Cuvântul baroc este termenul folosit pentru a descrie artele vizuale din secolul al XVII -

lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cuvântul provine de fapt din perioada neoclasică
ulterioară și a fost folosit cu sens negativ pentru a descrie tot ceea ce a fost chiar opusul artelor
clasice și artelor renascentiste. Întrucât Renașterea și Perioada Clasică au fost preocupate
de armonie, echilibru și proporție, perioada barocă a fost preocupată de antiteza
acestora. Perioada barocă iubește diagonalele, iubește curbele, îi place excesul, drama și
pasiunea1.

O mare parte din arta barocă este artă religioasă, deoarece unul din stimulii care se
află în spatele ei este Contrareforma. Deci, Contrareforma este răspunsul Bisericii Catolice la
Reforma Protestantă. Rugăciunea, meditația și spiritualitatea sunt într-adevăr în centrul
artei baroce și o mulțime de artă barocă încearcă să copleșească simțurile. Spectatorul devine
intens implicat în aceste picturi, sculpturi și, de asemenea, arhitectură. Ca artă a mișcării,
barocul cuprinde ideea de integritate. Anterior perioadei baroce, picturile renascentiste au avut
tendința de a sublinia ideea că o pictură a fost alcătuită din părți separate, fiecare dintre
acestea, în sine, era perfectă, dar pictura barocă scoate în evidență ideea că întreaga imagine
contează. Picturile din baroc sunt mult mai dinamice decât formele anterioare de pictură pe care
le vedem în Renaștere, dar totuși încă nu sunt așa rafinate până aproape de un aspectul frumos
pe care îl vedem în Rococo2.

Arhitectură barocă este stilul de construcție al epocii baroce, începută la sfârșitul

secolului al 16-lea, care a preluat vocabularul roman al arhitecturii renascentiste și a folosit-o
într-o manieră nouă retorică și teatrală, de multe ori ca să exprime triumful Bisericii Catolice. A
fost caracterizat de noi explorări de formă, lumină și umbră și intensitate dramatică. Barocul
este un stil continuator al Renașterii, însă spre deosebire de Renașterea bazată pe
geometrie, forme clare, volume simple, Barocul este complex, inovator, bazat pe elipse,
linii curbe, foarte multe statui și în general o foarte mare cantitate de decorații și opulență
a mijloacelor arhitecturale și artistice. Cei mai mari arhitecți ai Barocului au reusit sa creeze
iluzii de percepție, cei mai puțin subtili s-au limitat la a crea senzația de opulență.

Primele înclinații spre Baroc le regăsim la Michelangelor, la Palladio, dar și la alți arhitecți în
jurul anului 1525-1550, arhitecți care încercau să inoveze și să depășească faza sterilă a

1
https://www.youtube.com/watch?v=170QMNMQFHg. Accesed 11 dec. 17
2
https://www.youtube.com/watch?v=170QMNMQFHg. Accesed 11 dec. 17
liniilor clasice care fusese pe deplin descifrată și nu părea să mai aducă nimic nou în
arhitectură.

Pe de altă parte, un secol și câteva decenii mai târziu va apărea arhitectura neoclasică,
un produs al mișcării neoclasice care a început la mijlocul secolului al XVIII-lea. La fel ca și
barocul se inspiră din renaștere, dar în forma sa cea mai pură, este un stil care derivă în
principal din arhitectura antichității clasice, principiile vitruviane și lucrarea arhitectului
italian Andrea Palladio3. În arhitectură, neoclasicismul (sau pur și simplu clasicismul) a
semnalat o revenire la ordine și raționalitate după barocul flamboyant și frivolitatea
decorativă a rococo. Ca un stil compus din mai multe elemente, bazate în proporție variată pe
formele antice ale arhitecturii grecești și ale arhitecturii romane, arhitectura neoclasică poate fi
imitată într-o măsură mai mare sau mai mică. Din acest motiv, designerii de clădiri au continuat
să împrumute modelele grecești și romane încă de la mijlocul secolului al XVII-lea4. În formă,
arhitectura neoclasică pune accentul pe perete, mai degrabă decât pe clarobscur și menține
identități separate pentru fiecare dintre părțile sale. Stilul se manifestă atât în detaliile sale ca o
reacție împotriva stilului rococo de ornament naturalist, cât și în formulele sale arhitecturale, ca
un rezultat al unor caracteristici clasificate ale tradiției arhitectonice târzii în stil baroc târziu.
Clasicismul este atât o negare a opulenței barocului fără a se detașa complet de toate
caracteristicile acestuia (ex. Clarobscurul) cât și o afirmare a principiilor arhitecturale vitruviene.

