B.

Comentați relația dintre ideile poetice și

realizarea artistică din următoarea secvență:

Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană.

Decebal! el strigă-n nouri îi detun, îi iau în goană
Și Danubiul o să beie a lor sacre legiuni.
-Decebal s-arată palid în fereasta naltă-ngustă
Și coroana și-o ridică cătr-imaginea augustă
Și se uită cu durere la divinii săi străbuni.
Iar pe plaiuri verzi de munte oștile-urbei risipite
Privesc cerul, zeii dacici, armiile lor pornite
Rupt e șirul lor pe-alocuri, de al soarelui foc roș.
Pe un trunchi înalt de stâncă chiar cezarul stă-n uimire:
- Ridicați semnale urbei înspre-a cerului oștire
Și strigați: Cu noi e Roma! - Codri-adânci și-ntunecoși
Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare.
Armia: „Cu noi e Roma!
Acvilele-i ard în soare
Van din Sarmisegetuza vin săgeți în roșii ploi,
Scuturi se îndrept spre dânsa, oprind grindina de-
aramă,
Zeii urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă
Și pe fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi.

(Memento mori- Mihai Eminescu)

Memento Mori de Mihai Eminescu, este cel mai întins poem a acestuia, alcătuit din 217
strofe, de câte șase versuri fiecare, publicat după moartea sa și este una dintre capodoprele
lirismului eminescian, dezvoltând tema istoriei lumii însoțită de motive precum comuniunea om-
natură, sfârșitul tragic al războiului, dar și realitatea transfigurată prin intermediul visului
apărând motivului lumii ca vis. Poemul abundă în figuri de stil, fiind întâlnite atât epitete, cât și
metafore, personificări sau comparații.

Transpunerea în plan superior al eului liric are loc prin apariția motivului lumii ca vis,
acesta combină elementele evocatoare cu descriptivul simbolic, în acest caz viziunea sa
subiectivă asupra istoriei și epitetete metaforice precum: flori de foc; săgeți în roșii ploi , acestea
apar contopite cu evenimentele ce îi înconjoară gândurile, poetul punându-se în ipostaza unui
meditator, care aduce acțiunile trecutului prin reflexia filozofică și se eliberează de constrangerea
realului. Realitatea eului este reprezentată de imaginea cromatică cu rol de epitet flori de foc care
exprimă cât de rea și plină de ură este lumea în care acesta trăiește poetul și motivează faptul că a
decis să se refugiese în lumea sa. Acest motiv apare pentru că Eminescu reprezintă tipul
inadaptatului, făcând parte și din categoria romanticilor, și reprezintă un alt fel de revoltă sau
compensație față de realitatea nedreaptă în care consideră că trăiește. Așadar, Eminescu vede
această poezie ca și o descărcare sufletească a sentimentelor de ură și resemnare ce îl domină,
încercând să se refugieze într-ul ideal existent doar în mintea sa.

Discursul liric este constituit pe tema istoriei lumii, acesta fiind susținută de motivul
sfârșitului tragic al războiului, Eminescu pune accent pe un moment dramatric ce stârnește
cititorului patriotismul și eroismul devenind un poet de anvergură în această poezie prin
expoziția pe spații largi a spectacolulului civilizațiilor. Dramatismul trecutului este adus în
prezent cu ajutorul folosirii formelor verbale de prezent dramatic sau istoric: strigă, privesc,
urlă, stă, ard, se uită , dând în acelați timp impresia de autenticitate textului. Verbul la prezent
strigă precedat de substantivul propriu în vocativ Decebal! Scoate în evidență zbuciumul trăirii
contradictorii dintre civilizații, obiectivul lui Eminescu devenind astfel, aducerea trecutului în
prezent accentuând motivul dramatismului. Verbele la modul imperativ: strigați, ridicați au rol
de dinamizare a discursului liric, aducând în plus intensitatea faptelor încă prezente în sufletul
patrioților. Motivul dramatismului este însoțit pe parcurs de puterea pe care Eminescu o oferă
naturii, rezultând astfel motiviul comuniunii om-natură. Sugestive sunt imaginile cromatice:
plaiuri verzi, al soarelui foc roș, săgeți în roșii ploi care personifică elemenetele din natură
punându-le în strânsă relație cu actiunea. Versurile Codri-adânci și-ntunecoși/Clocotesc de
lungul freamăt și de-a armelor sunare prezintă o metaforă și nuanțează textul prin clocotul
codrilor, care este puternic precum sentimentele oamenilor.

Eminescu ne introduce în propria sa realitate transfigurată prin intermediul visului, care

de destramă, eliberând constrângerile realului, cu ajutorul dinamizării discursului liric, dar și prin
elementele din natură care se împletesc cu sentimentele omului, în viziunea acestuia,
demonstrându-ne încă odată, cum spune și criticul Noica că este: omul deplin al culturii
românești.