Romanul Doamna Bovary de Gustave Flaubert infatiseaza istoria unei femei,

Emma, fiica unui țăran înstărit, care deșiasatorita va avea mai multe relatii
extraconjugale, vazute ca expresii unice de cunoastere a propriului sine.

, romanul lui Gustave Flaubert , „Doamna Bovary”, o aduce în prim plan pe

Emma Bovary , soţie a unui modest medic de ţară . Aceasta se imaginează drept o
mare doamnă , făcându-şi o falsă părere despre ea însăşi : stilează drept cameristă
de casă mare servitoarea pe care a luat-o de la ţară , îi este suficient costumul
ciudat şi incomod cu care se îmbracă pentru a se transforma , în ochii săi , în vreo
Diana Vernon , sau işi satisface pasiunea pentru intrigi amoroase cumparând hârtie
de scris , pe care va nota cuvinte de dragoste pentru amantul care nu a aparut încă .
Astfel , doamna Bovary , foloseşte toată înflăcărarea care o stăpâneşte în slujba
fiinţei imaginare pe care şi-a substituit-o ei înseşi . În plus , pentru a se convinge că
este ceea ce vrea să fie , nu se mulţumeşte numai cu gesturile decorative , ci
îndrăzneşte să realizeze acte veritabile , acţionând asupra realului cu mijloace
valabile doar în ficţiune. Dorinţele acestui personaj artificial al său o obligă să
imite semnătura soţului ei , pe actele subscrise , pentru a face faţă nevoilor de
bani . Într-un final , neputincioasă , de-acum înainte , să se conceapă alta decât este
, incapabilă să vadă lucrurile şi fiinţele altfel decât sunt şi să le deformeze prin
propria dorinţă , ea neagă prin sinucidere această realitate nesatisfăcătoare , a cărei
argilă întărită nu se mai lasă plămădită şi modelată .
Astfel , prin orbirea înverşunată cu care-şi săvârşeşte neîncetata evoluţie , prin
sfârşitul voluntar şi tragic care-i marchează puterea şi frenezia , a părut că doamna
Bovary simboliza , mai mult decât oricare personaj al lui Flaubert , aceea
capacitate originală a sufletului omenesc pe care scriitorul a pus-o în scenă , cu
relief patologic , pe parcursul întregii sale opere.