Barocul este o perioadă a unui stil artistic care a folosit mișcare exagerată și detalii clare
și ușor interpretate pentru a produce dramă, tensiune, exuberanță și grandoare în sculptură,
pictură, arhitectură, literatură, dans, teatru și muzică. Stilul a început în jurul anului 1600 la
Roma în Italia și sa răspândit în cea mai mare parte a Europei și Americii Latine5. Într-un mod
puțin diferit din punct de vedere intelectual, neoclasicismul a fost simptomatic pentru dorința de
a reveni la "puritatea" percepută a artelor Romei, la percepția mai vagă ("ideală") a artelor
grecești antice și, într-o mai mică măsură, la Renașterea Classicismului din secolul XVI.
Așadar putem spune că Barocul este o continuare a Renașterii prin modificări și adăugiri, pe
când Clasicismul este o reîntoarcere la la valorile și idealul artelor Greciei Antice.

Cele mai vechi forme de arhitectură neoclasică au crescut alături de baroc și au

funcționat ca un fel de corecție pentru flamboyance-ul acestuia. Acest lucru este evident în

3
"Neoclassical architecture".Encyclopedia Britannica. Retrieved 2017-07-07.
4
http://www.visual-arts-cork.com/history-of-art/neoclassical-architecture.htm, Accesed 11 dec. 17
5
Fargis, Paul (1998). The New York Public Library Desk Reference (third ed.). New York: Macmillan General Reference.
p. 262. ISBN 0-02-862169-7.
special în Anglia, unde exemplele de neoclasicism timpuriu includ clădiri precum Catedrala Sf.
Paul, Observatorul Regal din Greenwich și Spitalul Royal Chelsea, proiectate de Sir Christopher
Wren (1632-1723), care este încă etichetat ca arhitect baroc. Alți arhitecți neoclasici englezi
timpurii sunt William Kent (1685-1748) și Robert Adam (1728-92), care au proiectat Casa Syon,
Casa Bowood și Teatrul Regal din Londra. În același timp, arhitectura renascentistă a italianului
Andrea Palladio (1508-80) a fost repopularizată și un nou palladianism sa răspândit în întreaga
Europa și America6.

Influențat de gândirea din Secolul luminilor, neoclasicismul impune dominația rigorii,

având ca modele arta greacă și cea romană. Antichitatea se impune din nou, în opoziție cu
concepțiile baroce. Aceasta „noua lectură” este menită să ducă la redescoperirea simplității și
profunzimii naturii, spre deosebire de trăirile superficiale ale rococo-ului. Temele mitologice
și antice, sunt din nou prezente. Pentru artiști, nu este vorba de a recurge la imitarea servilă a
Antichității sau la experiența Renașterii italiene, ci de a dezvolta noi principii, destul de
repede transformate în reguli rigide: claritate a expunerii, simplitate a structurii prin
intermediul ordinii, al simetriei, al proporțiilor7.

Popularitatea și succesul stilului baroc a fost încurajat de Biserica Catolică, care a

decis în timpul Consiliului de la Trent, ca răspuns la reforma protestantă, că artele ar trebui să
comunice temele religioase cu implicare directă și emoțională8. În Italia, în mod special,
arhitectura barocă era mai degrabă în slujba bisericii decât a statului9. Întrucât Renașterea a
atras averea și puterea instanțelor italiene și a fost un amestec de forțe seculare și religioase,
barocul a fost, cel puțin inițial, legat direct de Contrareformă, o mișcare în cadrul Bisericii
Catolice de a se reforma ca răspuns la reforma protestantă. Arhitectura barocă și ornamentele
sale au fost, pe de o parte, mai accesibile emoțiilor10 și, pe de altă parte, o declarație vizibilă a
bogăției și puterii Bisericii Catolice. Noul stil sa manifestat în special în contextul noilor ordini
religioase, cum ar fi Teatinele și Iezuiții, care urmăreau să îmbunătățească pietatea populară. În
ce privește popularitatea clasicismului acesta a fost susținut în mod special de către englezi dar
și de fracei care a nu cunoscut Barocul in adevaratul sens al cuvantului, cladirile fiind mai

