Barocul si clasicismul sunt specifice secolului al XVII-lea, epoca de consolidare a

marilor monarhii nationale -Regatul Frantei- si de ascensiune a primelor puteri

maritime, comerciale si industriale ale lumii: Olanda si Anglia.

Se dezvolta arhitectura si arta ce glorifica infaptuirile 'monarhului de drept divin'.

Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea si pana la mijlocul celui de-al XVII-lea
barocul este dominanta estetica a artei europene. El a fost pus in serviciul politic al
Contrareformei, ampla actiune initiata de papalitate pentru a recastiga terenul
pierdut in fata protestantismului la jumatatea secolului al XVI-lea. Barocul isi trage
practic seva din Renastere si, cronologic, primele sale manifestari sunt sesizate la
Roma dupa devastarea orasului de catre mercenarii germani in prima parte a
secolului al XVI-lea.

Cea de-a doua jumatate a veacului al XVII-lea este dominata de curentul cultural al
clasicismului. Principiile sale estetice au fost fundamentate de Nicholas Boileau:
puternica inspiratie din Antichitatea clasica; cautarea naturalului si a echilibrului;
gustul masurii, claritatea stilului, finei ea analizelor filozofice si de morala .

Modelul clasic al omului s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVII-lea,

intr-o societate cu un puternic atasament fata de principiul de autoritate. In toate
doctrinele religioase europene se percepe o cautare a lui Dumnezeu, se pune cu
tarie chestiunea 'mantuirii prin credinta', a afirmarii 'imparatiei, puterii si gloriei' lui
Dumnezeu. Ganditori ai epocii socoteau ca 'regii sunt facuti pentru popor si nu
poporul pentru regi'.

Indiferent de domeniul în care se regăsește, stilul baroc se caracterizează prin

utilizarea exagerată a mișcării și a clarității, respectiv a bogăției folosirii detaliilor
ce simbolizează lucruri ce se pot interpreta cu ușurință și lipsă de ambiguitate.
Toate aceste elemente sunt folosite de către artiștii genului baroc pentru a produce
momente de tensiune, drama, exuberanță și grandoare în privitor, ascultător și/sau
participant la actul de cultură.

Barocul arhitectural este forma cea mai grandioasă, clară și "vizibilă" a

barocului.
În arhitectura de tip baroc, accentul cade pe folosirea elementelor arhitectonice ce
conferă măreție și grandoare, așa cum ar
fi: coloane masive, bolți înalte, arcade largi, domuri copleșitoare, culori de
intensități puternic contrastante (așa-numita metodă a clar-obscurului, care a fost
folosită în special în pictură), volume și spații goale impresionante.
Comparate cu clădirile realizate anterior, interiorul unei clădiri executate în stil
baroc aduce ca una din inovațiile sale esențiale folosirea unui imens spațiu interior
la intrare urmat de existența unor scări monumentale ce leagă parterul cu celelalte
nivele ale clădirii. Nu întâmplător, modelul scării interioare monumentale a devenit
un laitmotiv ulterior al bunăstării burgheziei, fiind copiat la o scară proporțional
redusă în diferite reședințe aristocratice de pretutindeni.
Concomitent cu folosirea acestei scări de proporții nemaiîntâlnite până atunci în
arhitectură, o altă inovație importantă adusă de stilul baroc arhitecturii o constitue
folosirea unei succesiuni de spații interioare ce cresc progresiv atât în volum cât și
în bogația decorării culminând cu fastul, chiar opulența unei săli finale, ce poate fi
o sală de recepție, o sală de conferințe sau o sală a tronului. Barocul
arhitectural este forma cea mai grandioasă, clară și "vizibilă" a barocului.

În arhitectura de tip baroc, accentul cade pe folosirea elementelor arhitectonice ce

conferă măreție și grandoare, așa cum ar
fi: coloane masive, bolți înalte, arcade largi, domuri copleșitoare, culori de
intensități puternic contrastante (așa-numita metodă a clar-obscurului, care a fost
folosită în special în pictură), volume și spații goale impresionante.

Comparate cu clădirile realizate anterior, interiorul unei clădiri executate în stil

baroc aduce ca una din inovațiile sale esențiale folosirea unui imens spațiu interior
la intrare urmat de existența unor scări monumentale ce leagă parterul cu celelalte
nivele ale clădirii. Nu întâmplător, modelul scării interioare monumentale a devenit
un laitmotiv ulterior al bunăstării burgheziei, fiind copiat la o scară proporțional
redusă în diferite reședințe aristocratice de pretutindeni.

Concomitent cu folosirea acestei scări de proporții nemaiîntâlnite până atunci în

arhitectură, o altă inovație importantă adusă de stilul baroc arhitecturii o constitue
folosirea unei succesiuni de spații interioare ce cresc progresiv atât în volum cât și
în bogația decorării culminând cu fastul, chiar opulența unei săli finale, ce poate fi
o sală de recepție, o sală de conferințe sau o sală a tronului.

Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în Franța, ale

cărui principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al
XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale
Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și
armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca
realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale.

În contrast cu arta barocă, în secolul al XVII-lea, în Europa, se afirmă o artă bazată

pe echilibru și rigoare: arta clasică. Regulile stricte vin atunci să
definească pictura, literatura, muzica, sculptura și arhitectura. Epoca de aur a
clasicismului este perioada care, în Franța, corespunde regilor Ludovic al XIII-
lea și Ludovic al XIV-lea. Marile state ale Europei își afirmă puterea încurajînd
o artă care să respecte ordinea stabilă.

Caracteristici

 Imitarea naturii în aspectele esențiale ale omului și vieții, după modelul

antic;

 Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică și etică;

În mod curent, definim „barocul” şi „clasicismul” prin opoziţie: două tipare

stilistice complementare, în care se regăsesc mişcarea, dezordinea, ingeniozitatea
pe de o parte, respectiv ordinea, raţiunea, măsura pe de altă parte. Arhitectura
secolului al XVII-lea – la fel ca pictura, muzica sau literatura – este segregată în
cele două categorii, în funcţie de geografia culturală a Europei: „barocă” în Italia,
Spania sau Flandra; „clasică” în Anglia, Franţa sau Olanda.

Dincolo de complementaritatea celor două tipologii, suscită interesul

îndeosebi intervalul dintre ele, zona de „negociere” şi fuzionare. Pe scurt,
elementele clasice din sfera barocului şi invers.

1. Arhitectura europeană în veacul al XVII-lea. Introducere. Ce reprezintă

secolul al XVII-lea în istoria arhitecturii? Ce impact are criza religioasă
asupra evoluţiei arhitecturii? Care este relaţia dintre geografia confesională
(împărţirea Europei între catolicism şi protestantism) şi opţiunea pentru o
expresie arhitecturală anume?
2. Barocul italianCum este regândit spaţiul arhitectural? Ce impact are
spiritul ştiinţific al vremii asupra concepţiei arhitecturale (planimetrie,
 volumetrie, probleme de ordin tehnic)? În ce constă teatralitatea spaţiului
arhitectural baroc?
3. Clasicismul francez: Ce anume este clasicismul francez? Când şi în ce
împrejurări (disputa în jurul faţadei de est a palatului Luvru) este tranşată
opţiunea între „baroc” şi „clasicism”? Care este rolul asumat de clasicismul
francez în arhitectură? Care este relaţia dintre putere (Ludovic al XIV-lea) şi
arhitectură?