă
țărănește și vorbesc moldovenește” ( G. Călinescu). Pe lângă această diminuare a naturii
fantastice, se pot identifica și funcțiile specifice din basmul popular: protagonistul (Harap-Alb)
este sprijinit de ajutoare (Sfânta Duminică, calul năzdrăvan) și de donatori (Crăiasa furnicilor și a
albinelor). Acesta se confruntă cu antagonistul (Spânul), care are și funcția de trimițător.
Personajul căutat este fata Împăratului Roș.
O altă trăsătură prin care se evidențiază originalitatea viziunii artistice este abordarea
realistă din punct de vedere tematic și anume crearea unei opere cu specificul unui
bildungsroman, urmărind inițierea și formarea eroului central, în vederea îndeplinirii
destinului de viitor împărat. Astfel, tema luptei dintre bine și rău se subodronează temei inițierii,
iar personajele care în mod tradițional ar fi avut un statut malefic, reprezentând răul, devin
mentori indirecți și pretexte epice pentru ca protagonistul să învețe lecții de viață. Totodată, chiar
statutul psihologic al protagonistului este schimbat în basmul lui Creangă față de basmul popular.
În folclor, personajul central, Făt-Frumos, are calități native excepționale care îi asigură succesul,
în timp ce personajul lui Creangă este înzestrat cu calități de ordin moral (generozitate, curaj,
altruism, loialitate), dar cu defecte de ordin emoțional (frustrare, naiviate, imaturitate,
descurajare). Eroul evoluează pe parcursul înaintării în acțiune (personaj rotund) și se transformă
din punct de vedere mental, fiind capabil să-și învingă temerile și prejudecățile care l-au făcut să
se ia dupa aparențe și să se asocieze cu persoanele nepotrivite.
O secventa reprezentativa pentru tema initierii este aceea in care Fiul de crai cade in
viclesugul Spanului, neascultand sfatul tatalui sau. In acest fragment, este surprins motivul
pactului cu diavolul. Craisorul ajunge intr o padure-labirint, aceasta reprezentand drumul spre
initiere, un loc al incercarilor, un peisaj inchis si stapanit de umbre. Acesta se intalneste cu un om
Span care se ofera, de trei ori, sa-i fie sluga, dar craisorul il refuza. Acest personaj este
caracterizat cu o boala numita pilozitate, parul fiind mai putin abundent. Spanul poate fi socotit
si ca fiinta de dincolo. Respingerea acestuia arata loialitate fata de de tatal sau. La a treia
intalnire, oferta fiind acceptata, Spanul il invita pe naivul tanar sa coboare intr o fantana ciudata,
pentru a se racori. In acest fragment, fantana este un simbol al renasterii si al renegarii. Atras de
Spanul-diavol intr o cursa, tanarul accepta inversarea rolurilor. Schimbul de identitati este un
moment unic deoarece este facut juramantul pe palos, aici aratand importanta armei tatalui sau.
In ipostaza de sluga, el va primi numele de Harap-Alb. El este numit de către antagonist, printr-o
sintagmă oximoronică, Harap-Alb; substantivul comun harap desemnează o persoană cu pielea
și părul de culoare neagră și se află în contradicție cu epitetul cromatic alb.
A doua secventa......
Intamplarile sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine adesea prin
comentarii prin umor sau oralitate. Naratiunea la persoana a iii a alterneaza cu dialogul.
Subiectul basmului