1. Renaşterea în Franţa, castelele regale.

Castelul Chambord, îmbinarea

goticului cu arhitectura italiană,

• Renaşterea franceză este un compromis la care s-a ajuns între tradiţia arhitecturii franceze
şi cea italiană. A trecut prin două faze:
1. Influenţa italiană. Lucrează arhitecţi invitaţi de Feranţisc I (1494-1547), începând din
1515:
• - Leonardo da Vinci,
• - Domenico da Cortona,
• - Fra Giocondo, Sebastiano Serlio.
• 2. Formarea şcolii naţionale cu arhitecţi de curte de origine franceză:
• - Pierre Lescot,
• - Philibert De L’Orme,
• - Jean Bullant.
• Arhitectura castelelor de la Amboise şi Blois se evidenţiază prin simetrie, ferestre
dreptunghiulare, acoperişuri înalte, numeroase turnuri. Elementele decorative:
monograme, salamandre, reliefuri din mitologia greacă.
•

• Castel regal, comandat de Francisc I, situat pe valea Luarei.

• Arhitecţi: Fra Il Rosso, Giocondo, Pierre Nepveu, Domenico da Cortona

• Castelul de la Chambord-Blois. 1519-15479

• Plan Domenico Da Cortona, modificat de Leonardo da Vinci, este extrem de simplu.
Patru mari coridoare se întind pe fiecare etaj. Încăperi de locuit se află şi în turnurile
rotunde de la colţuri, şi în nucleul central corps de logis (donjonul, construit într-un stil
similar cu cel al castelelor medievale.
•
•

•
• Trebuie observat faptul ca atat Chateau du Chambord cat si d’Amboise sunt in esenta niste castele la
care s-a renuntat partial la ideea de defensiva in favoarea unor constructii mai rafinate, insa in nici un caz
nu s-a copiat arhitectura Italiei ci s-au folosit doar local elemente decorative, arhitectura ramanand in
esenta gotica adaptata arhitecturii civile.

• 2.Reşedinţa regală Fontainbleau.

Fontainbleau (1528-1540/1550)
• A fost construit pentru Francisc I, ca o extindere în jurul donjonului unui mic castel
medieval. Forma neregulată a planurilor se datorează intervenţiilor succesive. A început
proiectul arh. Sebastian Serlio, cotinuată de meşterul francez Gilles Le Breton.
• Galeriile Francisc I şi Henric II, fac parte din suita de săli de recepţie caracteristice
programului de palat francez şi răspândite ulterior în arhitectura reşedinţelor princiare
europene.

• Decoraţia somptuoasă (arh. Rosso şi Promaticcio) – cu lambriuri, picturi şi stucaturi.)

Potcoava – arh. Jac Hourduen Du s’Erseaux (1590-1649)
3. Creaţia arhitectului regal Pierre Lescot.
Lescot Pierre (1500-1578, Paris)
•Arhitect al Renaşterii, prieten şi arhitect al regelui Franţisc I.
•Opera:
•1. Aripa de sud-vest a palatului Luvru, 1546-1551 (în colaborare cu sculptorul Goujon).
•2. Castelul Vallery, din Seine-et-Marne, 1556.
•Arhitectul francez a însuşit stilul italian, reând un stil francez distinct. Preczia italiană, proporţia
antică şi ordinea geometrică au fost combinate cu decoraţiunile ludic+sculpturală franceză,
răspândită în perioada gotică în Franţa
Aripa de vest a palatului Luvru, cu pavilionul Orologiului, 1544.

•arh. Pierre Lescot, sculptir Goujon.

Piaţa Vosgges, 1606-1612

Ansamblul urbanistic a început în timpul domniei lui Henric al IV –lea. Piata este construită
perimetral cu locuinţe pentru închiriat. Faţadele din piatră cu decor din cărămidă.

