“Cand petreace omul în fum, atunci-I lăcrămadză ochii și de iuțimea fumului doru-l ochii şi

orbăsc: iar deacă iase la vazduh curat și la vreame cu senin de se prâmblă pre lângă izvoară de
ape curățătoare, atunce sâmtu mai vesel ochii şi mai curați, și sănătate dobândesc di în vazduh
curat. Aşea şi noi, fratilor, deaca intrăm în fumul păcatelor lumiei aceștia, întru mâncări fără
vreame și în beții, în lăcomia avuției aurului și argintului satelor și a vecinilor, și într-alte pohte
de păcate, atunce și nouă foarte lăcrămadză ochii sufletului nostru, şi de iuțimea acelui fum
înşelătoriu durere și orbie foarte cumplită rabdă ochii noștri. Că a nimică altă nu să asamănă
isprăvile noastre într-această lume, numai fumului. Și nu numai isprăvile noastre, ce și zilele și
anii și viața noastră, toate ca un fum trec. Și cine va petreace într-aceaste fumuroase și
înşelătoare lucruri, aceluia-I iaste mentea întunecată cu întunearecul păcatelor și pohtelor
trupului…”

(Mitropolitul Varlaam- Carte românească de învățătură)

Comentați, pe baza textului dat relația dintre ideea principală și elementele de

realizare artistică.

Mitropolitul Varlaam, deschide prin activitatea sa șirul traducerilor în limba română a

unui număr mare de cărți religioase, manifestându-se și ca orator cu ajutorul clarității și
plasticității limbajului său, având capacitatea de a exprima prin intermediul unor elemente
concrete idei abstracte. Una dintre cele mai importantre scrieri ale acestuia este Cazania,
intitulată și Cartea românească de învățătură. Aceasta are caracter misionar, este destinată
întregului neam românesc, una din principalele sale trăsături fiind frumusețea limbii utilizate
cum afirmă și Nicolae Manolescu în istoria critică a literaturii române: vorbește pe ințelesul
tuturor, presărând explicațiile cu întrebări retorice și cu îndemănuiri, și se impune printr-un
limbaj accesibil, dar expresiv ce îi aduce un loc special în istoria culturii noastre.
Principala preocupare a mitropolitului Varlaam a fost să creeze o legătură afectivă între el
și cititor, tocmai de aceasta viața religioasă și spirituală a poporului sunt scoase în evidență prin
textul Cazaniei, acesta avertizând creștinii de pericolul păcatului existent în sufletul lor,
asemănându-l cu fumul. Pornind ideea de păcat asemănat cu fumul acesta se întinde pe o gamă
vastă de expresii la nivel de figuri de stil: metaforele și epitetele metaforice: fum, iuțimea
fumului, fumul păcatelor, fum înșelătoriu, ne introduc în viața în păcat, fumul înșelătoriu este
asemenea unei avertizări care surprinde nevoia credinciosului de a se feri de păcatele lumii
trecătoare. Varlaam dezvoltă mai apoi ideea de bază, folosindu-se tot de simbolistica fumului,
apare astfel lipsa de vizibilitate cauzată de păcate, ce reprezintă doar înșelăciuni și deviază omul
de la aspirația supremă conform căreia viața pe pământ este doar un test pe care cu toții îl trecem
în încercarea de a ajunge în rai, folosește metafora ochiului surprinzând prin viziunea sa că
sufletul trebuie să fie întocmai ochiilor, mereu în căutarea adevărului, prezentând consecințele
întunecării acestora: fraților, dacă intrăm în fumul păcatelor lumiei aceștia, întru mâncări fără
vreme și beții, în lăcomia avuției aurului și argintului ... atunce și nouă foarte lăcrămadză ochii
sufletului nostri; mitropolitul Varlaam se adresează cu un ton afectiv cu ajutorul elemetelor
retorismului, încărcat de compătimire prin apelativul fraților dar și prin vorbirea la persoana I
plural atât la nivel promonimal cât și la nivel verbal. Schimbările pe care le aduce păcatul în
sufletul omului, au un impact puternic, ochii reprezentând oglinda sufletului prin epitelul
metaforic cu rol de inversiune foarte lăcrămadză ochii sufletului fumul sau mai bine zis păcatul
încețoșând privirea. Revenind totuși la aspirația supremă a umanității, autorul meditează asupra
ideei fondatoare a religiei creștine și vine încă de la început cu soluția salvatoare: iar deacă iase
la vazduh curat și la vreame cu senin de se prâmblă pre lângă izvoară de ape curățătoare,
atunce sâmtu mai vesel ochii şi mai curați, și sănătate dobândesc di în vazduh curat. Epitelul
metaforic văzduh curat și la vreme cu senin amintind de ideea de puritate, adevăr și chiar
mântuire prezentă în sufletul oricărui creștin. Așadar, Varlaam urmărește consecințele nefaste ale
vieții trăite în păcat, într-un limbaj simplu, dar expresiv printr-un ton afectiv ce oferă
credibilitate.
Cartea lui Varlaam este un mediu întâmpător, prin care se rostește fantezia lingvistică a
poporului, acesta având un caracter blând, îngăduitor și apropiat cu toată ființa sa de cei pe care
incearcă să îi păstorească. Acesta impresionează cu arta oratoriei în scrierea sa cea mai
importată, ci anume Cazania, atât prin expresiile la nivel de realizare artistică, dar mai ales prin
capturarea auditoriul cu tonul său familia după cum afirmă și Ștefan Lucian Mureșanu; în textul
Varlaamian nu litera contează ci substanța, acea substanță a cuvântului românesc. El a înșeles-
o cu inima, ju cu mintea, pentru că el nu dorea ca neamul său să vină la slujbă și să audă fără
să înțeleagă nimic din cuvântul sfânt.