6
http://www.visual-arts-cork.com/history-of-art/neoclassical-architecture.htm. Accesed 11 dec. 17
7
https://ro.wikipedia.org/wiki/Neoclasicism. Accesed 12 December 2017
8
Hughes, J. Quentin (1953). The Influence of Italian Mannerism Upon Maltese Architecture. Melitensiawath. Retrieved 8
July 2016. pp. 104–110.
9
https://www.youtube.com/watch?v=170QMNMQFHg. Accesed 11 dec. 17
10
Helen Gardner, Fred S. Kleiner, and Christin J. Mamiya, Gardner's Art Through the Ages (Belmont, CA:
Thomson/Wadsworth, 2005), p. 516.
degraba Renascentist-Manieriste cu influiente locale decat Baroce11. Stilul baroc nu a fost
niciodată cu adevărat pe gustul englezilor. În primul trimestru al secolului al XVIII-lea au fost
publicate patru cărți influente, care au subliniat simplitatea și puritatea arhitecturii clasice:
Vitruvius Britannicus (Colen Campbell 1715), Patru cărți de arhitectură Palladio (1715), De Re
Aedificatoria (1726) Inigo Jones ... cu câteva modele adiționale (1727). Iluminismul din secolul
XVIII a reluat mișcarea seculară și democratică începută în Renaștere. Schimbarea s-a
perpetuat asupra arhitecturii în secolul XVIII. Biserica și monarhiile din Europa pierduseră
puterea absolută pe care o exercitaseră în perioada barocă. Acest lucru i-a determinat pe
arhitecți să renunțe la opulenta specifică stilului rococo și să revină la arhitectura greacă și
romană, asociate ideilor laice și democratice. Bisericile și palatele și-au pierdut supremația
în beneficiul altor instituții, cum ar fi muzeele, bibliotecile, teatrele, băncile, bursele de
valori și universitățile.

Aristocrația a privit stilul dramatic al artei și arhitecturii baroce ca un mijloc de a

impresiona vizitatorii prin proiectarea triumfului, a puterii și a controlului. Palatele în stil
baroc sunt construite în jurul unei intrări de curți, scări mari și încăperi de recepție care au o
opulență crescătoare. Cu toate acestea, "barocul" are o rezonanță și o aplicație care se extinde
dincolo de o reducere simplă fie la un stil, fie la o perioadă12.

Recursul stilului baroc sa transformat în mod conștient de la calitățile intelectuale ale

intelectului artistic manierist din secolul al XVI-lea la un apel visceral care vizează simțurile. A
folosit o iconografie care era directă, simplă, evidentă și teatrală. Arta barocă a atras anumite
tendințe largi și eroice în Annibale Carracci și în cercul său și a găsit inspirație și pentru alți
artiști precum Correggio, Caravaggio și Federico Barocci, numiți în zilele noastre "proto-
baroque".

Arhitectura primei perioade a barocului poate fi atribuită domniilor papale ale lui Urban
VIII, Inocențiu X și Alexandru VII, care se întinde între 1623 și 1667. Cei trei arhitecți principali ai
acestei perioade au fost sculptorul Gianlorenzo Bernini, Francesco Borromini și pictorul Pietro
da Cortona și fiecare și-a dezvoltat propria expresie arhitecturală distinctă. O sinteză a
arhitecturii lui Bernini, Borromini și Cortona poate fi văzută în arhitectura barocă târzie a Europei
de Nord, care a pregătit calea pentru stilul mai decorativ Rococo. În classicism, până la mijlocul
secolului al XVIII-lea, mișcarea sa extins pentru a încorpora o gamă mai largă de influențe

11
https://cursarhitectura.wordpress.com/curs-5-clasicism-francez-baroc-european-neoclasicism-romantic-eclectic-
arhitectura-inginerilor-si-sfarsitul-arhitecturii-clasice/. Accesed 12 December 2017
12
Helen Hills (ed), Rethinking the Baroque (Farnham (Surrey) and Burlington (Vermont): Ashgate Publishing, 2011)
clasice, inclusiv cele din Grecia Antică. Trecerea la arhitectura neoclasică este dată de anii
1750. Clasicismul a obținut prima influență în Anglia și Franța; în Anglia, săpăturile lui Sir
William Hamilton la Pompei și alte site-uri, influența Grand Tour și activitatea lui William
Chambers și Robert Adam, a fost esențială în această privință. În Franța, mișcarea a fost
propulsată de o generație de studenți de artă franceză instruiți la Roma și a fost influențată de
scrierile lui Johann Joachim Winckelmann. Stilul a fost, de asemenea, adoptat de cercuri
progresive în alte țări, cum ar fi Suedia și Rusia.

