Sunteți pe pagina 1din 2

Recenzie – Fata din tren de Paula Hawkins

Prima oara când am auzit despre “Fata din tren”, nu i-am dat mare atenție, dar pentru ca si
prietenii mei îmi tot povesteau despre cat de interesanta este cartea mă gândeam: “daca le-a
plăcut si lor, ceea ce nu se întâmpla prea des, in special pentru prietenii mei, care nu sunt
genul iubitorilor de cărți, înseamnă ca este ceva special la ea”. Așa ca, următorul pas a fost
sa o achiziționez si sa vad daca e ceva de capul ei.
Așa ca, într-o dimineață de sâmbătă, eram cu niște prieteni de familie in vacanta, la mare, si
mi-am spus ca daca tot nu am chef sa intru in apa, de ce nu citesc puțin din carte sa vad cum
e. De la prima pagina, aceasta carte m-a copleșit, dar într-un sens bun! Deși pana la aceasta
vreme nu citeam cărți thriller, aceasta este prima carte m-a dat pe spate. Niciodata nu m-am
gândit ca un thriller ca: “Fata din tren” îmi va capta atenția încă de la primele pagini ale
cărții. Au trecut câteva luni de când am terminat-o, deși am citit-o de mai multe ori, dar
niciodata nu m-am gândit ca voi termina o carte într-o zi. Pot spune ca m-a marcat într-un fel
sau altul pentru ca sunt momente in care vorbesc cu prietenii si vin acele conversații random
in care mă mai întreabă daca am mai citit ceva si mă gândesc mereu la aceasta carte si la tot
ce s-a întâmplat in ea. Va puteți imagina cat de mult am îndrăgit-o si cu ce pofta am citit-o!
“Fata din tren” este genul de carte care te bântuie si te obsedează. Din momentul in care am
început-o am avut o presimțire ca nu o voi mai putea lasă din mana pana nu o voi termina. La
început, am încercat sa o citesc mai lent, sa mă bucur de fiecare cuvânt si sa trăiesc fiecare
moment din carte de parca as I fost in locul protagonistului. Am vrut sa simt fiecare cuvânt pe
piele. Mi-am dat seama încă de la început ca aceasta lectura merita, dar trebuia totuși sa fac o
pauza de la citit, așa ca am lăsat-o pentru câteva minute pe noptiera de lângă pat. Însă, la un
moment dat, nu m-am mai putut abține. Am înșfăcat cartea si nu am lăsat-o din mana pana
când nu am citit ultimul cuvânt.
Acest roman este, cu siguranță, un thriller psihologic pentru felul in care te controlează si se
joaca cu mintea ta pana când ajungi sa nu mai deosebești realul cu fictivul. Nu poți știi
niciodata ce va urma, iar pentru mine, asta este unul dintre cele mai bune lucruri legate de
acest roman. Încă de la început m-a ținut in suspans iar pe parcursul cărții, erau momente
când aveam lacrimi de tristețe sau de ura, mă simțeam de parca eu as fi trăit tot ce simte
personajul in pricina. Pot spune ca aceasta carte m-a emoționat puțin?
In ceea ce privește povestea, aceasta este destul de trista si întunecată. Rachel, personajul
principal, are o problema cu alcoolul, iar acest lucru a dus la ruinarea căsnicia si carierei. In
schimb, Tom, fostul ei soț, trăiește acum in casa lor, cu noua lui soție, Anna, cu care are si un
copil pe care Rachel nu I l-a putut oferi. Acel eveniment a marcat-o pe Rachel, aceasta este
măcinată de durere si de tristețe, iar alcoolul este felul ei de a uita tot. In fiecare dimineață,
Rachel merge cu același tren spre Londra. Știe exact când trenul va opri la același semnal
defect, de unde își poate zări fosta casa. Dar pentru ca nu suporta gândul de a-l vedea pe
fostul soț fericit cu alta femeie, Rachel a făcut o fixație pentru casa de la numărul
cincisprezece. Acolo locuiește un cuplu care in ochii lui Rachel este cuplul perfect. Pe femeie
ea a botezat-o “Jess”, iar pe bărbat “Jason”. Însă când Jess dispare fără urma, Rachel afla ca
numele ei este de fapt Megan, iar al lui Scott. Dispariția lui Megan ii oferă o șansa lui Rachel
de a se implica in viețile lor, si de a desluși misterul dispariției ei. Finalul in schimb este pur
si simplu genial! A fost punctul forte al cărții si punctul culminant al intrigii. La final totul
iese la iveala. Tot aici se întâmplă câteva lucruri care m-au lăsat masca si cu inima in gat.
Aspectul cel mai bun al finalului este ca nu poți fi sigura daca lucrurile se vor sfârși armonios
sau tragic, decât citind ultima pagina.
Un alt aspect care mi a atras atenția la aceasta carte este mesajul pe care îl oferă aceasta carte.
“Fata din tren” vorbește despre abuzul in familie, violenta dar si felul in care sunt judecate
femeile. Cartea aceasta iți demonstrează ca niciodata nu ai sa cunoști adevăratele intenții ale
unui om iar pe lângă asta, șansele de a te încrede in acel om sunt minime, daca nu nule. De
cele mai multe ori ne încredem in oameni care ne vor numai răul, dar noi nu ne dam seama
deoarece suntem copleșiți de “masca” pe care aceștia o poarta, pentru a ne arata numai ce
aceștia si-ar dori se vedem in ei! Mai pe scurt ,oamenii au multe fete pe care nu le vom putea
ști niciodata.
Recomand cu plăcere aceasta carte minunata! Merita citita!

S-ar putea să vă placă și