4. Renasterea în Anglia, păstrarea traduţiilor medievale – fahckwerk-ul şi

structura casei de locuit.
• Pensherst Pleis, Kent. 1341
• 1. Holl, în mijloc cămin
• 2. Sufrageria
• 3. debara, anexă
• 4. Trecerea spre bucătărie
Pensherst Pleis, Kent. 1341
•1. Holl, în mijloc cămin

•2. Sufrageria

•3. debara, anexă

•4. Trecerea spre bucătărie

Cotei Manor, Somerset, cca. a. 1480 1.Holl 2.Salonul 3.Bucătăria 4.Paza 5.Grajdul pentru cai 6.curtea
5.Modificarea arhitecturii sub influenţa celei italiene.
6.Apariţia clădirilor civile în arhitectura renascentistă din Anglia.

Siniards, Kent, 1490

Planuri de case - conace: Norfolk, Uorikşir, Surrei,

•Sec. XV-XVI
• Suirre Ai Cheshire; Ebbot Bromlei Staffordshire, sec. XVI.
Conacul Leier Marnei în Esseks, 1500-1525

Conacul Pitciford, Şopşir

7.Conservatismul arhitecturii de cult din Anglia renascentistă.

• Pensherst Pleis, Kent. 1341

• 1. Holl, în mijloc cămin
• 2. Sufrageria
• 3. debara, anexă
• 4. Trecerea spre bucătărie

8.Stilul baroc în Italia, contextul social, limitele cronologice, laturile pozitive

Concluzie==
• Stilul baroc a fost legat de ideologia reacţionară a cercurilor catolice şi a aristocraţiei
feudale. Acest stil nu era unicul stil de epocă. Principiilor artistice baroce i se opuneau
clasicismul, cu care barocul mereu venea în ciocnire.
• Părţile pozitive ale stilului baroc, limitat istoric şi de clasă, sunt legate de soluţiile
urbanistice de ansamblu, de grandoarea căutărilor sintezei artelor şi arhitecturii, care
au rupt canoanele academice.

În arhitectura Renaşterii târzii în Italia s-au cristalizat două orientări – una academică şi
alta barocco, care apare în ultima treime a secolului al XVI–lea. Baroc – din portugheză
– perlă neregulată sau din filosofie – expunere complexă. .
• Stilul baroc apare în condiţiile reacţiei feudal-catolice şi a acutizării contradicţiilor între
feudali, aristocraţie şi biserică, dintr-o parte, şi cu masele populare şi burghezie, din
cealaltă parte.
• Arhitectura barocă este legată de ideologia religioasă şi de cultura aristocratică, fiind
răspândită în ţările în care era puternică biserica catolică, iar aristocraţia - clasă
domnitoare.
• Cea mai largă răspândire barocco l-a obţinut în Italia, Spania, Austria şi Germania de sud.
• Primele tendinţe se observă deja în creaţia lui Michelangelo, Vigniola, Djacomo della
Porta, Carlo Maderna, ş.a.
• Perioada de maturizare a stilului este secolul XVII, reprezentanţii de vază sunt: Lorenţo
Bernini, Piero da Cortona, Francesco Borromini, şi alţii,
• Praticularitatile====
• Principiile artistice ale barocului sunt direct opuse celor ale Renaşterii. Spre deosebire de
formele clare şi simple ale clădirilor construite în timpul Renaşterii, pentru noul stil sunt
caracteristice:
• - o complexitate a compoziţiilor spaţial-volumetrice,
• - tratarea liberă a formelor arhitecturii antice,
• - încălcarea conştientă a corelaţiilor armonioase ale părţilor componente,
• - contraste de clarobscur (lumină şi umbre),
 • - dominarea detaliului asupra întregului.
• - compoziţiile baroce sunt pitoreşti, cu efecte plastice şi sculpturale, cu un dinamism
deosebit şi cu tendinţă spre grandios.
• Impactul stilului baroc=====
• Pentru stilul barocc sunt caracteristice ansambluri grandioase şi complexe, cu dominarea
compoziţiilor frontal-axiale.
• Tipurile răspândite sunt:
• - clădiri ecleziastice monumentale,
• - palate colosale cu parcuri peisagistice,
• - amenajări ale pieţelor urbane măreţe.
• Epoca barocc-ului în urbanism se caracterizează prin crearea unor sisteme planimetrice
cu pieţe mari, conturate cu clădiri la decorul cărora a fost folosit un singur ordin.
• Părţile pozitive ale stilului baroc sunt legate de soluţiile urbanistice de ansamblu, de
căutarea sintezei artelor şi arhitecturii, care au rupt canoanele academice.