La mijlocul secolului al XVII-lea, stilul baroc își găsea expresia seculară sub formă de
palate mari, mai întâi în Franța - cu Château de Maisons (1642) lângă Paris de François
Mansart - și apoi în întreaga Europă13.

În secolul al XVII-lea, arhitectura barocă sa răspândit prin Europa și America Latină,

unde a fost promovată în mod special de către iezuiți.

Caracteristicile distinctive ale arhitecturii baroce pot include:

 în biserici, nave mai largi și uneori în forme ovale

 elemente arhitecturale incomplete sau deliberat incomplete
 utilizarea dramatică a luminii; fie contraste puternice de lumină și nuanță (efecte
de chiaroscuro14) ca și la biserica de la Weltenburg Abbey, sau iluminarea
uniformă prin intermediul mai multor ferestre (de exemplu, biserica din
Weingarten Abbey)
 folosirea opulenta a culorilor si ornamentelor (putti sau figuri din lemn (adesea
aurit), tencuiala sau stuc, finisaje din marmura sau faux)
 fresce de tavan pe scară largă
 o fațadă exterioară caracterizată adesea de o proiecție centrală dramatică
 interiorul este o cochilie pentru pictură, sculptură și stuc (în special în baroc
târziu)

Claude Mignot, Le Château de Maisons, Editions du patrimoine, coll. "Itinéraire du

13

patrimoine", 1998.
14
Glossary of the National Gallery, London (accessed 21 December 2017)
  efecte iluzorii cum ar fi trompe l'oeil (o tehnică de artă care implică imagistică
extrem de realistă pentru a crea iluzia optică a obiectelor descrise în trei
dimensiuni15) și amestecarea picturii și arhitecturii)
 cupole în formă de pară în barocul bavarez, ceh, polonez și ucrainean
 Coloanele Marian și Sfânta Treime înălțate în țările catolice, adesea în mulțumiri
pentru a pune capăt unei maladii

Deși arhitectura neoclasică folosește același vocabular clasic ca și arhitectura târzie în

stil baroc, ea a avut tendința de a accentua calitățile planului, mai degrabă decât volumele
sculpturale. Proiecțiile și recesiunile, precum și efectele lor de lumină și umbră au fost mai plate;
sculptural basoreliefurile au fost deasemenea mai plate și au tendința de a fi încadrate în frize,
tablete sau panouri. Caracteristicile sale individuale clar articulate au fost izolate mai degrabă
decât interpenetrate, autonome și complete în sine.

Dincolo de apariția unor clădiri individuale, o serie de teme mai generale au fost, de
asemenea, tipice stilului arhitectural baroc. Primul a fost modul în care arhitecții baroci au fost
primii care s-au confruntat cu sarcina urbanistică mai degrabă practic decât teoretic. În
principiu, ei se ocupau de circ și drumul drept. În țesătura orașului au tăiat circuri, fiecare
dominat de o structură, o biserică, un palat, o fântână și apoi a legat aceste puncte cu o rețea
de căi lungi, drepte, care aveau ca scop, ca să spunem așa, la aceste structuri. Nu a fost o
soluție perfectă, dar a fost ingenioasă pentru timp. Într-adevăr, pentru prima dată a fost
conceput un sistem de planificare sau replanificare a unui oraș, făcându-l mai frumos, mai
teatral și, mai presus de toate, mai ușor de înțeles, pentru că era subordonat unei reguli. Prin
utilizarea unor astfel de scheme de urbanism, care paralel cu cele ale grădinii franceze,
concepute pe același principiu, s-au dezvoltat marile fântâni monumentale, în care arhitectura,
sculptura și apa erau combinate pentru a forma o centrală ideală și a exprima sentimentul baroc
pentru scenografie și mișcare. Nu a fost nicio șansă ca Roma, orașul mai mult decât oricare
altul planificat în conformitate cu noile norme ale secolului al XVII-lea, să fie, prin excelență, un
oraș de fântâni16.

