de la

BAROC
la
CLASICISM

CRONOLOGIE + ARTA / Secolul Regelui Soare

 BAROC
• BARROCO / lb. portugheza / 1563: perlele orientale de forma nereg., caracteristice pt.
bijuteriile europene / sf. sec. XVI – sec. XVII → p.ext. = unic, bizar, capricios (ob., idei,
expresii)
• BAROCUL = fenom. cult. / sf. sec. XVI – aprox. 1760 (aproape 2 secole, Europa devine baroca
si, prin intermediul ei, o mare parte din lume) → sarbatoare, teatru, dorinta de a provoca
emotie, vointa de a convinge prin seductia simturilor = trasaturile specifice ultimului mare stil
european de dinaintea Revolutiei Franceze (1789), dinaintea epocii moderne
• BAROCUL – ca fenom. artistic – incepe la Roma, in plina ofensiva catolica a Contrareformei
(pct. de plecare & baza spirituala / Conciliul de la Trento / 1545 – 1563, organizat prea tarziu
pt. a-i mai reconcilia pe catolici & protestanti; Luther il ceruse din timp, dar infl. pol. +
revendicarile religioase au exacerbat tensiunile pana la ruptura)
• spre deosebire de Renastere (misc. de orig. intelectuala / medii umaniste = greu accesibile
omului din popor), BAROCUL apare ca dorinta a Bisericii de a face sa fie respectata dogma
si de a restaura o disciplina stricta, sub conducerea ferma a papalitatii → noua “viziune”
are obligatia de a stimula emotia colectiva, cu scopul de a-l supune pe credincios, prin
amortirea simturilor (artele tb. sa comunice teme religioase, prin implicare directa &
emotionala)
• arta baroca ≡ “dramatica”: opune claritatii si rationalitatii
Renasterii un dinamism ireductibil, animat de linii curbe &
oblice, de torsiuni spectaculoase, de jocuri teatrale si
de tot ceea ce poate provoca surpriza & admiratie →
“op. de arta totala” (m. tarziu: Gesamtkunstwerk /
Wagner / sec. XIX) ↔ BAROCUL = “arta punerii in scena”

• la randul sau, aristocratia vremii a vazut in stilul dramatic

al arhitecturii (artelor) baroce un mijl. de a impresiona
oaspetii → de a-si exprima puterea & controlul (palate
baroce, scari monumentale, sali de receptie opulente)
 PICTURA
• Caravaggio
• Rembrandt
• Rubens
• Velasquez
• Poussin
• Vermeer
• Van Dyck

Peter Paul Rubens – Adoratia Magilor / 1624

Rubens – Venus la oglinda /
1613-1614

Cele trei gratii / 1635

Rembrandt van Rijn – “Rondul de noapte” / 1642
Rembrandt – Lectia de anatomie a Dr. Nicolaes Tulp / 1632
Caravaggio –
Chemarea (Vocatia)
Sfantului Matei /
1599-1600
 Anthonis Van Dyck – Carol I (al Angliei)
Caravaggio - Bacchus
la vanatoare / 1635
Georges de la Tour – Sf. Iosif tamplarul Johannes Vermeer – Fata cu cercel de perla
/ 1640 / 1665
Diego Velasquez – Las Meninas /
1656-1657
 SCULPTURA

• Gian Lorenzo Bernini

Baldachinul din bronz al altarului /

Basilica San Pietro, Roma
Tronul Sf. Petru / Basilica San Pietro, Roma Extazul Sf. Tereza / Capela Cornaro /
Biserica Santa Maria della Vittoria, Roma
Fontana dei Quattro Fiumi /
Piazza Navona

