Arta Renașterii în Spania

Spania, abia eliberată de sub dominația maură, se atașează cu întârziere Renașterii

europene. În jurul anului 1560 se construiește palatul "El Escorial" în apropiere de Madrid,
important centru al Renașterii spaniole. Istoria Spaniei în sec. XIV și XV este plină de lupte
înverșunate împotriva maurilor. Acestea au dus naștere a unui fanatism extrem, cum nu-l
cunoscuse nici Italia, nici Franța. În Spania bântuia inchiziția, biserica arată o cruzime fără
seamăn fața de eretici, iar arderea lor pe rug a devenit un spectacol obișnuit. Fanatismul
bisericii catolice nu a putut împiedica pătrunderea umanismului în Spania, dar biserica a
imprimat acestui umanism o pecete particulară. în umanismul spaniol, scepticismul s-a
dezvoltat mai intens și mai repede decât în alte țări. S-a remarcat filozoful și fizicianul
Francisco Sanchez "Quod nihil scitur" (Nimic nu se poate ști). Înclinația spaniolilor din sec.
XVI și XVII de a se lăsa prada imaginației s-a manifestat deosebit de limpede la gânditorii
teologi spanioli (așa numiții mistici: Sf. Tereza din Ávila). Misticismul spaniol a influențat și
arta. Arta maură a constituit una din temeliile școlii spaniole. Prin perfecțiunea lor artistică,
palatele, ornamentele arhitecturale, ceramica maurilor atrăgeau privirile spaniolilor. În sec.
XI și XII a existat și s-a dezvoltat în Spania o artă creștină. În nici o altă țara europeana stilul
romanic nu și-a găsit expresia în forme atât de naive și grosolane, dar, totodată, atât de
profund artistice ca în picturile murale și în decorația altarelor din Catalonia. Stilul mudejar -
diferite motive gotice s-au îmbinat cu motive ale ornamenticii maure. Spania a devenit țara
în care s-au întâlnit elementele Renașterii Italiene și ale celei nordice. Mulți artiști spanioli
s-au format la școala celor din Țările-de-Jos.
Arhitectura

Ca în multe țari europene, influența arhitecturii italiene se exercită și în

Spania, prin elementele ei decorative: primăria din Sevilla.
În a doua jumătate a sec. XVI, sub Filip al II-lea s-au accentuat în Spania
tendințele spre clasicism originare din Italia. Stilul fără ornamente (estilo
desornamentado) este o etapă în dezvoltarea artei spaniole. In 1527 a
început construcția, la Granada, lângă Alhambra maură, a palatului în
stil strict clasic, destinat lui Carol al V-lea - maestrul Pedro Machuca.
Arhitectura spaniolă - limbaj al formelor de o deosebita noblețe:
Escorial - lucrare realizată de Juan de Toledo și Juan de Herrera. Escorial
trebuia să fie în același timp castel, cavou și mănăstire, un monument
uriaș al absolutismului spaniol. Escorialul e patruns de spiritul contra-
reformei.
Alhambra din Granada este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură
islamică. Acesta, împreună cu Marea Moschee din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale
prezenței musulmane în Spania din secolul VIII până în secolul XV.
Alhambra este un ansamblu de clădiri într-o fortăreață care domină câmpia și orașul Granada,
situat în fața un cartier popular și pitoresc, Albaicin. Printre aceste clădiri se află un palat maur
care glorifică acest complex, precum și palatul baroc al lui Carol al V-lea și o biserică ridicată pe
amplasamentul unei foste moschei. Numele său vine din arabă, unde Qalat al Hamra care
înseamnă literalmente „castelul roșu". Alhambra originează în intrarea în 1238 în Granada a
primului suveran nasrid, Muhammed ben Nazar. Fiul său Muhammed al II-lea o va fortifica. Stilul
nasrid atinge apogeul în secolul XIV, în timpul regilor Youssouf I și Muhammed al V-lea care ridică
cele mai prestigioase părți ale edificiului, între 1333 și 1354. În ciuda dorinței Regilor Catolici de
a șterge urmele Islamului din teritoriile recucerite de către creștini după căderea Granadei în
1492, palatul maur era atât de frumos încât nu a putut fi distrus și a rămas în folosință ca palat
regal al acestora.
Planul de construcție al palatului este confuz. El se organizează în mai multe săli
dreptunghiulare, parțial integrate în incintă, legate între ele prin vestibule și dispuse în jurul
celor două bijuterii, curtea mirților (patio de los arrayanes) și curtea leilor (patio de los leones).
Se poate vorbi mai degrabă de o artă a decorațiunii decât de una arhitectonică. Exteriorul este
sobru, în timp ce decorul interior este fascinant, bazat pe trei componente ale artei arabe
clasice: caligrafia, decorarea florală stilizată, și motive geometrice
Alhambra
din Granada
 Palatului în stil strict clasic,
destinat lui Carol al V-lea
- Pedro Machuca