Neoclasicismul a influențat de asemenea planificarea urbană; vechii romani au folosit o

schemă consolidată pentru amenajarea urbană atât pentru apărare, cât și pentru confortul civil,

15
'Illusion, Delusion, Collusion, and Perceptual Paradox', in: Michael Kubovy and Christopher Tyler,
Psychology of Perspective and Renaissance Art
16
http://www.visual-arts-cork.com/history-of-art/baroque-architecture.htm#urbanplanning. Accessed 11 dec. 17
totuși, rădăcinile acestei scheme se întorc la civilizații și mai vechi. La cel mai de bază, sistemul
de rețea al străzilor, un forum central cu servicii de oraș, două bulevarde principale puțin mai
largi și stradă diagonală ocazională erau caracteristice designului foarte logic și ordonat roman.
Fatadele antice și amenajările clădirilor au fost orientate spre aceste modele de design urban și
au avut tendința de a lucra proporțional cu importanța clădirilor publice17. Multe dintre aceste
modele de planificare urbană și-au găsit drumul în primele orașe moderne ale secolului al XVIII-
lea. Printre exemplele excepționale se numără Karlsruhe și Washington, D.C. Nu toate orașele
planificate și cartierele planificate sunt însă concepute pe principii neoclasice.

Ca și în arhitectura renascentistă, cele două tipuri cele mai populare de comisii de

arhitectură în timpul epocii baroce au implicat fie biserici, fie palate. În versiunile lor diferite,
acestea includea catedrale, biserici parohiale și clădiri monahale, vile și case de țară și, mai
presus de toate, palate regale, acestea fiind în mod special tipice perioadei. În plus față de
astfel de clădiri individuale, arhitectura barocă a fost, de asemenea, caracterizată prin
ceea ce este acum cunoscut sub numele de planificare urbană: aranjarea orașelor în
conformitate cu schemele predeterminate și crearea de mari parcuri și grădini în jurul
unor reședințe de importanță.

Așadar în cele ce urmează vom analiza cateva spații publice care au fost planificate de
către arhitecții din perioada Barocului, punându-le în antiteză cu realizările Neoclasicismului din
același domeniu al spațiilor urbane.

Piața Sf. Petru, Vatican, Roma

Piața Sf. Petru este magnifica “Piazza” proiectată de Bernini în secolul al XVII-lea, în fața
bazilicii Sf. Petru din Vatican, la Roma. Acest sit al Vaticanului, de-a lungul Tibrului din centrul
Romei, a fost ocupat de vechiul Circ Roman al împăratului Nero și aici a fost îngropat Sfântul
Petru.

Geniul incontestabil al Barocului Italian este arhitectul GianLorenzo Bernini. Acesta a fost un
maestru al iluziei în arhitectură. Lucrările sale, prin contrast cu toti ceilalți arhitecți Baroci sunt
simple, fără a avea decorații prea multe, însă de fiecare dată apelează la iluzii optice și știința
perspectivei pentru a surprinde privitorii și a face o demonstrație că mintea și ochiul uman nu

17
http://www.wikiwand.com/en/Neoclassical_architecture#/Characteristics. Accesed 11 dec. 17
sunt perfecte, ele pot fi păcălite. Bineînțeles, continuarea logicii era că Biserica întotdeauna știe
mai multe decât omul de rând, drept care acesta ar trebui să asculte și să ia aminte18.

În mod semnificativ, Martin Luther declanșează Reforma Protestantă, iar Biserica Catolică
răspunde cu ceea ce se numește Contrareformă. Această “piazza” este esențială pentru
înțelegerea arhitecturii Contrareformei. Biserica Catolică a recunoscut că arta ar putea fi
folosită pentru a inspira credincioșii, iar această “piazza” ajunge să facă tocmai acest lucru.
De fapt, acestea sunt cuvintele lui Bernini. El a spus: “Acestea sunt brațele “mamei biserica”,
ajungând să-i îmbrățișeze pe credincioși și să reunească ereticii cu biserica.” Acei eretici la care
Bernini se referea sunt protestanții, acei creștini care s-au despărțit de autoritatea Papei de la
Roma în secolul al XVI-lea. 500 de ani mai târziu, colonadele duble din Piața Sf. Petru
îmbrățișează încă credincioșii.

Urmând exemplul lui Michelangelo de la Piața Capitoliului, Bernini formează o primă piață
trapezoidală, având ca laterale 2 fațade drepte însă care nu sunt paralele ci se apropie spre
capăt și se depărtează spre fațada Basilicii. Acest procedeu crează iluzia subconștientă a
accelerării spațiului dacă se privește înspre biserică, fără ca privitorul să înțeleagă prea ușor
caracteristicile adevărate ale spațiului. Accelerarea spațiului și senzația dinamică este generată
de faptul că există și o pantă și în susul pantei se află fațada gigantică, din piatră. Prin faptul că
fațada basilicii părea să iși fi făcut loc printre cele 2 construcții laterale, privitorul credea că într-
adevăr există un proces de alunecare la vale al întregii fațade colosale, ca și cum întreaga
clădire tinde să coboare către el.