În prima etapă a barocului în Italia, sunt destul de puternice poziţiile realiste ale
Renaşterii, dar spre mijlocul secolului al XVII-lea tendinţele decorativiste devin
conducătoare.
Exemplu tipic de operă barocă în arhitectură este dezvoltarea ideile compoziţionale
ale bisericii ieziuţilor Ili Gezu, planul D.B Vugniola, faţada – Giacomo della Porta,
cu relief pronunţat.

Stilul baroc in Italia,limitele cronologice,arhitektii

Arhitectura a perioadei Baroce a început prin modelul bazilicii cu cupolă şi naos în formă
de cruce. Printre primele structuri din Roma care s-au desprins de convenţiile manieriste,
exemplificate prin Il Gesù, se numără şi biserica Santa Susanna, proiectată de Carlo Maderno şi
construită între anii 1597-1603. Ritmul dinamic al coloanelor şi pilaştrilor, masa centrală şi
decoraţiunile condensate şi proeminente adaugă complexitate structurii. Acelaşi accent pe
plasticitate, continuitate şi efecte impresionante este evident şi în opera lui Pietro da Cortona,
ilustrată de bisericile San Luca e Santa Martina(1635) şi Santa Maria della Pace (1656). Cea din
urmă, cu aripile concave separate, pentru a simula un decor teatral, înaintează spre o mică piaţetă
din faţa ei. Alte ansambluri din Roma sunt de asemenea scăldate într-un caracter teatral, dominând
împrejurimile oraşului ca un decor. Piaţa Sfântul Petru, cu forma ei trapezoidală, este probabil cel
mai bun exemplu al acestei abordări, fiind calificată ca o capodoperă a teatrului Baroc. Forma
pieţei este dată de două colonade, proiectate de Gian Lorenzo
Bernini (Napoli 1598 - Roma 1680), la o scară colosală, fară precedent, pentru a inspira respect.
Proiectul preferat de Bernini a fost ovalul policrom al bisericii Sant'Andrea al Quirinale (1658),
care prin altarul semeţ şi domul plutitor furnizează o mostră a noii arhitecturi. Ideea sa de
reşedinţă urbană barocă este reprezentată de Palazzo Barberini (1629) si Palazzo Chigi-
Odescalchi (1664), ambele din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papală a
fost Francesco Borromini, ale cărui proiecte se abat de la compoziţia comună a lumii antice.
Proclamat de generaţiile următoare un revoluţionar al arhitecturii, Borromini dezaproba
abordarea antropomorfică a arhitecturii secolului al XVI-lea, bazându-şi proiectele pe figuri
geometrice complexe (module). Spaţiul arhitectural creat de Borromini se dilată şi se contractă
după nevoie, demonstrând o afinitate pentru stilul târziu al lui Michelangelo. Opera sa
reprezentativă este minuscula biserică San Carlo alle Quattro Fontane (1638-41), remarcată prin
planul oval ondulat şi ritmurile complexe convex-concav. Sant'Ivo alla Sapienza (1642-60), o
creaţie mai târzie, etalează aceeaşi inventivitate jucăuşa şi antipatie faţă de suprafeţele plate,
exemplificat prin lanternoul în formă de spirală al domului. După moartea lui Bernini
(1680), Carlo Fontana a devenit cel mai de vază arhitect din Roma. Stilul său timpuriu este
exemplificat de faţada uşor concavă a bisericii San Marcello al Corso (1682-63). Abordarea
solemnă a lui Fontana, deşi lipsită de inventivitatea uimitoare a predecesorilor din Roma, a
exercitat o influenţă substanţială asupra arhitecturii baroce şi prin însemnările prolifice şi prin
arhitecţii pe care îi îndrumase care au răspândit idiomurile Baroce în Europa secolului al XVIII-
lea. Cei mai talentaţi arhitecţi ai Romei - Francesco de Sanctis (Spanish Steps, 1723) şi Filippo
Raguzzini (Piazza Sant'Ignazio, 1727) - au avut o slabă influenţă în afara ţării lor, la fel ca
reprezentanţii barocului sicilian, inclusiv Giovanni Battista Vaccarini, Andrea Palma şi Giuseppe
Venanzio Marvuglia. Ultima etapă a arhitecturii baroce în Italia este exemplificată de Palatul
Caserta, al lui Luigi Vanvitelli, considerată drept cea mai mare clădire construită în secolul al
XVIII-lea în Europa.
Monarhii din casa de Savoy erau foarte receptivi la noul stil. Aceştia au angajat trei arhitecţi
faimoşi — Guarino Guarini, Filippo Juvarra şi Bernardo Vittone — pentru a le ilustra
grandioasele ambiţii politice şi proaspăt dobânditul statut regal. Plecând de la
descoperirile geometriei şi stereotomiei contemporane, Guarini a elaborat conceptul de
architectura obliqua, care se apropie de cutezanţa teoretică şi structurală a stilului lui
Borromini. Palatul Carignano (1679)este probabil cea mai încărcată aplicare a Barocului
îndesignul unei case particulare. Cele mai uluitoare proiecte ale lui Juvarra au fost concepute
pentru Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei. Dintre cei influentaţi de Juvara şi Guarini cel mai
important a fost Bernardo Vittone. Acest arhitect in regiunea Piemonte rămâne cunoscut pentru
bisericile Rococo flamboiante, cu detalii delicate şi plane cu patru lobi.

