Jurnal de lectură

Alias Grace
De Margaret Atwood

Grace Marks, Canada, anul 1843, dublu asasinat, de o violență fără seamăn,
minciună sau adevăr?
Așa aș descrie eu romanul Alias Grace scris de Margaret Atwood, care
investighează destinul uneia dintre cele mai enigmatice și faimoase femei din
secolul al 19 lea, acuzată de o crimă înfiorătoare, comisă numai la
șaisprezece ani fiind condamnată la pedeapsă capitală care se transformă mai
apoi în închisoare pe viață.
Mai pe scurt:
Teroare, suspans, frică și groază. 
Nu îmi pot imagina dacă vreodată aș fi putut eu să trăiesc în vremurile acelea,
în care femeia era privită ca o a cincea roată la căruță, o ființă căreia nu i se
oferea nicio importanță în societate și o cârpă de care ai fi putut să te
descotorosești oricând, oricum, pentru a nu îți păta reputația de mascul
respectabil. O societate aș putea spune murdară, plină de vicii.
Încerc prin rândurile mele să redau măcar un sfert din atmosfera pe care a
conturat-o autoarea prin scriitura sa. De la îmbrăcăminte și gesturi la locurile
descrise care sunt un punct de pornire cu siguranță spre trăirile interioare ale
personajului feminin. Trauma și frica au prins rădăcina în mintea lui Grace
încă din copilărie, rămasă fără mamă, cu un tată deplorabil și frați în grijă.
Munca de servitoare a reprezentat pentru ea o scăpare și o portiță spre
libertatea pe care, din păcate, nu a reușit să și-o permită prea mult timp.
Printre episoadele pe care nu reușește să și le amintească, Grace pare să îi
povestească doctorului Jordan fiecare moment important din călătoria ei și
finalul pe care l-a căpătat: o viață în închisoare, prizoniera propriilor demoni
și gânduri.
 Mi s-a părut un fel de poveste în poveste, o narațiune continuă, fără linii de
dialog și cu mult prea multe detalii. Dar, pe parcurs am fost cucerită atât de
poveste, cât și de modul în care a fost scrisă. Acele detalii au prins o logică
oarecum și abia așteptam să mă cufund în cuvintele așternute de Margareta
Atwood pe foaie. Am aflat puțin câte puțin, exact cât să îmi accentueze și mai
mult misterul și suspansul, ca la final să rămân surprinsă de finalul poate prea
simplu.
Mi-e neclar totuși dacă autoarea chiar a fost convinsă de
nevinovăția lui Grace sau doar a încercat să ne convingă pe noi, cititorii, ori
doar a vrut să ridice niște semne de întrebare pe câteva fapte care nu se
potrivesc în poveste.

După cum v-am spus, modul în care este scris acest roman m-a
bulversat un pic la început, apoi m-a cucerit pagină cu pagină. Nu este o
lectură ușoară, o iubești sau nu, dar este o lectură care te antrenează în cursa
pentru aflarea adevărului. Mi-a plăcut tare mult grafica de excepție a acestui
roman, dar și faptul că autoarea a inserat la începutul fiecărui capitol fie
bucăți din declarațiile originale ale condamnaților, fie fragmente din opere
dedicate lor sau din opere care aveau puterea de a sublinia concluziile trase la
finalul lecturii.

Oricât aș încerca nu pot reda întreaga dinamică acestei cărți.

Nu este o carte care abundă în acțiune, dar abundă în detalii.
Detalii despre cealaltă parte a baricadei.

Am trecut prin aproape 700 de pagini și aș putea vorbi încă pe atât însă îmi
dau voie să mă opresc, poate la mijlocul întrebărilor colegelor care citesc
acum acest jurnal, întocmai pentru că trebuie să afle singure care e sfârșitul
ucigașei sau a victimei neajutorate.