Detaliu: fluviul Gange / Asia (+ Dunarea / Europa,

Nil / Africa, River Plata / America)
ARHITECTURA

Fontana di Trevi / Roma

Piazza San Pietro, Vatican / Roma
Biserica Santa Maria della Salute / Venetia
 St. Paul’s Cathedral / Londra
Catedrala / Santiago de Compostela
(arh. Christopher Wren)
Catedrala Metropolitana / Mexico City
Primaria / Amsterdam
Karlskirche / Viena
Budavári Palota / Budapesta
Palatul Banffy (Muzeul de Arta) / Cluj-Napoca
Catedrala Romano-Catolica / Timisoara
Palatul de Iarna / St. Petersburg
MOBILIER BAROC
 MUZICA
• Arcangelo Corelli
• Johann Sebastian Bach
• Georg Friedrich Händel
• Jean-Baptiste Lully
• Claudio Monteverdi
• Jacopo Peri
• Jean-Philippe Rameau
• Domenico Scarlatti
• Antonio Vivaldi
 BAROC vs. CLASICISM
• Franta sta deoparte de aceasta unanimitate artistica a natiunilor →
in sec. XVII, in plina perioada de afirmare a monarhiei in toate
domeniile vietii, Franta se angajeaza pe o cale artistica paralela:
cautarea rigorii, a armoniei majestuoase, a liniei drepte vs.
exuberanta liniilor curbe ale barocului = CLASICISM = curent specific
francez, avand ca obiectiv exprimarea maretiei puterii regale
• surse de inspiratie pt. artistii clasici francezi:
Antichitatea & marii maestri ai sec. XVI
• liniei curbe specifice barocului – i se opune o viziune monumentala,
bazata pe linii drepte, oriz. & vert., pe ech., claritate si rationalitate =
arta oficiala, plasata sub semnul Coroanei – se apropie de universul
grandilocvent al barocului, dar face apel nu atat la emotie, cat la
ratiune, pt. a obtine aceeasi glorificare a unui simbol
• 1596 (sec. XVI / XVII) – se naste René Descartes, unul din intemeietorii
fil. epocii moderne – porneste de la “indoiala metodica” asupra tuturor
cunostintelor, asupra datelor simturilor si chiar asupra existentei lumii –
accepta ca unic fapt sigur, temei al fil. & stiintei, vestita teza (carteziana):
Dubito, ergo cogito; cogito ergo sum. (v. pag. urm.)
• 1598 – Henric IV, regele Frantei, promulga Edictul din Nantes, care rec.
existenta legala in statul francez a reformatilor = act de impacare religioasa
& nationala, ce pune capat lungilor razboaie religioase din sec.
XVI (climax / 1572 – masacrul din “noaptea Sf. Bartolomeu”)
(1517 – Reforma lui Martin Luther / Germania → Calvin / Elvetia → hughenotii
/ Franta → 1535 – replica la Reforma = Contrareforma – prin calugarul spaniol
Ignatiu de Loyola, care infiinteaza “Compania lui Iisus” = IEZUITI ≠
JANSENISTI – prin episcopul olandez Cornelius Jansenius / 1640 etc. +
caracteristici & reprezentanti)
• 1606 – se naste Pierre Corneille
• 1610 – este asasinat Henric IV → Ludovic XIII,
minor, sub regenta mamei sale, Maria de Medicis
• 1621 – se naste Jean de La Fontaine
 René Descartes (1596 – 1650)
• nume latin: Cartesius
• filosof şi matematician francez
• porneşte de la “îndoiala metodică”
• teza carteziană:
Dubito, ergo cogito; cogito ergo sum.

• 1637 – Discurs asupra metodei,

pentru a ne conduce bine raţiunea
şi pentru a căuta adevărul în ştiinţă

• 1649 – Tratat despre pasiunile sufletului

Descartes şi Regina Christina a Suediei
tablou sec. XVIII – P.L. Dumesnil
• 1622 – se naste Jean-Baptiste Poquelin → Molière
• 1623 – se naste Blaise Pascal (v. pag. urm.) – desi rec. ca existenta lui
Dumezeu nu poate fi dem. rational, invoca avantajul optiunii prin credinta →
“pariul” sau: Daca Dumnezeu nu exista, nu pierdem nimic, iar (dar) daca
exista, castigam totul. + in pofida afirmarii slabiciunii iremediabile a omului,
proclama superioritatea lui ca fiinta ganditoare asupra universului: Omul nu
este decat o trestie, cea mai fragila din natura, dar este o trestie ganditoare.
• 1634 – este infiintata Academia Franceza
• 1636 – este reprezentata tragi-comedia Cidul de Corneille, piesa ce va declansa
marele scandal la clasicismului ≡ razboiul / cearta “Cidului”

• 1638 – sunt publicate Sentimentele Academiei Franceze fata de tragi-comedia

“Cidul” – redactate de Jean Chapelain, la interventia cardinalului Richelieu →
Corneille este acuzat pt. impuritatea estetica a genurilor lit., lipsa de unit. a
subiectului, ignorarea regulii celor 3 unit. in teatru, stil etc. (dramaturgul iese
invins dintr-o batalie clasicista a carei victima a fost, dar prin care s-au fixat
normele in spirit rationalist, dogma clasica, dupa care va scrie m. tanarul sau
confrate, Racine
 Blaise Pascal (1623 – 1662)
• matematician, fizician, inventator si
filosof francez

• matematica: Teorema lui Pascal

(16 ani), prima masina de calcul (18
ani, pt. a-si ajuta tatal la colectarea
taxelor), calculul probabilitatilor,
analiza infinitezimala → in
onoarea lui: numele limbajului de
programare

• fizica: problema vidului, echilibrul

lichidelor, greutatea masei de aer →
in onoarea lui: numele unitatii de
masura a presiunii
 Teorema lui Pascal
Daca un hexagon poate
fi inscris intr-o conica,
atunci punctele de
intersectie ale laturilor
opuse vor fi coliniare.
(enuntata de Pascal
la varsta de 16 ani)

Pascaline
unul dintre primele
calculatoare
mecanice
(construit de Pascal
la varsta de 18 ani)
• 1654 – accident & viziune / revelatie religioasa
• 1655 – se retrage la manastirea jansenista Port-Royal
• 1656-1657 – Provincialele (Scrisori catre un provincial) =
opera de polemica teologica in apararea jansenismului,
atac violent impotriva iezuitilor → arsa in public / 1660,
din ordinul lui Ludovic al XIV-lea
• 1670 (postum) – Cugetari
– “pariul lui Pascal”:

Daca Dumnezeu nu exista,

nu pierdem nimic, iar/dar
daca exista, castigam totul.
– Omul nu este decat o trestie,
cea mai fragila din natura,
dar este o trestie ganditoare.
• 1639 – se naste Jean Racine
• 1643 – moare Ludovic XIII → Ludovic XIV, minor, sub regenta mamei
sale, Ana de Austria, si cu concursul cardinalului Mazarin
• 1661 – moare cardinalul Mazarin → inc. domnia personala absoluta a lui
Ludovic IV: Statul sunt eu !
• 1673 – moare Molière
• 1674 – este publicata Arta Poetica a lui Boileau = consecinta teoretica
logica a descoperirilor umanistilor Renasterii si post-Renasterii, organizare
sistematica a unor principii estetice gen. clasiciste, privind toate formele lit.
• 1683 – casatoria morganatica a Regelui Soare cu Marchiza de Maintenon
• 1684 – moare Corneille
• 1685 – Ludovic XIV revoca Edictul din Nantes → consecinte
• 1699 – moare Racine
• 1715 – moare Ludovic XIV
ARHITECTURA

Domul Invalizilor / Paris

-arh. Liberal Bruant / 1671
-constructie gigantica, plan patrat,
prelungita cu o biserica impozanta
-sarcofag Napoleon Bonaparte
 fatada / colonada Luvrului / Paris
-1666 – Ludovic XIV il aduce special in Franta pe marele sculptor & arh. italian
Bernini, dar ii refuza 2 proiecte, succesiv, inainte de a-i prefera pe Claude Parrault,
D’Orbay si Le Vau
-colonada magnifica intre 2 corpuri de cladire in relief, de o rigurozitate austera =
modelul viitoarelor constructii neoclasice
VERSAILLES
 VERSAILLES
• initial: pavilion de vanatoare al lui Ludovic XIII (in mijlocul padurii)
• 1661 – Ludovic XIV preia puterea si angajeaza o echipa vestita pt. a
infrumuseta castelul: arh. Louis Le Vau reface fatada si mareste palatul,
arh. Andre Le Notre deseneaza gradinile, iar pictorul-decorator Charles
Le Brun coordoneaza programele de pictura & decoratiuni interioare
• 1668 – dupa primele victorii militare, Ludovic XIV transforma Versailles
in resedinta
• Le Vau este inlocuit de D’Orbay, care acopera vechiul castel pe 3 laturi
• 1678 – Ludovic XIV isi instaleaza guvernul la Versailles → noua campanie
de lucrari, coordonata de arh. Jules Hardouin-Mansart, care impune
ansamblului arhitectonic o regularitate mai clasica → fatada dinspe
gradina devine rectilinie prin inloc. terasei centrale cu Galeria Oglinzilor;
Salonul Razboiului & Salonul Pacii se deschid la cele 2 extremitati, si,
mai retrase fata de fatada, 2 aripi lungi, simetrice (“de Nord” & “de
Sud”) reproduc aranjarea corpului central, caruia ii servesc si ca sprijin
Galeria Oglinzilor / VERSAILLES
Salonul Pacii (sus) & Aripa de Nord (jos) Salonul Razboiului (sus) & Aripa de Sud (jos)
 stil / VERSAILLES
• ca orice palat francez, Versailles are 2 fatade: spre curte si spre
gradina/parc
– spre curte: policromia caramizii, pietrei si ardeziei
(stilul pitoresc al epocii lui Ludovic XIII) = fatada “vesela”
– spre parc: fatada maiestuoasa, in intregime din piatra (clasic)

• arh. Mansart renunta la proeminentele, curbele si efectele baroce,

in favoarea unui stil clasic, cu ritm uniform (orizontalitate, simetrie,
rigurozitate), dar “imblanzeste” severitatea ansamblului, desenand
2 randuri de bolti “in plin cintru”, si anima partea de sus a
balustradei cu cateva trofee (sculpturi decorative
reprezentand arme suspendate pe o coloana) si de urne pentru
torte (sculpturi decorative infatisand vase din care ies flacari)
 stil / VERSAILLES (cont.)
• decoratiunile interioare reflecta grandoarea regala a epocii
• jocul oglinzilor multiplica stralucirea si bogatia materialelor:
marmura, aur, bronz
• caracteristicile acestei “arte regale”:
opulenta + coeziunea celui mai mic detaliu cu ansamblul
• “arta de la Versailles” – bazata pe masura, claritate, armonie si ordine –
devine model al CLASICISMULUI FRANCEZ
• dorinta de a supune natura spiritului, ratiunii se reflecta cel mai bine
in stilul gradinilor de la Versailles: vaste compozitii in perspectiva,
echilibru si armonie, vegetatie si jocuri de apa = punere in scena aproape
teatrala, in acord perfect cu stilul arhitectonic
Camera Regelui
Camera Reginei
Opera Regala
gradini / Versailles (arh. Andre le Notre)
 simbolistica /
VERSAILLES
• expresia unei gandiri politice =
spectaculoasa “punere in scena”;
totul concura la gloria monarhului:
arhitectura, pictura, gradini, sculpturi,
ornamentatie
• palat structurat in 2 zone -
de o p. si de alta a camerei regelui:
– la Est, in directia Parisului: un oras
grupeaza locuintele curtenilor
si functionarilor adminstrativi
– la Vest, pe latura opusa: parcul
se intinde in mijlocul unei paduri
imense, teren pt. distractii &
vanatoare
• axa Est-Vest traverseaza camera regelui,
situata in centrul fatadei de 600 m
lungime, orientata Nord-Sud
• viata regelui este comparata cu traseul
strabatut de Soare, ce rasare in fiecare
dimineata…
- decoratiunile arhitecturale& sculpturile
parcului reiau aceasta simbolistica,
asociindu-l pe zeul Apollo cu Regele
Soare
Ludovic XIV asistand la un balet acvatic / Versailles, 1674
 PICTURA