9.Începutul stilului baroc în Italia, biserica Il Djezu.

În arhitectura Renaşterii târzii în Italia s-au cristalizat două orientări – una academică şi
alta barocco, care apare în ultima treime a secolului al XVI–lea. Baroc – din portugheză
– perlă neregulată sau din filosofie – expunere complexă. .
• Stilul baroc apare în condiţiile reacţiei feudal-catolice şi a acutizării contradicţiilor între
feudali, aristocraţie şi biserică, dintr-o parte, şi cu masele populare şi burghezie, din
cealaltă parte.
• Arhitectura barocă este legată de ideologia religioasă şi de cultura aristocratică, fiind
răspândită în ţările în care era puternică biserica catolică, iar aristocraţia - clasă
domnitoare.
• Cea mai largă răspândire barocco l-a obţinut în Italia, Spania, Austria şi Germania de sud.
• Primele tendinţe se observă deja în creaţia lui Michelangelo, Vigniola, Djacomo della
Porta, Carlo Maderna, ş.a.
• Perioada de maturizare a stilului este secolul XVII, reprezentanţii de vază sunt: Lorenţo
Bernini, Piero da Cortona, Francesco Borromini, şi alţii,
 • Praticularitatile====
• Principiile artistice ale barocului sunt direct opuse celor ale Renaşterii. Spre deosebire de
formele clare şi simple ale clădirilor construite în timpul Renaşterii, pentru noul stil sunt
caracteristice:
• - o complexitate a compoziţiilor spaţial-volumetrice,
• - tratarea liberă a formelor arhitecturii antice,
• - încălcarea conştientă a corelaţiilor armonioase ale părţilor componente,
• - contraste de clarobscur (lumină şi umbre),
• - dominarea detaliului asupra întregului.
• - compoziţiile baroce sunt pitoreşti, cu efecte plastice şi sculpturale, cu un dinamism
deosebit şi cu tendinţă spre grandios.
• Impactul stilului baroc=====
• Pentru stilul barocc sunt caracteristice ansambluri grandioase şi complexe, cu dominarea
compoziţiilor frontal-axiale.
• Tipurile răspândite sunt:
• - clădiri ecleziastice monumentale,
• - palate colosale cu parcuri peisagistice,
• - amenajări ale pieţelor urbane măreţe.
• Epoca barocc-ului în urbanism se caracterizează prin crearea unor sisteme planimetrice
cu pieţe mari, conturate cu clădiri la decorul cărora a fost folosit un singur ordin.
• Părţile pozitive ale stilului baroc sunt legate de soluţiile urbanistice de ansamblu, de
căutarea sintezei artelor şi arhitecturii, care au rupt canoanele academice.

