Comentează arta portretului prezentă în capitolul De moartea lui Ștefan vodă celui Bun, vă leato

7012 (1504) din Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche.

„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge
nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâea fără judeţu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu,
şi lucrul său îl ştiia a-l acopieri şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter,
unde era nevoie însuşi se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteze şi pentru aceia raru
război de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să rădica
deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi ficiorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de
lucruri vitejeşti, cum să tâmplă din pom bun, roadă bună iese. Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat
ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de
plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă
apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în
mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile
niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea
lui Ştefan vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nici odinioară, şi decii
preste vară au fostu ploi grele şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut.”
Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Grigore Ureche are o cultură umanistă cu vast orizont, scrierea sa Letopisețul Tării Moldovei
fiind prima care se diferențează de stilul bisericesc, marcând începutul istografiei și fiind extrem
de importantă din punctul său de vedere. Ca să nu se înece (...) anii cei trecuți. Acesta rămâne
cunoscut în istoria literaturii române drept întemeietorul portretisticii și crează portrete
omagiatoare punând totuși accent pe concizia stilului, dar mai ales pe verosimilitatea acestuia, în
eternizarea portretului. Influența sa asupra viitorului literaturii este una semnificativă, dovedită
de faptul că majoritatea trăsăturile fixate marilor personalități caracterizate au fost urmate
aproape întocmai în creațiile viitorilor noștri scriitori.

Cronicarul Grigore Ureche alege să se folosească de arta portretului literar în Letopisețul

Tării Moldovei, punând accent pe rolul defectelor în eternizarea portretului cu intenția de a-l
glorifica pe domnitorul Ștefan cel Mare, care se incadrează în tipologia mărețului și care a adus
Moldova la stabilitate și independență prin caracterul său superior. Admirația naratorului față de
personaj este resimțită încă de la începutul textului prin afirmația om nu de mare statu, trăsătură
de ordin fizic care ne aduce la cunoștință că Stefan cel Mare era mic, puțin voinic, dovedindu-se
totuși a fii o trăsătură morală ce contrastează aspectul domnitorului de caracterul său măreț,
autorul încercând să îi diminueze defectele, scoase totuși în evidență pentru a accentua
credibilitatea. Un alt element de contrast în realție cu celelalte este trăsătura psihologică a
acestuia ci anume impulsivitatea: mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe
ori la ospeţe omorâea fără judeţu. care, deși nu contribuie la omagierea voievodului, susțin ideea
obiectivității stilului cronicarului, acesta dorind să ofere generațiilor viitoare un portret cât mai
realist a domnitorului. Construcția portretului acestuia continua cu o altă serie de însușiri morale,
delimitate clar prin adverbul amintirilea. Capacitatea intelectuală și responsabilitatea
domnitorului, sunt concentrate într-o enumerație amplă: om intreg la fire, neleneşu, (...) și unde
nu gândiai, acolo îl aflai, autorul aducînd la cunoștință că Ștefan cel Mare era echilibrat,
chibzuit: om întreg la fire , harnic : neleneșu și avea capacitatea de a lua prin surprindere unde
nu gândiai, acolo îl aflai prin vitejia, statornicia și spiritul său eroic, însușiri fundamentale ale
voievodului accentuate de asemenea în secvența: raru război de nu biruia. Și unde-l biruia alții,
nu pierdea nădejdea, că (...) să rădica deasupra biruitorilor , prin repetiția verbului biruia,
alături de substantivul biruitorul din aceeași familie lexicală. Verbele la modul infinitiv:
(omorea; era; știia;), joacă un rol important în accentuarea acestor calități și în eternizarea
portretului acestuia întrucât imperfectul este timpul verbal durativ. Portretul domnitorului
culminează în momentul morții sale, sau mai bine spus în momentul trecerii personajului istoric
în legendă, care apare în text prin afirmația sveti Ștefan Vodă, amintindu-l pe acesta cu
obiectivitate El încă a fostu om cu păcate accentuând caracterul verosimilal textului și al
portetului. Grigore Ureche alege ca metodă de redare a unicității domnitorului și evocare a
fenomenelor naturale neobișnuite care au precedat moartea sa: iarnă grea și geroasă, (...) preste
vară au fostu ploi grele și povoaie de apă ,natura aflându-se în legătură cu sufletele întristate ale
poporului , devenind un adept al providențialismului. Relația conducător-popor, pe care acesta o
avea cu oamenii săi contribuie la conturarea acestei scene de o mare încărcătură afectivă, acesta
este descris ca: un părinte, fiind pentru poporul său un adevărat, unic și memorabil leader.
Astfel, Grigore Ureche realizaează un portret omagiator domitorului Stefan Vodă, ușor de
înțeles, dar mai ales verosimil, punând accent mai ales pe realitate, în cadrul căruia se poate
totuși regăsi o vastă gamă mijloace de caracterizare.

Grigore Ureche impresionează așadar prin concizia stilului în portrete omagiatoare,

punând mai ales accent pe realitate, portretul lui Ștefan cel Mare fiind recunoscut drept un model
de caracterizare cu o influență majoră asupra viitorului portretisticii în literatura noastră, marea
artă a cronicarului constând în faptul că prin cuvinte simple, pe înțelesul tuturor, reușește să
evidențieze complexitatea unor personalități unice, ieșite din comun.