• Nicolas Poussin (1594 – 1665) = primul reprezentant al clasicismului

francez in pictura; complet strain de maniera de ecleraj a “revolutionarului”
Caravaggio, ci distribuind lumina in mod egal in tablourile sale, in maniera
picturilor renascentiste → lucrari religioase sau mitologice (avand adesea
ca fundal peisajul Italiei, unde si-a petrecut cea mai mare perioada a vietii)
• Philippe de Champaigne (1602 – 1674): exprima c.m. bine clasicismul
francez in arta portretului (ex. fiica sa + stareta manastirii Port-Royal /
tabloul “Ex-Voto” sau “Portretul Cardinalului de Richelieu”)
• Charles Le Brun (1619 – 1690): “Intrarea cancelarului Seguier”
Nicolas Poussin – “Peisaj cu Orfeu si Euridice” / Muzeul Luvru / Paris
Philippe de Champaigne – “Ex-Voto” (1662) / Muzeul Luvru, Paris
Philippe de Champaigne – “Armand Jean du Plessis-Duce de Richelieu” (1637)
Charles Le Brun – “Pierre Séguier, cancelarul Frantei » / Muzeul Luvru, Paris
 SCULPTURA

Francois Girardon – Ludovic XIV Antoine Coysevox – Ludovic XIV /

(1692) / Muzeul Luvru, Paris Muzeul Carnavalet
 MUZICA
• muzica clasica isi are originea in Renasterea italiana
• Reforma & Contrareforma acorda un loc tot mai imp. cantecului in timpul
slujbei religioase → oratoriu / Italia, cantata / tarile germ., motet / Franta
• instrum. privilegiat = orga
• sf. sec. XVI – nasterea operei (Jacopo Peri – “Dafne” / 1597 = pierduta;
Claudio Monteverdi – “Orfeu” / 1607)
• noi instrum. / concert: vioara & clavecin
• primii reprezentanti: Corelli (sonate), Vivaldi (concert), Bach (cantate etc.)
• sf. sec. XVII – apare concertul public de curte - il inloc. pe cel de camera
sau de biserica
• Claudio Monteverdi = primul care fol. vocile umane alaturi de instrum.
• alti reprez. ai Clasicismului: Schutz (Dresda), Purcell (Londra), Lully (Paris)
JEAN-BAPTISTE LULLY (1632 – 1687)
• n. Giovanni Battista Lulli / Florenta
• angajat initial ca dansator, devine
compozitor la curtea lui Ludovic XIV
• numeroase balete / 1650 – 1660
(in care si danseaza, alaturi de rege)
• muzica pt. comediile lui Moliere
(“Casatorie cu de-a sila”, “Amorul
doctor”, “Burghezul gentilom” etc.)
• alaturi de Moliere = creator al
comediei-balet (“Bolnavul inchipuit”)
• c.m. mare maestru al artei lirice in
Franta (+ libretistul sau, Quinault)
• libertin (bi-sexual) + moarte stupida
Baletul “Alcesta” de Lully, reprezentat la Versailles / 1674
(gravura de Jean le Pautre, sec. XVII)
 Opera “Armide” de Lully reprezentata la Palais-Royal / 1671
(pictura de Gabriel de Saint-Aubin, sec. XVIII / Muzeul de Arte Frumoase, Boston)
costume de balet / curtea lui Ludovic XIV, sec. XVII
tanarul Ludovic XIV, in rolul Regelui Soare /
“Baletul Noptii” de Lully, 1653
“Psyche”, tragedie-balet de Moliere, Corneille, Quinault, muzica Lully
(Boston Early Music Festival,2007)
 TEATRUL
• TEATRE. COMPANII DE TEATRU.
– Hotel de Bourgogne
– Theatre du Marais
– trupa lui Moliere
– Comedia Franceza
– Italienii
– teatrul de balci
• ACTORI. CONDITIA ACTORULUI.
• SCENA & SALA.
• PUBLICURI.
 teatru in aer liber / Franta sec. XVII
(in fata: Gilles le Niais, conducatorul companiei, ca “medic sarlatan”,
incercand sa-si vanda potiunile + fundal de panza pictata, falsa perspectiva a unui pod)
 TEATRE
• 1543 – membrii companiei de t. medieval “Les Confreres de la Passion”
(amatori: tapiteri, bacani, mici negustori & functionari) constr. o sala de t.
in locul cladirii vechilor duci de Bourgogne / Paris = “Hotel de Bourgogne”
• 1548 – o hotarare a Parlamentului interzice companiei reprezentarea
pieselor religioase, oferindu-le in schimb “monopolul reprezentarilor
dramatice la Paris”, pe care se lupta sa il pastreze…
• confreriile isi pierd insa actualitatea → din ele se desprind mici formatii,
nuclee actoricesti, dispuse sa intreprinda turnee in tara si sa porneasca
activ. teatrale pe cont propriu → dispare mentalitatea de “confrerie”,
fiind inloc. cu cea de “actor profesionist”