Escorial - Juan de Toledo și

Juan de Herrera
 Sculptura

În sec. XV și XVI, cele mai multe catedrale spaniole au fost

decorate cu altare (retablos) sculptate în lemn. Specificul artei
spaniole din sec. XVI se exprimă cel mai perfect în domeniul
sculpturii statutare. Monumentele funerare ale lui Carol V și
Filip II au fost create de italienii Leone și Pompeo Leoni. În
monumentele funerare spaniole, decedatul nu e glorificat ci
este înfățișat rugându-se cu evlavie în mijlocul curtenilor săi.
Cei mai buni maeștri stăpânesc toate mijloacele de expresie
ale sculpturii rotunde italiene, menținându-și totuși o deplina
independență: „Sf. Grigore" de Ordonez, Berruguete, Juni,
Siloe.
Alonso González de Berruguete (Alonso Berruguete) (1488 – 1561) a fost un pictor spaniol,
sculptor și arhitect. Este considerat a fi cel mai important sculptor spaniol al Renașterii, și este
cunoscut pentru sculpturile sale emoționante care descriu extazul religios sau agonia. Născut în
orașul Paredes de Nava, Berruguete a studiat arta sub tutela tatălui său, pictorul Pedro
Berruguete. După moartea tatălui său, în 1504, Berruguete a pleacă în Italia pentru a-și continua
studiile în artă, petrecându-și cea mai mare parte a timpului său în Florența și Roma. Aici
studiază sculptura sub influința maestrului italian Michelangelo. Picturile sale produse în Italia au
avut și o influență manieristă, arta sa fiind comparată cu cea a
contemporanilor săi italieni: Jacopo Pontormo și Rosso Fiorentino.

