PROIECT

Reședinţa regală – program de

arhitectură renascentistă

Arhitectura renascentistă aparține perioadei de la începutul

secolului al XV-lea până la începutul secolului al XVII-lea, în diferite
regiuni ale Europei, în care are loc o redefinire a interesului pentru
cultura și civilizația greco-romană, iar spiritul european se eliberează
de sub tutela obscurității religioase.
Termenul de Renaștere a fost folosit de Giorgio Vasari (1452-
1550) care evocă o "rinascita" artistică, în opoziție cu maniera gotică
precedentă, deci cu ansamblul epocii medievale. Delimitarea precisă a
Renașterii din punct de vedere cronologic îi aparține lui Jacob
Burckhardt către 1860. În arhitectură, ca și în pictură și sculptură,
Renașterea a avut un cuvânt greu de spus.
Schiță de biserică înconjurată de capele, de Leonardo da Vinci

Interiorul Bazilicii San Lorenzo din Florența.

Formele geometrice s-au reconsiderat: pătratul și cercul pentru
plan, cubul și cilindrul pentru edificii.
Este căutată simplitatea.
Reprezentanții acestui curent au introdus anumite îmbunătățiri în
lucrările lor în această perioadă: Filippo
Brunelleschi folosește Secțiunea de Aur în construcția capelei
familiei Pazzi (Capella dei Pazzi) de la Florența. Numărul de aur se
notează Φ, fiind util în numeroase proporții, de exemplu membrele
unui om: dacă împărțim lungimea brațului unui om cu lungimea de la
cot la degete, va da 1,618.
În arhitectura Renașterii se pot deosebi două tendințe:
O primă tendință este caracterizată prin folosirea formelor de
expresie ale antichității. Aceasta se realizează în jurul anului 1500, în
perioada de apogeu a Renașterii, prin construcțiile clare și armonice
ale lui Donato Bramante, și se răspândește în tot restul Italiei. Se
folosesc ca elemente de construcție coloanele, pilaștrii, capitelurile,
frontonul triunghiular, arcadele, preluate din tratatul de arhitectură al
lui Vitruviu ("De architectura", sec. I î.Hr.), la care se adaugă
cupolele. Fațadele sunt concepute ținându-se seamă de simetrie și
ordine. Arhitecții sunt considerați artiști și aparțin păturii cultivate a
societății.
A doua tendință, proprie mai ales țărilor nordice, îmbină
elementele antice cu tradițiile stilului medieval, în care predomină
liniile verticale combinate cu ogivele gotice. Se adaugă ornamente și
arabescuri (în Spania). Exemple: în Franța, aripa de vest a palatului
Luvru din Paris (1550-1558), realizată de Pierre Lescot; în Germania,
castelul din Heidelberg și primăria din Augsburg, construită de Elias
Holl. Cele mai importante centre ale Renașterii rămân
totuși Roma și Florența unde arhitectura renascentistă a atins apogeul
odată cu construirea Catedralei Sfânta Maria din Florența și a Bazilicii
Sfântul Petru din Roma.
Perioade[modificare | modificare sursă]
Quattrocento[modificare | modificare sursă]
În secolul al XV-lea, se afirmă mari personalități ca: Filippo
Brunelleschi și Leon Battista Alberti. Arhitectura aspiră la clasicism,
la canonizarea stilului.
Înalta Renaștere[modificare | modificare sursă]
Cel mai celebru arhitect al acestei perioade de înflorire a stilului
renascentist este Donato Bramante. Lucrarea sa, biserica San Pietro
in Montorio din Roma, are ca izvor de inspirație templele circulare
romane.
Manierismul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Manierism.
În această perioadă, arhitecții explorează noi domenii artistice,
utilizând forme arhitecturale pentru a sublinia relațiile spațiale. În
acest sens putem să-l menționăm pe Michelangelo cu lucrările sale
colosale.