• dar aceste companii nu dispun nici de sedii permanente, nici de repertorii
noi → nesfarsite “hartuieli” / Paris intre tabara medievala si cea innoitoare
→ ambele = epuizate / sf. sec. XVI
 HOTEL DE BOURGOGNE
• cu toata lipsa lui de utilare & confort scenic, teatrul de la Hotel de Bourgogne
a cont. sa funct., prin inchirierea salii noilor trupe locale sau straine
(din Anglia, Spania, Italia, Olanda) → 1599 – sala este inchiriata de trupa
lui Valleran Le Conte, nu atat de bun actor, cat organizator,
purtand titlul de “comedien ordinaire” → “Les Comediens du Roy
• 1613 – Valleran Le Conte dispare fara urma → conducerea companiei este
preluata de Pierre le Messier (celebru ca actor sub numele de Bellerose)
• 1628 – teatrul de la Hotel de Bourgogne devine permanent, fiind considerat
prima scena a Parisului → trupa se bucura de protectia lui Ludovic XIII si
poarta denumirea de “Troupe Royale” (functioneaza pana in anul 1680)
• trupa regala joaca in special piese profane de Alexandre Hardy si Jean Rotrou
(tragedii in versuri), dar si comedii & farse → m. tarziu: Corneille & Racine
• trupa a fost o buna pepiniera de actori: tragedienii Bellerose si Montfleury,
dar si “farseurul” Bruscambille, a carui mostenire a fost preluata de un trio
celebru – Turlupin (Bellevile in tragedie), Gros-Guillaume si Gaultier-Garguille
interiorul teatrului / Hotel de Bourgogne - stg.
turnul Jean sans Peur
(ultim vestigiu / Str. Etienne Marcel) - dr.
 comedie / Hotel de Bourgogne (gravura de Abraham Bosse, 1634)
• in extremitati – tipuri conventionale de francez (stg.) & spaniol (dr.)
• in centru, de la stg. la dr. – Turlupin, Gaultier-Garguille, Gros-Guillaume si sotia lui
 THEATRE DU MARAIS
• 1629 - infiintarea trupei de actori / Paris
• in schimbul unei redevente substantiale, membrii
Confreriei Pasiunii acorda dreptul trupei de a-si
instala cortul la Hotel d’Argent
• 1634 - trupa, condusa de actorul Mondory,
isi muta sediul intr-o sala pt. jocuri cu
mingea / cartierul Le Marais → Teatrul du Marais
= concurent serios pt. Hotel de Bourgogne
• 1636 - premiera “Cidul” de Corneille
• 1640 - actorul Floridor se alatura trupei
• repertoriu: farse (Jodelet), tragedii (Corneille)
• 1673 – teatrul se desfiinteaza, pt. a se uni cu
trupa lui Moliere → actorii migreaza:
- fie spre Hotel de Bourgogne,
- fie spre noua “troupe du Roi”
 Trupa lui MOLIERE
• 1658 – Moliere primeste autorizatia de a juca in fata curtii regale / Luvru,
in prezenta regelui si a reginei-mame (in program: tragedia “Nicomede”
de Corneille si farsa proprie “Docteur amoureux” ) → bunavointa regala:
– titlul de “Troupe de Monsieur” (denumirea oficiala a fratelui regelui)
– permisiunea de a juca in sala palatului Petit Bourbon
(impartind-o cu trupa de italieni si cu baletul curtii)
– subventie de 7.000 lire
• 1660 – sala de la Petit Bourbon e daramata → trupa lui Moliere devine “Troupe
Royale” si primeste dreptul de a juca la Palais-Royal (tot
alternativ cu italienii)
• 1661 – 1673 = 12 ani de glorie ai trupei & teatrului lui Moliere
– 1662 – reprez. “Sc. nevestelor” → manifestare deschisa a conflictului cu teatrul
de la Hotel de Bourgogne → scurte piese satirice jucate de ambele trupe
– 1664 – “Improvizatia de la Versailles” (vezi si E. Ionesco – “Improvizatie la Alma”)
• 1673 – moare Moliere → sala de la Palais-Royal este inchisa si apoi atribuita
lui Lully pt. a intemeia Opera, iar inventarul teatrului (decoruri, costume etc.)
este transferat din ordin regal teatrului intemeiat de actorii de la du Marais,
dupa desfiintarea acestuia
Petit Bourbon / 1581 Petit Bourbon / 1614
Teatrul construit de cardinalul Richelieu in palatul sau / 1641
(viitorul Palais-Royal)
“Bolnavul inchipuit” prezentat in fata curtii lui Ludovic XIV / parcul de la Versailles, 1674
“Avarul” (pictura de William Powell Frith)
“Scoala nevestelor” (gravura / 1719)
Moliere / Sganarelle
“Pretioasele ridicole”
costume / sec. XIX
fotoliul din “Bolnavul inchipuit”,