A 2-a iluzie este reprezentată de piața eliptică. Bineînțeles că un privitor neavizat o evaluează
greșit ca fiind o piață circulară. Dar, în această piață pe care o crede circulară, coloanele
laterale sunt inexplicabil mai departate și cele din colțuri mult mai apropiate. Se creează de
asemenea o senzație a compresiei spațiului pe direcție longitudinală, compresie interpretabilă la
nivel inconștient prin iminența depalasării la vale, către privitor, a întregii basilici.

O a 3-a iluzie este generată în piața eliptică de faptul că pardoseala acesteia nu este orizontală
sau nici măcar nu este plană ci are mai degraba forma unui castron/antene parabolice. Curbura
este mică, îndeajuns să nu frapeze când în piață sunt puțini oameni, însă în momentul în care
piața se umple privitorul asistă la un fenomen șocant prin faptul că deși este într-o mulțime,

18
https://cursarhitectura.wordpress.com/curs-4-renasterea-europeana-barocul-italian/. Accesed 12 December
2017
reușește să vadă fețele a mii de oameni în jur ceea ce nu se întamplă în mod normal într-o
mulțime de oameni unde majoritatea indivizilor au aceeași înălțime și stau pe un teren plat19.

Geometria spațiului nu mai este geometria idealizată a Renașterii. Nu este nici pătrat, nici
circular, sunt ovale sau elipse și trapezoizi. Aceasta este o geometrie mai dinamică și mai
complexă20. Piazza, care ajunge în oraș, creează un spațiu tranzitoriu între spațiul secular al
orașului și spațiul spiritual al Bazilicii. Deci, ceea ce avem în esență sunt două brațe sau aripi.
Pe de o parte un braț care ajung de la biserica în sine și cele care se deschid în fața ei într-un
oval vast, în centrul căreia se află un obelisc vechi din Egipt și două fântâni cu apă strălucitoare
pe laturi. Cele două fântâni creează o axă longitudinală, care încorporează perfect arhitectura
existent. Ovalul este alcătuit dintr-o colonie care are patru rânduri de coloane fabricate din
blocuri de travertin, blocuri rotunde de piatră care sunt stivuite una peste alta. Coloanele sunt în
ordin Toscan, care este foarte simplu21. Acest lucru face ca atenția credincioșilor din spațiul
Pieței să se concentrează pe fațada bazilicii sfântului Petru.

Piața Sf. Petru este un exemplu esențial și concludent al arhitecturii baroce prin caracteristicile
care sunt evidențiate în studiul de caz. În primul rând, Barocul este o expresie e Bisericii
Catolice, mai exact a Contrareformei a cărei idee de bază a fost folosirea artei pentru ai inspira
pe credincioșii și a le transmite în mod vizibil că adevărata biserică este puternică și bogată, așa
că nu există nici un motiv de amenințare la adresa stabilității și influenței acesteia din partea
protestanților. În al doilea rând acestă piață trapezoidală arată clar detașarea de geometria
pătrată și circular din Renaștere și descoperirea unor forme mai dinamice și mai complexe de
utilizare și configurare a spațiului (trapezoidale, ovale, elipsoidale). O altă inovație a Barocului
prezentă în această operă arhitecturală sunt iluziile optice și de perspectivă de care Bernini s-a
folosit din plin pentru al surprinde pe privitor. În ultimul rând, putem spune că palificarea urbană
a Barocului a avut ca scop delimitarea spațiului public de cel privat, dar mai ales a spațiului
secular de cel spiritual și totodată un mijloc de a impresiona privitorii.

