Armata pierduta a fost insa o experienta diferita de alte romane istorice pe care le-am citit pana acum.

Manfredi este un scriitor al carui talent se indreapta foarte mult catre descrieri atat de peisaje cat mai ales
descrierile campaniilor si luptelor. Nu este ceva ce m-as fi asteptat sa-mi placa dar iata ca el reuseste sa le
scrie in asa fel incat sa mentina chiar si interesul unei fete care se plictiseste usor.
Romanul pierde insa destul de mult la capitolul suspans. Citind despre o armata al carei drum greoi prin munti
pare sa tina la nesfarsit (nici macar luptele cu populatia indigena nu par sa se mai termine), e greu sa crezi ca
ceva interesant se va intampla vreodata. Dar, partea buna este ca, interesanta este chiar maniera in care
aceasta armata se dezvaluie in fata cititorului. Fiecare personaj prezentat nu este decat o marunta rotita in
marele mecanism al razboiului si intr-un feltrebuie sa privesti intreaga armata a celor zece mii ca pe un
personaj in sine. Suspansul si interesul sunt trezite din dorinta instinctiva de a-i vedea ajunsi cu bine la
destinatie, de a ti se dezvalui in sfarsit un final fericit pentru acesti soldati atat de incercati de lupte si vreme.
Armata celor zece mii este de fapt, chiar un personaj istoric real care a luptat impotriva Imperiului Persan.
Manfredi le cunoaste indeaproape povestea pentru ca, arheolog fiind, a cercetat si documentat in realitate
drumul facut de aceasta armata in anul 400 i.H. Tocmai aceasta pregatire pe care o are ca istoric, face din
descrierile lui Manfredi niste pasaje interesante si realiste de la descrierea unei mantii albe si pana la
ciocnirile brutale ale armatelor.

O alta bila alba primeste acest autor pentru punctul de vedere abordat. Povestea acestei campanii nesfarsite
este spusa prin ochii unei femei, iubita unuia dintre soldati. Acest lucru schimba cu siguranta perspectiva
foarte mult si Manfredi se straduieste sa adauge povestii acea atingere feminina atat de diferita de un punct
de vedere barbatesc. Fata adauga povestii o dimensiune emotionala, intuitiva si delicata care ar fi fost cu totul
inexistenta daca povestea ar fi fost spusa din punctul de vedere al unui soldat. Mi-a placut mult abordarea
aceasta, mi s-a parut potrivita pentru a face dintr-un roman sec despre niste fapte istorice, o poveste
interesanta si pe alocuri induiosatoare chiar. Mi-a placut pana si sfarsitul, destul de vag si inconjurat de
misterdar in acelasi timp un sfarsit pe care il prevezi oarecum, il simti apropiindu-se pe masura ce romanul
se indreapta catre ultimele pagini. In sufletul tau de cititoare sentimentala (adica eu), stii ca nu se poate
termina atat de trist.

Ma intreb in ce masura ar putea fi agreat acest roman de catre un cititor nepasionat de istorie si realizez ca
probabil nu ar fi o alegere buna pentru acesta. De asemenea, am citit pareri conform carora trebuie sa fii de
gen masculin ca sa iti placa Manfredi de parca ar exista o delimitare intre romanele istorice pentru
barbati(centrate sa zicem pe lupte, razboi, soldati,arme) si cele pentru femei(care au ca subiect principal
intrigi, povesti de dragoste). E adevarat ca nu este genul de roman care sa te faca sa te indragostesti (la
prima vedere) de istorie dar mie mi-a placut mult si l-am citit la fel de pe nerasuflate ca si pe romanele Philipei
Gregory.

Trebuie sa va spun si lucrul care m-a cam suparat la cartea aceasta. Sunt destul de multe greseli de tiparire
diacritice inlocuite intre ele, cuvinte si litere lipsa. Stiu ca e un lucru mic dar pe mine chiar ma supara astfel de
chestii, imi strica lectura.
401 .Hr. Sleit de puteri dup treizeci de ani de rzboi ntre Atena i Sparta, Grecia este
ngenuncheat. n momentul celei mai profunde crize a valorilor care nfptuiser mreaa
civilizaie elen, comandantul Clearchos nroleaz o armat de mercenari nemiloi, sortit s
intre n istorie ca armata celor Zece Mii. Aa cum se obinuia, expediia este nsoit i de
numeroase femei. i, atunci, Valerio Massimo Manfredi las povestirea marii epopei Anabasis a
lui Xenofon - relatare a incredibilului mar de ntoarcere a acelei armate din actualul Irak, prin
Armenia, pn la Marea Neagr - n seama unei femei. Este Abira - o fat care l urmeaz pe
rzboinicul Xeno n acest halucinant mar al rzboiului. Prin ochii si inoceni, dar avizi de
cunoatere, ca aceia ai tuturor femeilor ndrgostite, totul capt alte dimensiuni. S-ar prea c
fiinele umane sunt construite pentru a depi orice ncercare i orice mpotrivire, dar nu este
chiar aa. Exist o limit care nu poate s fie depit. n lupt, ca i n sentimente. Lovitura de
teatru din final, care face ca aceast grandioas aventur s ia sfrit ne va spune care este
aceast limit i ct mndrie se poate cuibri n pieptul celor zece mii de rzboinici
nemblnzii sau al unei singure femei ndrgostite.