ultimul rol al lui Moliere / 1673
Stanislavski in “Bolnavul inchipuit” /
Teatrul de Arta din Moscova, 1913
 “Moliere si personajele comediilor sale” (aprox. 50 din 300)
(pictura de Edmond Geffroy, societar al Comediei Franceze / 1857)
actualul Theatre du Palais-Royal / Str. Montpensier Nr. 38, Paris (2009)
 COMEDIA FRANCEZA
• 21 oct. 1680 – prin ordinul lui Ludovic XIV, trupa lui Moliere fuzioneaza
cu cea de la Hotel de Bourgogne (27 actori selectati de rege personal) =
actul de nastere al viitoarei Comedii Franceze, scena nationala a Frantei
– subventie: 12.000 lire anual
– nr. lim. de societari (li se garantau statutul social si unele imunitati)
– repertoriu: Corneille, Moliere, Racine, dar si Rotrou, Scarron etc.
– diferite sedii pana in prezent (ultimul inaugurat in 1799)
• pt. aceste privilegii, actorii aveau de infruntat capriciile regale, pe de o parte,
dar si invidia & concurenta companiilor rivale, pe de alta parte:
– Theatre de la Foire (teatrul de balci)
– Les Comediens Italiens (trupa de actori italieni)
→ prin opozitie cu acestia s-a raspandit termenul de “Comedia Franceza”
Comedia Franceza / sf. sec. XVIII
Comedia Franceza / 2010
 Les Comediens Italiens
• 1645 – la initiativa Mariei de Medicis, in Franta este adusa trupa de actori
italieni condusa de napolitanul Tiberio Fiorelli, celebrul Scaramouche
– instl. initial la Petit Bourbon, trupa este transferata in 1660 la Palais-Royal,
alternand folosirea salilor cu actorii lui Moliere
– subventie de 15.000 lire si titlul de “Comediens Italiens Ordinaires du Roi”
• initial, trupa juca in italiana piese urmand linia CDA, cu personaje & act.
tipice, pe a caror canava se improvizeaza cu verva (Fiorelli aduce traditia
personajului Scaramuccio, varianta a Capitanului din CDA)
• 1683 – italienii primesc autorizatie de a juca si in franceza → se intetesc
conflictul & rivalitatea cu trupa Comediei Franceze → lanseaza celebra
formula, devenita apoi deviza comediei “Castigat ridendo mores”
(“Razand, indreapta moravurile”), apartinand poetului Jean de Santeuil
• scandalul este declansat de piesa “La fausse prude” (“Falsa virtuoasa”),
despre care se spunea ca face aluzii indecente la Doamna de Maintenon →
trupa este interzisa in 1697, iar actorii expulzati → vor reveni in 1716, sub
conducerea lui Riccoboni (in alte cond. si in alt mom. ist. al t. fr.)
“Les Comediens Italiens”
(pictura de Watteau / sec. XVIII)
“Plecarea comedienilor italieni in 1697” (gravura dupa o pictura de Watteau)
 THEATRE DE LA FOIRE
• “institutia” teatrului de balci data inca din Evul Mediu
• spectacole / aer liber, baraci, corturi, pe estrade improvizate
• primavara / balciul din cart. Saint-Germain & vara / balciul Saint-Laurent
• initial: acrobati, echilibristi, scamatori, inghititori de sabii & flacari, dresori
de animale etc. → apoi: papusi & marionete → pana la incercari literare
(act. schematica, replici crude, misc. acrobatice, tumbe, salturi periculoase,
scene de dans, parade, intrari & iesiri zgomotoase etc.)
• succesul trupelor de balci creste odata cu “intaririle” venite din partea it.
(stil de joc, procedee scenice, instructori de t., actori + stabilitate:
personal, repertorii, amenajare sala – parter, loji, balcoane, scena)
• conflict deschis cu actorii Comediei Franceze, care ii considerau pe “forains”
simpli saltimbanci → procese, descinderi politienesti, devalizari, interdictii
→ ingeniozitate & complicitate cu publicul (Ex. rostirea monologurilor) →
conflictul se prel. pana in sec. XVIII
• VEZI texte esentiale: Brook – “T. brut” / “Spatiul gol”, Meyerhold – “Baraca targului”
targurile Saint-Germain & Saint-Laurent / sec. XVIII
 ACTORI
BELLEROSE (Pierre Le Messier): conducatorul trupei Hotel de Bourgogne;
contemporanii il socoteau “prea afectat”, dar “delicat & armonios”;
a inceput cu farse, dar s-a consacrat in piese de Corneille
(“Le Menteur”, “Cinna”), protestand impotriva jocului vulgar

