Arhitectura Romaniei in secolul 19-20

Arta românească în secolele XIX, XX ne dezvăluie transformările apărute în

arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce
aduceau aerul modernist și în România.

Astfel în arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, eclectismul sau linia

națională sunt curente ce aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da
o înfățișare cât mai plăcută. . Putem aminti arhitecți de seamă precum: Ion Mincu,
Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții.

Ca și în țările din sud-estul Europei, pe teritoriul României la sfârșitul

secolului al XVIII-lea, se resimte influența culturii bizantine. Îndeosebi în Moldova,
și Țara Românească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre deosebire de cele
două țări românești, în Transilvania sunt prezente influențe ale curentelor artistice
provenite din zona Europei central.

Astfel, întâlnim influențe și chiar putem vorbi de arta romanică, gotică,

renascentistă, sau barocă. În secolul al XIX-lea, numit și „secolul națiunilor”,
datorită noilor condiții politice, se pune accent pe legăturile cu Occidentul și astfel,
se produce trecerea de la epoca medievală la epoca modernă. Pe teritoriul
României, multă vreme au coexistat elementele orientale și occidentale, dând
artei românești o imagine pitorească. România face legături directe și cu țări
precum Franța și Italia de unde tinerii ce merg să studieze, aduc idei noi ce vor fi
puse în practică în timpul revoluției din 1848.
 Neoclasicismul
Neoclasicismul este o mișcare în arta plastică, arhitectura și artele
decorative ale Europei și Americii de Nord, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea,
caracterizată prin revirimentul stilului clasic grecesc și roman.

Chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea neoclasicismul, este prezent

punându-și amprenta în edificii religioase, care adaptează elemente decorative
specifice clasicismului pe structuri de tip bizantin. Aceste influențe, se observă și în
cadrul arhitecturii, caselor boierești. După anul 1830, construcția de edificii mari
se accentuează, dar din lipsă de specialiști se apelează la arhitecți străini.

Clădirea Universității București, a fost construită în stil neoclasic ca și

Hotelul Bulevard de primul arhitect român important, Alexandru Orăscu, acesta
terminându-și studiile în Germania. Primele cursuri de arhitectură, vor fi predate
la Iași și la București.

Universitatea
din Bucureşti,
vechiul sediu.
 Eclectismul
Eclectismul (din greacă = ἐκλεκτός, eklektos, "selectat") este un sistem de gândire
neunitar, care alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. anumite
caracteristici.

Numeroși arhitecți francezi, formați în spiritul eclectismului au realizat în

București un număr mare de construcții, ce aveau un aer parizian, de aici
provenind și supranumele lui de „micul Paris”. Exemple de arhitectură eclectică
pot fi: Palatul Băncii Naționale, 1885 (arhitect C. Bernard și A. Galleron), Atheneul
Român, 1888 (arhitect A. Galleron), Casa de Economii și Consemnațiuni, 1900,
(arhitect Paul Gottereau), toate din București. Numeroși arhitecți, formați în
spiritul eclectismului au realizat în România un număr mare de construcții în acest
stil.

Cele mai multe si mai importante cladiri publice eclectice s-au construit in
Bucuresti, ocupând locuri cheie in noua conceptie urbanistica a orasului, in
legatura cu taierea marilor bulevarde E-V si N-S si cu modernizarea Caii Victoria.
Ele au fost proiectate initial de arhitecti francezi, mai tirziu de arhitecti romani,
majoritatea cu studii la Ecole des Beaux-Arts, ceea ce mentine continuitatea si
unitatea stilului. In plus, constructia eclectica in sine este suficient de flexibila incit
sa poata ingloba fara perturbari interpretari diverse.