Ecce Homo

Adorația Magilor Sacrificiul lui Isaac Sf. Sebastian

Martirul Sf. Petru, Alonso Berruguete Salomeea, Alonso Berruguete
Pictura

În Spania, influenţa artei italiene s-a manifestat direct, prin import de

opere de artă, sau prin formarea unor artişti locali (Juan de Juanes,
Alejo Fernández etc.).
În secolul al XVI-lea, pictorul oficial al curții regale spaniole este Tiziano,
deși el, personal, nu a fost niciodată în Spania. Alonso Berruguete, cel
mai important pictor (și sculptor) spaniol din această perioadă, lucrează
în special în Valladolid. Reprezentant al manierismului tardiv este El
Greco, un discipol al lui Tintoretto.
În timp ce la curtea regală continua să se dezvolte arta cam rece a lui
Herrera, la Toledo, lua ființă arta agitată și pasionată a lui Greco. De
origine greacă, spaniolii i-au spus „El Greco".
În sec. XVII s-a ivit în Spania un puternic curent realist. În literatură a
început încă din sec. XV cu „Celestina“.
Francisco Herrera (1576-1656) a fost un pictor spaniol distins, născut la Sevilla. A fost fondatorul
școlii din Sevilla. Cele mai renumite picturi ale lui Herrera includ „Judecata" și „Sfânta familie",
ambele în biserici din Sevilla. Altele se regăsesc în Luvru, Paris. Opera sa prezintă o îndrăzneală
de execuție, cu o tehnică fără cusur. El mai este cunoscut sub numele de El viejo, „Bătranul",
pentru a-l distinge de Francisco Herrera cel Tânăr, un pictor remarcat, de asemenea. Printre
elevii lui a fost Ignacio de Iriarte și tânărul Diego Velázquez. Printre alte lucrări ale sale sunt: San
Diego (Saint James), Bautorul, Lucrul, Copilăria lui Iisus, Sfântul Vasile dictează doctrina sa,
Miracolul Pâinii și Peștilui ș. a.
Alejo Fernández (1475- 1545)
Născut la Cordoba. Aici, fiind influențat de stilul maeștrilor flamanzi, a studiat perspectiva si
structura spațiului. Mai apoi se deplasează la Sevilla în 1508, manifestând un interes aparte față
de reprezentarea umană (cel mai bine cunoscut portretul lui Cristofor Columb pictat ntre 1505-
1536). Perioadei de la Cordoba îi aparțin operele: Hristos la Columna în Muzeul orașului și
tripticul Cina cea de Taină, în Bazilica Fecioarei Pilon din Zaragoza. Ambele sunt influențate de
stilul lui Bramante. În lucrările ulterioare ale lui Fernandez, figurile sunt mai maiestuoase și mai
echilibrate, cu prezența elementelor arhitecturale. Lucrările de mai târziu includ: Fecioara
Trandafirilor în biserica Sf. Ana din Sevilia, demonstrând influențe italiene, cum ar fi cele ale lui
Pinturicchio și Raphael, precum și Fecioara Navigatorilor
din Alcázar din Sevilla.
din
Juan de Juanes (1507-1579)
Operele sale timpurii sunt realizate cu tatăl său, fapt care a creat probleme serioase pentru a determina
paternitatea lucrărilor înainte de 1550 (data decesului tatălui). Sunt de atribuire problematică în special
panourile altarului Catedralei Segorbe. Antrenat în atelierul tatălui său în 1534 execută prima comandă solo
-- altarul pentru biserica Santa Catalina, deteriorat într-un incendiu în 1584 și copiat de Francisco Ribalta.
Este discutabil dacă Juanes a studiat în Italia, cu toate că a fost influențat de pictura acelei țări, în special de
Sebastiano del Piombo. Istoricii tind să creadă că nu a părăsit Spania și, ca și tatăl său, a absorbit aceste
influențe studiind picturile străine care au fost aduce la Regatul Valencia. In mod special, au existat mai
multe lucrări importante ale lui Sebastiano del Piombo, care au fost copiate și reinterpretate de mulți artiști
locali. În Valencia Juan de Juanes a fost cel mai important pictor al timpului său. în primul rând se dedică
iconografiei religioase, printre operele sale se numără Cina cea de taina, San Sebastián în Sinagogă, La
Sagrada Familia, altarului Bisericii Fuente la Higuera, Adormirea Maicii Domnului, Nunțile mistice ale
Venerabilului Agnesio (bun exemplu renascentist). Reprezentant al Renașterii din Valencia cu siguranță, într-
o perioadă turbulentă din motive religioase și politice, De Juanes a reușit să creeze un stil și unele tipuri
iconografice, care au fost preluate de către urmașii săi.
Cina cea de Taină a lui Juan de Juanes evocă momentul consacrării pîinii de către Isus, iar Iuda e
surprins gata să plece.
 El Greco (1550-1614)
Cel care s-a impus în arta spaniolă a perioadei a fost El Greco, grec născut în Creta, elev al lui Tiziano şi
admirator al lui Michelangelo, care ajunge la Toledo în 1577 pentru a executa altarul mănăstirii călugăriţelor
dominicane San Domingo el Antiguo. Marcat de renascentiştii italieni, treptat se detaşează de convenienţele
artei spaniole şi renunţă să picteze realitatea palpabilă, optând pentru redarea unor fiinţe şi lucruri care şi-au
pierdut propriile însuşiri, dobândind altele prin care se integrează în lumea eterică, imaterială, în care nu se
mai pot petrece miracolele evocate de cărţile sfinte. O mare influență au avut pictorii venețieni: datorită lor
culoarea a devenit principalul mijloc de expresie. A fost influențat și de manierismul italian. Printre pictorii
spanioli de la sf. sec. XVI, Greco ocupa primul loc: Espolio „Despuierea lui Cristos“, Visul lui Filip al II-lea,
Înmormântarea contelui de Orgaz, Laocoon.
El alungește figurile ca și cum ar vedea totul într-o oglindă convexă. Principalele mijloace de expresie ale lui
Greco erau lumina și culoarea. A fost unul dintre cei mai de seama portretiști spanioli din a doua jumătate a
sec. XVI: Portretul unui necunoscut, Toledo
Exagerarea formelor și afectația figurilor sale sunt trăsături care anticipează asupra expresionismului:
Sf. Ieronim, Portretul cardinalului inchizitor Don Fernando Nino de Guevara
Sugestive pentru activitatea sa sunt tablourile Sfânta Treime, Sfântul Mauriciu, Adoraţia păstorilor, Toledo.
Interesantă este dispunerea compoziţiilor în cerc şi împărţirea suprafeţei pictate în registre, unul terestru şi
altul divin, aşa cum procedau şi alţi contemporani ori cum se întâlnea în iconografia ortodoxă cunoscută
artistului din Creta.

15
 El Greco – “Alungarea zarafilor din templu”

05/17/2020 18
 El Greco –
“Martiriul Sfântului
Mauriciu”

19
 El Greco – “Închinarea
Magilor”

05/17/2020 20
 El Greco –
“Logodna Mariei”

21