În prima etapă a barocului în Italia, sunt destul de puternice poziţiile realiste ale
Renaşterii, dar spre mijlocul secolului al XVII-lea tendinţele decorativiste devin
conducătoare.
Exemplu tipic de operă barocă în arhitectură este dezvoltarea ideile compoziţionale
ale bisericii ieziuţilor Ili Gezu, planul D.B Vugniola, faţada – Giacomo della Porta,
cu relief pronunţat.

10.Bazilica Sf. Petru (Vaticanul) din Roma.

Bazilica Sf. Petru (Vticanul) din Roma,etapele de proiektare,schimbarea conceptiilor

arhitekturii
În 1607 Carlo Maderna a alipit la bazilica Sf. Petru o navă perpendiculară, care a atribuit planului
bisericii forma crucii latine. Avansată mult înainte, faţada principală astupă parţial cupola
catedralei şi încalcă integritatea compoziţiei centrale a operei comune Bramante-Michelangello
Bazilica Sfântul Petru din Roma se găseşte în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical,
în monumentala Piazza San Pietro. Imensul edificiu - lung de 186 metri, înălţimea cupolei de 119
 metri, cu o suprafaţă totală de peste 15.000 m² - este ca mărime al doilea lăcaş sacru al
creştinătăţii. Bazilica "Sfântul Petru" nu este o catedrală, pentru că sediul episcopului Romei -
tot în persoana Papei - este bazilica "San Giovanni in Laterano". Bazilica "Sfântul Petru" este
sediul principalelor manifestări ale cultului catolic şi are o funcţie solemnă cu ocazia celebrării
sărbătorilor "Naşterii Domnului", "Paştelui", ritualilor din "Săptămâna Sfântă", proclămării
noilor papi şi funerarilor celor defuncţi. În "nava" laterală dreaptă au avut loc în
anul 1870 şedinţele Conciliului Vaticanului.
Bazilica este rezultatul unor lucrări dealungul mai multor secole. La început a fost doar un
monument comemorativ în locul unde Sfântul Apostol Petru ar fi fost martirizat şi înmormântat,
în apropierea circului lui Nerone. Între anii 319 şi 329, împăratul Constantin construi o mare
bazilică. În secolul al XV-lea, clădirea era în stare de ruină şi Papa Iuliu al II-lea hotărăşte
construirea unei noi bazilici de mare amploare. Construirea edificiului actual, începută la 18
aprilie1506, se sfârşeşte în anul 1612 în timpul Papei Paul al V-lea. Bazilica este sfinţită la 18
noiembrie 1626, de către Papa Urban al VIII-lea. Numeroşi arhitecţi şi artişti de prestigiu au
contribuit la realizarea acestei opere: arhitectul Bramante iniţiază primele
lucrări, Michelangelo execută proiectul cupolei, Rafael Sanzio modifică planul originar dintr-o
cruce grecească într-una latină, Carlo Maderno completează faţada, Bernini desenează planul
pieţei cu faimoasele colonade.
Faţada în stil baroc este dominată de statuile Mântuitorului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a
11 Apostoli (cea a sfântului Apostol Petru se găseşte în interior). În mijloc se
află loggia binecuvântării papilor, de unde Papa împarte binecuvântarea festivă "urbi et orbi".
Deasupra intrării principale se poate admira mozaicul "Navicella" de Giotto. Poarta centrală de
bronz este o operă a lui Filarete, care a fost concepută în 1445 pentru vechia bazilică. Poarta din
dreapta se deschide numai cu ocazia "anilor sfinţi".
Planul bazilicei este în forma unei cruci latine cu trei "nave". Între stâlpii navei centrale, de la
transept la absidă, se găsesc 39 de nişe, fiecare cu statuia unui sfânt întemeietor al unui ordin
religios. În interior se poate admira un mare număr de statui în marmură, travertin sau bronz,
printre care monumente funebre de Bernini (mormântul Papei Alexandru al II-lea), Antonio del
Pollaiolo (mormântul Papei Inocenţiu al VIII-lea), Arnolfo di Cambio şi de Antonio Canova. De
o neasemuită frumuseţe este grupul sculptural "Pietà" al lui Michelangelo, realizat în tinereţe. În
mijloc, sub cupolă, se află altarul principal al papilor, dominat de un baldachin înalt de 29 metri,
realizat în bronz de Bernini. În absidă se găseşte Scaunul episcopal al Sfântului Petru, susţinut de
statuile a patru sfinţi învăţători ai Bisericii: Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie şi Sf. Ioan
Gură de Aur. Din apropierea coloanelor de susţinere a cupolei se coboară în grota Vaticanului,
care reprezintă cripta bazilicei, unde sunt resturile clădirei iniţiale şi ale unui vechi cimitir, unde
ar fi fost mormântul Apostolului Petru. Aici se găsesc numeroase morminte ale unor papi,
cardinali şi prinţi laici. Din punct de vedere artistic, bazilica "Sfântul Petru" reprezintă
triumful ba
rocului roman
• 13.Biserica Sf.Petru ...etapele
1. Donato Bramante
2. Rafael de Santis
3. Antonio Da Sangallo.
•
4. Michelangello
11.Creaţia arhitecturală a lui G. Bernini, Piaţa Vaticanului.