MONDORY (Guillaume de Gilberts): conducatorul trupei du Marais,

“primul mare tragedian francez”; stil de joc profund,
interiorizat, puternic, inteligent, sobru, disciplinat

MONTFLEURY (Zacharie Jacob): actor si dramaturg /

Hotel de Bourgogne, rival cu Moliere,
pe care l-a denuntat regelui Ludovic XIV pt.
incest; moare ca urmare a unei
hemoragii, jucand Oreste in “Andromaca”
(se pare ca o curea metalica pe care o
folosea pt. sustinerea burtii sale imense i-a
spart un vas de sange…)
Montfleury
 ACTORI (cont.)
FLORIDOR (Josias de Soulas): a debutat la Theatre du Marais, dar
s-a consacrat la Hotel de Bourgogne, in roluri princ. / tragedii & comedii
(Pyrrhus / “Andromaca”, “Neron / “Britannicus”, Titus / “Berenice”;
fizic extraordinar, voce sonora si flexibila, dictie clara, miscari naturale, tinuta
demna, manierat si elegant → f. iubit de public & Ludovic XIV…
BARON (Michel Boyron): actor si dramaturg /
trupa lui Moliere; roluri in tragedie &
comedie; stil de joc limpede, concentrat,
ordonat, dar uneori afectat, strident si infatuat,
declara ca “pasiunea cunoaste m. multe lucruri
decat regulile” + “daca natura da un Cezar
o data la 100 ani, tb. 2000 ani ca sa se
nasca un Baron; pe genunchi de regina, iata cum tb.
crescut un comedian…” → are un sf. asem. cu cel al
lui Moliere: juca Ladislau / “Venceslas”, tb. sa
rosteasca versul “atat de aproape de cosciugul in
care ma vad coborand”, dar i se Baron
face rau si cade in nesimtire
“FARSORI” / Hotel de Bourgogne
BRUSCAMBILLE (DESLAURIERS / comedie): tributar italienilor, dar adept
al “cruditatilor” lui Rabelais, al pretiozitatii & vulgaritatii → productii sub
forma de prologuri-parodii despre saracie, manie, prostanaci, natarai etc.
→ publica “Fantezii de Bruscambille, cuprinzand m. multe discursuri,
paradoxuri, flecareli si prologuri poznase” (puternica nota licentioasa)
TURLUPIN (BELLEVILLE / tragedie): roluri de valeti
& intriganti (dupa modelul Brighella / CDA, hirsut,
cu barba & mustata, purtand palarie cu boruri largi,
pelerina, pantaloni cu dungi, sabie de lemn);
“bon comedien” → “turlupinade”
(jocuri de cuvinte, echivocuri facile)
→ face parte dintr-un trio celebru, alaturi de Gros-
Guillaume si Gaultier-Garguille, despre care se spune
ca au murit in aceeasi saptamana: intai Gros-
Guillaume, arestat pt. ca satirizase un magistrat, apoi
ceilalti doi – unul de frica, altul de inima rea…
 “FARSORI” (cont.)
GROS-GUILLAUME (initial LA FLEUR):

“un betiv gras”, urat, diform, cu un abdomen

urias, pe care il tinea strans intre 2 centuri,
ca sa arate ca un butoi; nu purta masca,
dar isi dadea cu faina pe fata, pt. o mai buna
mimica a gurii & sprancenelor, facand deliciul
publicului, care izbucnea in ras la simpla lui
aparitie, dar si ascultandu-l cum declama
pe un ton serios proverbe grotesti;
→ critica vremii era insa ceva mai aspra:
“era prea rudimentar pt. a putea sa creeze
buna dispozitie”…
 “FARSORI” (cont.)
GAULTIER-GARGUILLE (sau FLECHELLES):
a debutat la Theatre du Marais, dar a fost
adus la Hotel de Bourgogne, devenind si
ginerele lui Tabarin;
→ fizic ingrat: cap imens asezat pe un corp
slabanog, cu picioare lungi si ciolanoase;
→ roluri de batrani, prof. obositi sau invatati
pedanti in farse, dar si tragedii, in care

isi ascundea corpul diform sub haine lungi;