Semnificative pentru arhitectura eclectica sint o serie de cladiri publice,

cum ar fi: partea veche a Bancii Nationale (1883-1885, arh. Cassien Bernard,
Albert Galleron si sculptorul Ioan Georgescu), cladirea Ateneului Roman (1886-
1888, arh. Albert Galleron) si galeria de arta de pe latura sa posterioara (arh.
Leonida Negrescu) Scoala de Poduri si Sosele (dupa 1880, arh. Lecomte de Nouy,
Cassien Bernard), Palatul de Justitie (1890-1895, arh. A. Ballu, la interioarele
caruia lucreaza si Ion Mincu), Ministerul Agriculturii (1896, arh. Louis Blanc),
Institutul de Medicina si Farmacie (1900-1902, arh. Louis Blanc), Casa de Depuneri
si Economii (1896-1900, arh. Paul Gottereau), Palatul Postelor (1900, arh. Alex.
Savulescu), Bursa de efecte (1910, arh. St. Burcus), Camera Deputatilor si Cercul
militar (inceputul sec. 20, arh. Dimitrie Maimarolu), Fundatiile Regale (terminat in
1914, arh. Paul Gottereau), etc., din Bucuresti, Palatul de Justitie din Craiova (,arh.
Ion N. Socolescu), Teatrul National din Iasi (1896, arh. Fellner si Helmer), etc.,
precum si multe resedinte, majoritatea luxuoase: casa Asan si palatul Cantacuzino
(ambele arh. I.D. Berindei), casa Monteoru si casa Vernescu (ambele arh. Ion
Mincu), etc., din Bucuresti, palatul Dinu Mihail (arh. Paul Gottereau) din Craiova,
etc.

In plus, eclectismul arhitectural având, din formare, relatii organice cu

eclectismul tehnic al sec. 19, tot de factura eclectica sint si multe "constructii
ingineresti", cum ar fi halele alimentare (hala Unirii - 1865-1870 si hala Traian,
arh. Giulio Magni - 1896, ambele in Bucuresti, halele din Ploiesti, arh. Toma T.
Socolescu) si garile din diverse orase (partea veche a garii de Nord, din Bucurestu,
gara din Burdujeni/Suceava, gara Ploiesti Sud, etc.), a caror constructie in numar
mare a fost impusa de dezvoltarea economica a tarii. Eclectismul transilvan al
aceleiasi perioade a fost de o factura diferita, mai inrudit cu barocul central
european.

Teatrele nationale din Cluj si Oradea (arh. Fellner si Helmer), Universitatea

din Cluj (1872,), Palatul Culturii din Cluj, primaria din Oradea (1899-904, arh.
Kolmar Rimanoczy) si cea din Arad (1913, arh. Ludovic Szantary) sint exemple
semnificative..
Vechiul sediu BNR.

Ateneul român din

Bucureşti, imagine de epocă
 Linia națională
La sfârșitul secolului XIX, în paralel cu arhitectura eclectică, se afirmă și
arhitectura veche românească, valorificându-se tradițiile arhitecturale românești.
În arhitectura veche românească, se pune accent pe orientarea romantică care
presupune preluarea stilistică din arhitectura gotică. Exemple elocvente sunt: Casa
Filipescu (Casa Universitarilor) din București, reprezentând cel mai tipic monument
de inspirație romantică de la noi, Castelul Peleș, din Sinaia, 1880, (arhitecți
Doderer și Schultz), Palatul Administrativ din Iași, 1925 (arhitecți I. D. Berindei).

Linia națională a fost inițiată de Ion Mincu, aceasta fiind numită și stil neo-
românesc. Ion Mincu, îmbină în mod armonios, elemente din arhitectura noastră
medievală, punând accent pe pridvorul cu arcade sau arcaturile în acoladă,
elemente ce pot fi observate la Casa Lahovary (1886), Bufetul de la Șosea (1892)
sau Școala Centrală de fete (1890), toate fiind construite în București.

Un alt arhitect român, Petre Antonescu va continua stilul lui Ion Mincu.
Acesta a creat clădirea primăriei din București sau Palatul Administrativ din
Craiova. Stilul lui I. Mincu este preluat de o serie de arhitecți care pun în valoare
elementele ornamentale din stilul brâncovenesc, aceștia fiind: Grigore și Cristofi
Cerchez, Nicolae Ghica–Budești sau I. Socolescu.

Arhitectura românească din 1900 (sau Arta 1900), are influențe provenite
din mai multe curente de la începutul secolului XX, dar și din stilul neoromânesc.
Construcții ce aparțin acestui stilului specific aniilor 1900 se pot găsi în
Transilvania, având influențe ale secesionismului vienez, exemple putând fii:
Palatul Culturii din Târgu Mureș terminat în 1913 (de arhitecții Jacab Dezso și
Marcel Komor). Curentul Art Nouveau francez, va fi mai prezent în fostul regat,
unde putem întâlni ce exemple Hotelul Athenée Palace și Casinoul din Constanța.