Creaţia arhitecturală a lui G. Bernini.

• Arhitect şi sculptor italian, personalitate de frunte al barocului italian, descendent al
familiei sculptorului Pietro Bernini. Este numit directopr al tuturor lucrărilor publice
pentru înfrumuseţarea oraşului Roma.În arhitectură este clasicist şi creatorul barocului în
sculptură.
• Opera arhitecturală:
• - colonnada elipsoidală din faţa Bisericii San Pietro.
• - Palatul Barberini (1629-1630, început de Maderna
• - fântâna din piaţa Navona- Vila Falconari, Frascati).
• Scuptura – tabernacolul de bronz peste mormântul Sfântului Petru din catedrala, cu
coloane în torsadă.
•
16. Piaţa Vaticanului, planimetria, efectele utilizării iluziilor optice.
 • Este un exemplu al soluţiei unei pieţe gigantice printr-o compoziţie cu un singur
ordin. A fost construită după proiectul lui L. Bernini, finisată în 1667. Compoziţia
Pieţei se supune la două axe – una centrală, pe care este fixată clădirea bazilicii Sf.
Petru şi perpendiculară, subliniată de forma ovală a pieţei şi a două focare - fântâni
arteziene. Piaţa are un caracter oficial, de onoare şi nu este legată cu structura
planimetrică a oraşului.
• Respectă proporţiile ordinului. Considera formele regulate cele mai perfecte, la
baza creaţiei sale opunea unitatea şi proporţia.
• Piaţa combină raţionalul cu iraţionalul, trucurile cu perspectiva şi iluzia optică, care
permite uşurarea faţadei late, făcând-o să pară mai zveltă prin sensul ascendent al
pieţei şi formmelor ce merg deschizându-se şi prin forţarea iluziei perspectve: în
scala regia di Vatican, 1661. Într-un spaţiu ingrat, ce se îngustează în adâncime,
concepe o colonadă cu secţiune ce descreşte fâcând ca scara să pară mai lungă truc
bazat pe utikizarea perspectivei..
•
12.Creaţia arhitectului Fr. Borromini.
Francesco Borromini
(1559, Bissone -1667, Roma)
Este cel mai însemnat arhitect al baroccului târziu din Italia. Începe ca pietrar şi ajunge
elevul lui Carlo Maderna, apoi colaboratorul lui Gianlorenţo Bernini.
Cu o neobişnuită fantezie crează relaţii volumetrice, spaţiale dinamice, dominate de
antiteza curbă-contracurbă, perfect echilibrate.
• Renunţă la formele rectilinii şi la realismul formelor constructive. Credo profesional a
realizat în arhitectura bisericii San Ivo alla Sapienza din Roma (1642-1660), construită ca
şi capella Pazzi a lui Bruneleschi în fundul unei curţi mănăstireşti..

Biserica San Carlo alle Quattro Fontane, 1640-1667

• Este capodopera lui F. Borromini, Unde renunţă la formele rectilinii şi la realismul
formelor constructiveilustrare a credo profesional al arhitectului.
• Faţada clădirii aminteşte o decoraţie – portic în două registre cu un antablament
curbliniu ajustat peretelui. În toate domină formele curbe, o complexitate a formelor, care
provoacă impresia unei lumi ireale.