19
https://cursarhitectura.wordpress.com/curs-4-renasterea-europeana-barocul-italian// Accesd 12 December
2017
20
Hibbert, Christopher, 1985, Rome: The biography of a city, London, Penguin.
21
https://www.youtube.com/watch?v=9UT43MHdTIg. Accesed 12 December 2017
Piața Navona, Roma

Definit ca un spațiu public în ultimii ani ai secolului al XV-lea, când piața orașului a fost
transferată acolo de la Campidoglio, Piazza Navona a fost transformată într-un exemplu foarte
semnificativ al arhitecturii și artei baroce în timpul pontificatului papei Innocent X, a cărui palat
de familie, Palazzo Pamphili, se intefera cu piazza. Aceasta dispune de importante creații
sculpturale: în centru se află celebra Fontana dei Quattro Fiumi sau Fântâna celor patru râuri
(1651) de Gian Lorenzo Bernini, acoperit de Obeliscul lui Domitian, care fost a adus în bucăți
din Circul lui Maxentius22; biserica Sant'Agnese in Agone a lui Francesco Borromini; și palatul
Pamphili menționat mai sus, a lui Girolamo Rainaldi23. Piazza Navona are alte două fântâni. La
capătul sudic este Fontana del Moro, cu un bazin și patru Tritoni sculptate de Giacomo della
Porta (1575), în care, în 1673, Bernini a adăugat o statuie a unui maur care se lupta cu un
delfin. La capătul nordic se află Fântâna Neptunului (1574) creată tot de Giacomo della Porta24;

Proiectul inițial pentru basilica S. Agnese a fost proiectat de Girolamo Rainaldi. Lucrările au
început în 1652, dar un an mai târziu Francesco Borromini la înlocuit Rainaldi și a modificat
aproape în întregime proiectul fațadei, care a fost extins pentru a include părți ale palatului
Pamphili, câștigând astfel spațiu pentru a ridica cele două turnuri de clopot. Borromini a
proiectat, de asemenea, cupola eliptică pe un tambur mare. În ciuda acestor schimbări de
arhitecți, noua biserică arată coerența stilului. Reprezintă soluția barocă pentru proiectarea
clopotnițelor împreună cu o cupolă mare25. Fiecare clopotniță are un ceas: acest lucru se
întâmplă și la S. Pietro și la SS. Trinità dei Monti. Ceasurile au indicat ore diferite: cea italiană și
cea europeană (Tempo Ultramontano - dincolo de Alpi)

Fontana dei Quattro Fiumi; Papa Inocențiu X a hotărât să înfrumusețeze fântâna din
centrul pătratului pentru Anul Jubiliar 1650. Gian Lorenzo Bernini nu a fost invitat să prezinte
un proiect dar Bernini a găsit o modalitate de a avea un model al proiectului său prezentat
papei, care și-a schimbat imediat mintea și ia atribuit lucrarea. Fântâna pe care a creat-o este
privită ca și capodopera, de asemenea, din punct de vedere tehnic, deoarece mulți au crezut că

22
Edward Chaney, "Roma Britannica and the Cultural Memory of Egypt: Lord Arundel and the Obelisk of Domitian",
in Roma Britannica: Art Patronage and Cultural Exchange in Eighteenth-Century Rome, eds. D. Marshall, K. Wolfe and S.
Russell, British School at Rome, 2011, pp. 147–70.
23
Roth, Leland M. (1993). Understanding Architecture: Its Elements, History and Meaning(First ed.).
Boulder, CO: Westview Press. p. 233. ISBN 0-06-430158-3.
24
Martin Pulvers, "Roman Fountains, 2000 Fountains in Rome, a complete collection",
L'Erma di Bretschneider, 2002 ISBN 88-8265-176-2
25
https://www.romeartlover.it/Vasi26na.html. Accesed 12 December 2017
pietrele travertinice străpunse s-ar fi prăbușit sub greutatea obeliscului care a fost așezat
deasupra lor. Gange poartă o vâslă lungă, reprezentând navigabilitatea râului. Capul Nilului
este acoperit cu o bucată de pânză, ceea ce înseamnă că nimeni nu cunoștea exact unde era
sursa Nilului. Dunărea atinge stema personală a Papei, deoarece este cel mai mare râu cel mai
apropiat de Roma. Și Río de la Plata stă pe o grămadă de monede, un simbol al bogățiilor pe
care America le-ar putea oferi Europei). De asemenea, Río de la Plata arată speriată de un
șarpe, arătând teama bogatului bărbat că banii lor ar putea fi furați. Fiecare este un zeu de râu,
semi-prostrat, în uimire de turnul central, epitomizat de obeliscul egiptean subțire, simbolizând
prin puterea papală surmontată de simbolul Pamphili (porumbel)26.