→ purta masca si acelasi costum comic:
toca neagra, scurta, pantofi escarpin negri,
maneci rosii, tunica neagra
 “FARSORI” (cont.)
TABARIN (Antoine Girard): initial stabilit
in Piata Dauphine, alaturi de MONDOR
(fratele sau, Philippe Girard), ca vestiti sarlatani
comici, vanzatori de licori miraculoase –
acompaniati pe scena mobila (estrada de lemn)
de 2 muzicanti si 1 valet prezentand “marfa”
(décor: cateva tapiserii ca fundal);
→ pt. farsele mai “complicate”, trupa se
intregea cu o actrita si cateva paiate
→costum: tunica in dungi verzi si galbene,
manta de matase (“tabar”), sabie de lemn
→temele si motivele lui comice au fost preluate
in mare p. de Moliere (Ex.“Vicleniile lui Scapin”)
 Tabarin & Mondor / Piata Dauphine, Paris, sec. XVII
(inainte de a intra in trupa de la Hotel de Bourgogne)
 CONDITIA ACTORILOR
• Ludovic XIV / 16 apr. 1641: “Vrem ca profesiunea lor [a actorilor],
care este o distractie nevinovata pentru oamenii de diferite ocupatii,
m. bune sau m. rele, sa nu constituie un motiv de invinovatire
sau de prejudiciere a reputatiei lor in viata publica.”
• “Le Rituel de diocese de Paris”: prevede excluderea din comunitate
“a actorilor, camatarilor, magicienilor, vrajitorilor, denigratorilor
si a altor pacatosi asemanatori”…
• “La Discipline des protestants de France”: “Nu va fi permis fidelilor sa
asiste la comedii si alte jocuri jucate in public sau in particular, avand in
vedere ca din toate timpurile acest lucru a fost interzis crestinilor ca
aducand coruptia bunelor moravuri.”
• c.m. multi actori proveneau din burghezie; Turlupin insista sa treaca drept
“honette homme”, unii tineau sa poarte particula nobiliara (“de”), ca
semn al onorabilitatii; sotia lui Valleran Le Conte era primita “in c.m.
oneste case din Bordeaux”…
• titlul de “comedieni ai regelui” era m. mult onorific…
 SCENA & SALA
• Charles Sorel d. Hotel de Bourgogne / 1624: “Galeriile unde luam loc pt.
a-i vedea pe ai nostri “comediens ordinaires” imi displac deoarece nu-i
putem vedea decat dintr-o p. Parterul este f. incomod din cauza inghesuielii
– vagabonzii se afla amestecati printre oamenii onorabili, pe care ii infrunta
uneori […] In timpul celor m. linistite mom. de pauza, ei nu inceteaza
de a vorbi, a fluiera, a tipa, intrucat nu au platit nimic la intrare,
nu vin aici decat pt. ca nu au ce face si nu ii intereseaza ce spun
actorii.”
• scenele / Hotel de Bourgogne & Palais-Royal = mici → montari de tip italian
→ décor = mici panouri pictate in trompe d’oeil (falsa perspectiva) ↔
simplit. stilistica (specifica Clasicismului) e det. de cond. tehnice
– scenele nu permit schimbari rapide de décor, de loc de joc
(poate un criteriu de aparare furibunda a unit. de loc = cond. neestetica)
– IDEM: nu permiteau desfas. de batai, urmariri, bastonade -
povestite de actorul plasat in mijl. scenei
– cortina se ridica la inc. si se cobora la sf. spect. (nu intre acte)
– elem. decorative (nec. pt. atm. si fixarea locului & timpului act.) =
neutre, fara personalit., folosindu-se la piese dif.
– costume f. colorate & bogat ornam., pt. a fi vazute in salile intunecate
(candelabre cu lumanari)
• teoreticienii de pana la Boileau, care fundamentasera noua norma clasica,
s-au “ridicat” impotriva ac. décor neutru, nedatat, nelocaliz., cerand
schimbari de décor (buc. panza) – fie si la vedere, pt. a marca elem. nou al sit.
– elem. scenografic p.z. se asocia cu descrierea orala a locului ce nu putea fi reprez.
prin schimbarea decorului + se adauga zgomote specifice locului (produse de actori
in culise)
– decorul se simplif. in f. de nat. piesei (Ex. palatul / tragedie / Racine si camera /
comedie / Moliere sau strada / farsa – Ex. “Vicleniile lui Scapin”)
↔ de la abundenta baroca a decorului se ajunge la simplit. & regularitatea clasice /
sec. XVII (decorul nu m. sufoca textul)
• c.m.mare p. a spectatorilor stau in picioare, la parter, din care unii
(doar barbati) stau chiar pe scena (si asa mica), separati prin 2 balustrade de
actorii aflati in mijl. scenei (de aceea nici nu se lasa cortina in timpul spect.);
o alta p. a spect. ocupa galeriile & lojile
• la bufet se vand limonada, biscuiti, pricomigdale…
• preturile biletelor erau fixate prin ordonanta politieneasca:
- 1640 – pretul unui bilet = 9 “sous” → 15 sous / 1660 - la parter
- 10 sous / 1609 → 19 sous / 1632 → ½ ludovic / 1660 → 110 sous / 1663
(“Critica Scolii nevestelor”) – pt. galerii, scena sau loji
• nobilitatile, muschetarii si pajii regelui intrau la t. fara sa plateasca bilet (uneori
pajii provocau dezordine, tb. sa se intervina pt. restabilirea linistii)
• sala / Palais-Royal = mare, dreptunghiulara, cu 1.200 loc.; cea din Strada
Fosse-Saint-Germaine (viitoarea Comedie Franceza) avea 2.000 loc. / 1689
(luminata de 24 candelabre)
• inc. sec. XVII – 2 spect. / sapt. → m. tarziu – 3
• spect. anuntate pt. ora 14 (afise rosii / H. de Bourgogne & rosu cu negru /
trupa lui Moliere), dar incep pe la 16 – 17
• aristocratii nu frecventau Hotel de Bourgogne (scaderea prestigiului social &
abaterea de la eticheta vremii) → veneau doar nobili tineri & libertini, sfidand
& atragand atentia, punand pe acelasi plan t. cu taverna in care esuau apoi
pana dimineata
• p. c.m.substantiala a publicului = populatia de mijl. a Parisului (sau oraselor de
prov.) + publicul “de parter”: militari, ucenici de notari, paji, servitori
ai aristocratilor, dintre care multi nu plateau biletul de intrare → la nevoie,
recurgeau la violenta pt. a patrunde in sala
• comunicare spontana intre actori & public → prologuri comice rostite de
insusi protagonistul trupei
• pe langa aplauze, publicul isi rasplatea adesea actorii tinandu-le partea
in lupta cu autoritatile (administratie, fisc, biserica…)