Fata din tren

de Paula Hawkins
⁓Recenzie⁓
 Am fost foarte fericită când mi-am achiziționat această carte. Auzisem atâtea lucruri despre
ea, încât mă intrigau și mă făceau foarte curioasă în privința ei, mai ales că a fost și ecranizată.
Atunci mi-am spus că sigur va avea să fie o carte bună, care să mă țină în suspans. Dar au fost
câteva aspecte la care nu mă așteptam, pe care vi le voi spune în această recenzie. „Fata din
tren” este un roman de ficțiune și un thriller psihologic scris de autoarea Paula Hawkins și este
bestseller-ul anului 2015, anul debutului acestei cărți. Cartea a apărut la Editura Trei și este
tradusă de Ionela Chirilă. Pot compara acest roman cu romanul „Fata dispărută” (Gone Girl)
de Gillian Flynn. Ambele cărți au în comun naratorii greu de crezut și viața din suburbii.
Autoarea ne face cunoștință cu Rachel. Ea merge zilnic cu trenul și, zilnic, acesta se oprește în
fața unei case unde locuiește un cuplu. Aparent, pare un cuplu perfect. Ea le observă zilnic
obiceiurile, știe când ei sunt acasă, știe toate colțișoarele casei și ale curții. Rachel i-a numit
Jess și Jasson. 
Ei par o pereche ideală, în care certurile sunt rare și tandrețea, iubirea și încrederea triumfă.
Acest lucru mi-a plăcut, până într-un anumit punct, deoarece felul în care noi percepem viața
cuiva este total diferit decât ce pare că e în realitate. Nu îți poți da seama de sentimentele,
gândurile și emoțiile cuiva decât dacă îi ești mereu alături, ai încredere în el și îl susții. Rachel
credea că îi cunoaște, dar nu era așa. Era doar o iluzie.
Mi-a plăcut faptul că Rachel mergea cu trenul în fiecare zi. Mi se părea că acest lucru o
liniștea și o făcea să uite de toate lucrurile care o frământau. Dar devenea foarte agitată când
trenul se oprea brusc. Și știa mereu de ce se oprește. Nu se putea reține de la a nu-și muta
privirea către casa lor, casa cuplului minunat. Rachel se hrănea cu sentimentele lor, știa exact
ce simt ei, ceea ce o ducea într-o stare întunecată, întristându-se și amintindu-și de fostul ei
soț, Tom.
 Acest roman ne transpune în povestea tragică a unei femei, a perechii perfecte, pe care Rachel
o vedea cu ajutorul lui Jess și Jasson. Nu m-am apropiat prea mult de personaje, am fost
reticentă față de unele, mai ales de Rachel. M-am acomodat greu cu felul ei de a percepe
lucrurile, de a gândi și de a analiza problemele. În schimb, mi-a plăcut mult de Megan (Jess).
Am rezonat cu ea, am observat că îi plăcea să fie liberă, să nu-i spună nimeni ce să facă. Să nu
fie reținută de nimeni. Să fie sigură pe ea și să iubească, să trăiască clipele la intensitate
maximă.
Ce-i drept, la începutul cărții e un continuu monolog, Rachel povestindu-şi viața de zi cu zi.
Am citit aceste pagini cu multă dificultate datorită faptului că mi s-a părut că acțiunea stă în
loc și așteptam ceva care să mă surprindă, să mă lase cu gura căscată. Dar, citind, am trecut
peste acele pagini și am realizat că a fost de folos acea parte. M-a ajutat să cunosc personajul
mai bine și să încerc, cel puțin, să-mi imaginez emoțiile pe care le trăia. 

 „În tren, lacrimile încep să-mi curgă pe obraz și nu-mi pasă că oamenii se uită la mine; ar
putea să creadă orice – că a dat o mașină peste câinile meu sau că tocmai am fost
diagnosticată cu o boală incurabilă. Sau că sunt o alcoolică stearpă, divorțată și în curând
aruncată pe drumuri.”
A fost un aspect care nu mi-a plăcut la Rachel. Acesta este faptul că avea un viciu de care cu
greu a putut scăpa de el. Se refugia în băutură. Era alcoolică. Și bea de fiecare dată când era
într-o stare depresivă, era agitată și îi era teamă. Erau atâtea moduri prin care se putea liniști și
putea să se schimbe, să scape o dată de lucrul acesta! Faptul că se refugia în acest viciu
neverosimil îi făcea un rău imens. Atât fizic, cât și moral. Când era în acea stare de beție, era
inconștientă, nu se putea controla. Nu își putea aminti anumite detalii. Gândindu-se la relația
sa pe care a avut-o cu Tom, actualul soț al Annei, o inducea într-o stare complet ciudată și
diferită față de personalitatea ei.

„Vreau atât de mult să beau ceva, încât aproape că simt în gură gustul de vin.”

 Acest roman m-a făcut să contemplez la multe aspecte ale vieții, ale problemelor pe care
oamenii trebuie să le înfrunte, la frământările și grijile sufletului care, totodată, trebuie învinse
pentru a nu avea remușcări față de faptele pe care le-am făcut. Descoperind, m-am bucurat și
am citit povestea aceasta dramatică cu mult nesaț. O întâmplare plină de întorsături de situație,
multe sentimente, emoții, ore nedormite, agitație, crimă și dragoste.

„Viața nu e un paragraf și moartea nu e ceva între paranteze.”

Ceea ce mi-a mai plăcut la această carte este faptul că te inducea într-o stare în care, pur și
simplu, te simțeai tulburat de ceea ce citeai. Simțeam, uneori, furnicături pe piele, doar când
îmi imaginam ceea ce se întâmpla, ceea ce simțeau și trăiau personajele. Acest fapt mi-a plăcut
deoarece a evidențiat cele două condimente ale cărții: misterul și suspansul. Fără aceste două
lucruri, cred că aș fi lăsat cartea din mână și nu mai voiam s-o redeschid vreodată. Lucrul
acesta m-a făcut să continui lectura, să o citesc cu sufletul la gură și, mai ales, să aflu ce se va
întâmpla cu personajele, ce înfățișare nouă va primi întâmplarea.

 Însă, când am terminat romanul și am stat mai mult să reflectez asupra celor întâmplate, mi-
am spus că am greșit în privința lui Rachel. Ea a fost, pe tot parcursul poveștii, dornică să se
schimbe, să uite de tot, a încercat să nu se mai simtă fără vlagă, să fie încrezătoare în forțele ei.
A fost foarte curajoasă și, mai ales, responsabilă.

  Vă veți da seama cu greu cine este criminalul în această poveste. Este o taină atât de bine
ținută până la sfârșit, încât sunt sigură că veți continua lecturarea cărții datorită la ceea ce se va
întâmpla la final, marea descoperire la caremă așteptam deoarece am analizat cu atenție fiecare
protagonist și am tras concluzia asupra multor lucruri.
Dacă vă atrag romanele pline cu suspans , care vă țin cu sufletul la gură după fiecare pagină
citită vă recomand această carte care m-a învățat că nu e totul ceea ce pare a fi și ar trebui să
fim mult mai atenți cât de ușor le acordăm credibilitatea și încrederea noastră oamenilor din
jur.

„You don′t know her, but she knows you!”