INTERVIU – rubrică permanentă

Profesor: Popa Cornelia

De vorbă cu...
Un copil pasionat de lectură: PREDA ANA, clasa a VI-a
« Lectura înseamnă să evadezi într-o lume plină de aventură şi fantezie ».

În contentul sociocultural actual, când televizorul, calculatorul, tableta sau

telefonul ocupă mult din timpul şi preocupările copiilor, este mai dificil, dar nu mai

putin important să-i orientăm pe copii spre lectură, să-i convingem că cititul nu este

« pierdere de vreme » sau « efort inutil ».

Cu certitudine, gustul pentru lectură este cultivat în şcoală dar, din

experienţa anilor la clasă, am constatat că plăcerea de a citi trebuie stimulată în

cadrul familiei încă de la vârstele cele mai fragede.

Familia are şi în ceea ce priveşte lectură, un rol important, misiunea unei implicări

active, ca o interfaţă a şcolii, pe tot parcursul educaţional.

Influenţa plăcerii de a citi formate în anii copilăriei se va resimţi toată viaţa şi

va transforma într-o adevărată pasiune.

Ana, spune-ne, te rog, când şi cum ai început călătoria în lumea cărţilor ?

Am început acestă călătorie când părinţii îmi citeau poveşti seara, înainte de

culcare. Închideam ochii şi îmi imaginam cum arată personajele poveştilor în lumea

lor minunată şi plină de fantezie

Îţi aminteşti care a fost prima carte pe care ai citit-o ?

 Prima carte pe care am citit-o a fost « Năzdrăvanii din pădure » de Steve Bencich.

Aveam şapte ani. Cartea spunea povestea ursului Bog, care crescuse la un pădurar.

Acesta îl duce în pădure chiar în sezon de vânătoare, însă Bog şi cerbul Eliot

împreună cu alte animale reuşesc să alunge vânătorii, iar Bog rămâne în noul lui

cămin.

Câte cărţi ai citit până acum ? Dă-ne câteva titluri dintre preferatele tale.

Nu pot să spun cu exactitate numărul cărţilor citite. Preferatele nele au fost :

« Poveşti piezise de la şcoala în dungă » de Louis Sancher, « Fetiţa care iubea renii »

de Holly Web, « Pollyana » de Eleanor H. Porter, « Micul Prinţ » de Antoine de

Saint-Exupery, « Bătrânul şi marea » de Ernest Hemingway şi, bineînţeles, cărţile

lui Jules Vernes.

Ne poţi vorbi despre una dintre cărţi ? De ce i-ai sfătui şi pe alţi copii s-o

citească?

Una dintre cărţile mele de suflet este romanul “Pollyana”, povestea unei fetiţe de

preot misionar care rămâne orfană şi se mută în mansarda singurei ei rude, o

mătuşă. Pollyana, deşi are o viaţă deloc uşoară, urmărită parcă de umbra morţii,

deşi cunoaşte sărăcia şi grijile, rămâne o fetiţă veselă şi optimistă. Se împrieteneşte

cu toţo copiii din cartier şi îi învaţă “jocul bucuriei”. Nu aş vrea să dezvălui mai

mult, pentru cei care vor să citească această carte minunată pe care o recomand cu

căldură. Este o carte plină de prietenie, speranţă şi credinţă, iar morala ei ar fi că

trebuie să te bucuri pentru orice, că nu ai nevoie de prea multe pentru a fi fericit.

Îţi alegi tu cărţile sau părinţii tăi? Poate ţi le recomandă un profesor?

 Când vreau să citesc o noua carte îmi întreb parinţii dacă este pentru vârsta mea.

Dar, desigur, urmăresc bibliografia şcolară.

Ce trebuie să aibă o carte pentru a te atrage ?

Cred că trebuie să aibă un titlu interesant. Este primul lucru care îmi trezeşte

interesul pentru o carte. De obicei, titlul îmi stârneşte curiozitatea.

Ce carte ai pe noptiera din camera ta acum?

Cartea “O mică prinţesă” de Frances Hodgson Burnett. Nu vă pot spune prea

multe despre ea, că nu am citit decât cineva pagini.

Dacă ai avea posibilitatea să întâlneşti autorul tău preferat ce l-ai întreba?

Autorul meu preferat este Jules Vernes. L-aş întreba cum s-au născut operele lui.

Cum a apărut ideea fiecărei cărţi în parte, ce l-a inspirat.

Ce le-ai spune copiilor de vârsta ta pentru a-i convinge să citească?

Le-aş spune că cititul îţi lărgeşte orizontul. Citind, nici nu îţi dai seama când şi de

unde ai învăţat atâtea expresii rumoase, cum de poţi să te exprimi atât de uşor ce

simţi şi ce gândeşti. În plus, cu o carte în mână poţi să colinzi în lumea ei plină de

aventură, să fiu cine vrei tu.

Ce alte pasiuni ai, în afară de lectură?

Îmi place să desenez. De obicei, desenez ceea ce am citit,cum îmi imaginez eu

personajele sau locurile descrise în carte.

Te-ai gândit vreodată să scrii ? Să devii tu însăţi autoare ?

Da, m-am gândit. (n.r. roşeşte şi îi strălucesc ochii) Uneori chiar îmi imaginam cum

un copil îmi citeşte povestea, dintr-o carte rumos colorată, cu numele meu pe
copertă. Mă gândesc să scriu o carte despre pisicile mele haioase, al cărei titlu să fie

“Cartierul pisicilor”.

Are acest titlu legatură cu ultima serie de cărţi pe care ţi-am împrumutat-o? (n.r

Winston- aventurile unui motan).

Da (n.r. zâmbeşte). Chiar mi-am botezat unul dintre motani Winston, după

personajul seriei. Apoi am descoperit că nu am în comun doar numele, ci şi

personalitatea. Winston al meu este la el de neastâmpărat, la fel de vessel şi la fel de

talentat când vine vorba de intrat în încurcături.

Este minunat când lumea cărţilor o regăseşti atât de uşor în realitatea care te

înconjoară.

Mulţumim, Ana! Eşti un copil minunat! Aşteptăm cu nerăbdare cartea scrisă de

tine. Şi da... titlul ne-a stârnit şi nouă curiozitatea. Succes!