Castelul Fontainebleau

Castelul Fontainebleau, situat la 55 km de centrul Parisului,

este unul dintre cele mai mari castele regale din Franța. Palatul cum
este astăzi, este lucrarea mai multor monarhi francezi, fiind construit
pe o structură a lui Francisc I de la începutul secolului al XVI-lea.
Clădirea este aranjată în jurul mai multor curți.
Orașul Fontainebleau a crescut în jurul resturilor pădurii de la
Fontainebleau, fostul parc regal de vânătoare.
 ISTORIE
Palat regal
Vechiul castel aflat pe acest loc era deja folosit în ultima parte a
secolului al XII-lea de regele Ludovic al VII-lea, căruia Thomas
Becket i-a dedicat capela. Fontainebleau era una dintre reședințele
favorite ale lui Filip Augustus (Filip al II-lea) și Ludovic al IX-lea.
Creatorul actualului edificiu a fost Francisc I, în timpul căruia
arhitectul Gilles le Breton a construit cea mai mare parte a clădirilor
din "Cour Ovale", incluzând "Porte Doree", intrarea sudică. Regele i-a
invitat de asemenea în Franța pe arhitectul Sebastiano Serlio și
pe Leonardo da Vinci. Galeria lui Francisc I, cu frescele ei înrămate în
ștuc de către Rosso Fiorentino, realizate între 1522 și 1540, a fost
prima galerie din Franța bogat decorată
Prin urmare, la Fontainebleau, Renașterea a fost introdusă în
Franța. "Salle des Fetes" (Sală de festivități), în timpul domniei
lui Henric al II-lea, a fost decorată de pictorii italieni manieriști
Francesco Primaticcio și Niccolo dell'Abbate. "Nimfa de la
Fonatinebleau" a lui Benvenuto Cellini, comandată pentru castel, este
la Luvru.
 O altă campanie de construcție în scopul extinderii a fost
intreprinsă de regele Henric al II-lea și Caterina de Medici care i-au
angajat pe arhitecții Philibert Delorme și Jean Bullant. La castelul
Fontainebleau al lui Francisc I și Henric al II-lea, regele Henric al IV-
lea a adăugat curtea care îi poartă numele, "Curtea Prinților", cu
învecinată "Galerie a Dianei de Poitiers" și "Galeria cerbilor" ,
folosită ca bibliotecă. Decoratorii din "a doua școală de la
Fontainebleau", mai puțin ambițioși și originali decât primii, au
evoluat de la aceste proiecte suplimentare. Henric al IV-lea a străpuns
parcul împădurit cu un canal de 1200 m (unde se poate pescui astăzi)
și a ordonat plantarea de pini, ulmi și pomi fructiferi. Parcul se întinde
pe mai mult de 80 de hectare, închis de pereți și străpuns de poteci
rectilinii. Grădinarul lui Henric al IV-lea, Claude Mollet, instruit la
Castelul d'Anet, a plantat răsaduri de flori cu model. Conservat încă
este jeu de paumme al lui Henric al IV-lea (teren de tenis real). Este
cea mai mare curte de acest gen din lume și una dintre puținele
publice.
Filip cel Frumos (Filip al IV-lea), Henric al III-lea și Ludovic al
XIII-lea s-au născut în acest palat, iar Filip a murit acolo. Cristina a
Suediei a locuit acolo ani de zile, după abdicarea ei din 1654. În 1685
Fontainebleau a văzut semnarea Edictului de la Fontainebleau ce
revoca Edictul de la Nantes (1598). Oaspeții regali ai regilor
din dinastia Bourbon erau găzduiți la Fontainebleau, printre ei
numărându-se Petru cel Mare al Rusiei și Christian al VII-lea al
Danemarcei.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, castelul ajunsese într-o stare

proastă; în timpul Revoluției Franceze o mare parte din mobilierul
original fusese vândut, în timpul vânzărilor revoluționare a tuturor
obiectelor din castelele regale, concepute ca o modalitate de a obține
bani pentru națiune și că Bourbonii nu se vor reîntoarce în confortul
lor. Cu toate astea, în decurs de un deceniu împăratul Napoleon
Bonaparte, a început să transforme castelul Fontainebleau într-un
simbol al măreției lui, ca o alternativă a Versailles-ului cu conotațiile
sale Bourbon. În 1804 Napoleon l-a găzduit acolo pe Papa Pius al
VII-lea, când a venit să îl încoroneze pe împărat, și din nou în 1812-
1814, când a fost prizonierul lui Napoleon. Cu modificările aduse
structurii castelului, incluzând intrarea pietruită suficient de mare
pentru intrarea cu trăsura, Napoleon a transformat castelul în locul pe
care vizitatorii îl pot vedea astăzi.
La Fontainebleau Napoleon și-a luat rămas bun de la Vechea
Gardă și a plecat în exil în 1814. Fontainbleau a fost de asemenea un
loc preferat de curtea celui De-al Doilea Imperiu al lui Napoleon al
III-lea, nepotul său.
Astăzi o parte din castel adăpostește Școala Americană de Arte,
o școală de artă, arhitectură, și muzică pentru studenții din Statele
Unite. Școala a fost înființată de generalul Pershing când soldații lui
staționau acolo în timpul Primului Război Mondial.
STILUL

Palatul a introdus în Franța stilul italian manierist în decorațiuni

interioare și în grădini. Stilul manierist francez la decorațiunile
interioare din secolul al XVI-lea este cunoscut sub numele de "stilul
Fontainebleau": el combină sculptură, lucrări în metal, lemn și ștuc,
iar în grădini sunt introduse straturile de flori ornamentate. Stilul
Fontainebleau combină picturi alegorice în modele din ghips turnat,
rama fiind tratată ca și cum ar fi din piele sau hârtie, crestate și
laminate în suluri și combinate cu arabescuri. Idealurile Fontainebleau
de frumusețe feminină sunt manieriste: un cap mic și elegant, pe un
gât lung, trunchi și membre exagerat de lungi,sânii mici și ridicați
aproape o reîntoarcere la frumusețile din perioada Goticului
Târziu.Noile lucrări de la Fontainebleau au fost imortalizate în gravuri
rafinate și delicate care au circulat printre cunoscători ai artei. Prin
gravurile de la "Școala de la Fontainebleau" acest nou stil a fost
transmis la alte centre din nordul Europei, Antwerpen în special, și
Germania, și eventual Londra.
 Camera Doamnei de Maintenon

Bibliografie:
-Wikipedia
-Bibliotecă
-Alte surse