“Orașe de hârtie” de John Green

       “Orașe de hârtie” este un roman de adolescenți foarte amuzant, o lectură

plăcută și interesantă, cu mult mister așa cum John Green ne obișnuiește. Am găsit
foarte multe asemănări între această carte și “Căutând-o pe Alaska”, în special
personajele principale asemănându-se destul de mult, Margo și Alaska, fiind genul
de adolescente aventuroase și brutal de sincere, și Quentin și Miles, adolescenții
mai timzi, îndrăgostiți de cele două fete.

 Întreaga parte cu Q și Margo, afară noaptea, a fost uimitoare. A fost plin de

suspans și destul de distractiv să citesc despre această răzbunare. Chiar am înțeles
cât de departe ar ajunge Q pentru a o impresiona pe această fată, deși niciodată nu
am înțeles cu adevărat de ce i-a plăcut atât de mult. Deși au trecut ani fără să
vorbească și totuși el este obsedat.

Cea mai interesantă parte este atunci când Margo dispare, iar Quentin își
asumă tot acest mister de a o căuta. Urmele indiciilor oferă cărții un mister aparte,
ceva care te face să vrei să citești mai departe. Echilibrează povestea comediei și a
jurnalului cu misterul, amestecându-le între ele. În cea mai mare parte a cărții,
Margo este mai mult o idee decât un personaj. Toată lumea are amintiri diferite
despre ea și așa toți o văd altfel. Ideea lui Q despre Margo evoluează în poveste, iar
personajul ei devine constant mai complex. Chiar și atunci când am descoperit
adevărata Margo, ea este încă unul dintre cele mai complicate personaje.

În carte, în mare parte, se vorbește despre problema găsirii propriei noastre

identități. Margo spune că suntem cu toții fete și băieți de hârtie care locuiesc în
orașe de hârtie, deoarece, în opinia mea, ne pasă prea mult de ce cred ceilalți
despre noi. Îi lăsăm să construiască idei de oameni cu același nume și aspect, dar
nu suntem noi înșine. Lăsăm aceste idei să fie mai importante decât sinele nostru.
Creștem pretinzând că suntem altcineva care să mulțumească ideile tuturor despre
noi, iar la final, chiar uităm cine suntem cu adevărat.

Mi-a plăcut mult această carte și m-a făcut să văd faptul că ce contează mai
mult este călătoria decât destinația, cel mai important fiind să trăim prezentul.