Fontana del Moro Fântâna din partea sudică a fost proiectată de Giacomo della Porta și a fost
decorată cu tritoni, măști, delfini și dragoni, simbolul heraldic al Papei Grigorie al XIII-lea. În
1653, Papa Inocențiu X ia cerut lui Gian Lorenzo Bernini să îmbunătățească aspectul fântânii.
Bernini a proiectat un bărbat gol, care stătea pe o cochilie și păstra un delfin pe coadă; Din
cauza caracteristicilor sale faciale statuia a fost numită il Moro și în cele din urmă numele a fost
folosit pentru a desemna întreaga fântână27.

Fontana del Nettuno. Decorarea celei de-a treia fântâni nu a fost adăugată decât în 1878 și
pentru o dată este o adăugare în concordanță cu contextul general. Statuia centrală este o
lucrare a lui Antonio Della Bitta, în timp ce grupurile care îl înconjoară sunt de Gregorio
Zappala.

Ca și o concluzie putem spune că Piața Navona aparține stilului baroc în special datorită
decorațiunilor sculpturale atât de dinamice care alcătuiesc cele trei fântâni. Inspirația din
mitologia greacă și romană pe care artiști o expun prin intermediul sculpturilor mitologice:zeități,
triton, dragoni, delfini etc, ne demonstrează legătura Barocului cu Renașterea. Diferența o
regăsim în sentimentele și emoțiile pe care personajele le transmit prin încordarea, pasiunea și
mișcarea care le-au atribuit-o maeștrii barocului. Și în acest caz, influența bisericii este
covârșitoare prin faptul că ea este cea care subvenționează aranjarea și redecorarea pieței și
decide planurile cărui architect vor fi puse în aplicare.

26
David Bindman; Henry Louis Gates; Karen C. C. Dalton (2010). The Image of the Black in Western Art: From
the "Age of Discovery" to the Age of Abolition : artists of the Renaissance and Baroque. Harvard University
Press. p. 183. .
27
https://www.romeartlover.it/Vasi26na.html. Accesed 12 December 2017
Piazza del Popolo

Planul de astăzi al piezii a fost proiectat în stil neoclasic între anii 1811 și 1822 de către
arhitectul Giuseppe Valadier. A înlăturat o fântână modestă de către Giacomo Della Porta,
construită în 1572, și a demolat clădiri nesemnificative, pereți pentru a forma două semicercuri,
care amintesc de planul lui Bernini pentru Piața San Pietro, înlocuind poteca originală
trapezoidală îngustă centrat pe Via Flaminia. Piazza del Popolo a lui Valadier, însă, a încorporat
verdeața copacilor ca element esențial; el și-a conceput spațiul într-o a treia dimensiune,
exprimată în clădirea vialei care duce până la fereastra balustradă din Pincio.

Privind dinspre nord, trei străzi se extind din piazza spre oraș, formând așa-numitul
"trident" (il Tridente): Via del Corso în centru; Via del Babuino la stânga și Via di Ripetta la
dreapta. Bisericile gemene din Santa Maria dei Miracoli (1681) și Santa Maria din Montesanto
(1679), începute de Carlo Rainaldi și completate de Bernini și Carlo Fontana, definesc
intersecțiile drumurilor. Studiul aprofundat al bisericilor gemene arată că ele nu sunt doar copii
ale unuia pe altul, așa cum ar fi fost într-un proiect neoclasic, ci variază în detalii, oferind
varietate în echilibrul lor simetric în stil baroc.

În proiectul său urbanistic, Valadier a construit palate potrivite care oferă un cadru pentru
scenografia bisericilor gemene și țin jos două colțuri ale compoziției sale. El a poziționat un al
treilea palat pentru a se confrunta cu acestea și care să se potrivească cu o structură joasă care
străbate flancul din Santa Maria del Popolo, cu fațada frumoasă a Renașterii timpurii, ținând
împreună cele două colțuri din nord. Valadier a subliniat această curte ovală recent definită în
orașul Roma cu pereți identici de zid, formând spații de tip exedra curbură. În spatele celui
vestic, un ecran de copaci maschează fronturile neasortate ale clădirilor.

https://ro.historylapse.org/introducere-in-stilul-baroc

http://www.spatiulconstruit.ro/articol/lectia-de-arhitectura-emblemele-stilului-baroc-
object_id=20427

https://cursarhitectura.wordpress.com/curs-4-renasterea-europeana-barocul-italian/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhitectur%C4%83_baroc%C4%83

http://www.reidsitaly.com/destinations/veneto/venice/planning/venice_layout.html