Futurismul

Italian
Futurismul este o mișcare a modernismului artistic italian, celebrând noua eră a
tehnologiei moderne. Inițiatorul mișcării este poetul Filippo Tomasso Marinetti care, în
1909 publică Manifestul futurist. Revolta futuristă împotriva tuturor tradțiilor culturale
merge mână în mână cu glorificarea "frumuseții vitezei", cultul mașinilor și al societății
contemporane. Metropolele europene, care se dezvoltă într-un ritm alert la începutul
secolului al XX-lea, pulsând de vuietul asurzitor al traficului rutier în care primele
automobile își croiesc drum prin mulțimea de pietoni, bicicliști și trăsuri, expresie a
dorinței de mobilitate a omului - iată cadrul în care a luat naștere futurismul (din limba
italiană: il futuro = viitorul). În manifestul său, Marinetti îndeamnă la respingerea artei
tradiționale și la lichidarea muzeelor și bibliotecilor, glorificând curajul, revolta și războiul,
preamărește viteza, cântă "mulțimile excitate de muncă", precum și realizările tehnice ale
erei industriale. Deși manifestul este publicat la Paris - cel mai important centru al
avangardei timpului - el este destinat cu precădere mediilor intelectuale italiene. În acelalși
timp, pe zidurile orașului Milano apar afișe cu lățimea de trei metri și înălțimea de un
metru, din care sare în ochi cuvântul „FUTURISMO”, scris cu roșu aprins. Între anii 1909-
1916, apar peste cincizeci de manifeste care se referă la sfere atât de variate precum
politică, dans, muzică, film, sculptură, pictură sau chiar bucătărie. În anul 1922, Benito
Mussolini instituie dictatura fascistă. În ciuda angajamentului naționalist al lui Marinetti și
al câtorva tineri reprezentanți ai mișcării, noul regim îi atacă pe futuriști, acuzându-i de
depravarea tineretului. Marinetti a vizitat România la invitația avangardei literare românești,
care vedea în el pe unul din patriarhii săi; el s-a declarat impresionat de incendiul provocat
de explozia unei sonde de la Moreni.
Pe 20 februarie 1909 ziarul francez Le Figaro publica in paginile sale un manifest artistic
suprinzator pentru acea epoca, Manifestul Futurist, care avea sa devina textul de baza
pentru definirea unui nou curent artistic. Opera scriitorului si artistului Filippo Tommaso
Marinetti, care incepuse sa fie cunoscut in Italia pentru stilul si ideile sale avangardiste,
manifestul anunta aparitia in forta a unui nou stil artistic. Nu mai era nevoie de arta care
adusese faima Italiei, venise momentul ca totul sa fie distrus, ca toate operele de arta
"vechi" sa nu mai existe, sa fie creata o arta noua, potrivita noilor vremuri. Intr-o Italie
tributara trecutului, muribunda, mizera, hranindu-se din gloria trecutului, tinerii artisti se
simt sufocati si striviti, simt nevoia sa provoace o revolutie cu accente anarhiste, sa
distruga, sa schimbe, sa zdrobeasca, fiind fascinati de forta masinii, a mecanismelor si
motoarelor. In locul frumusetii clasice, Marinetti este fascinat de frumusetea masinii, de
aeroplane si trenuri, de goana autovehiculelor. Sunt preferate praful si mizeria din fabrici,
metalul, miscarea automatizata. Iar gruparea, prin vocea lui Marinetii, anunta intreaga lume
Textul este violent si a socat atunci enorm, starnind furia celor care iubeau arta clasica, iar
acuzele de anarhism, inconstienta, fals, au venit din nenumarate surse. Dar autorul
anticipase totul si nu ezita sa isi provoace criticii. "Priviti-ne ! Nu ne-am pierdut suflul,
inimile noastre nu au obosit deloc ! Pentru ca se hranesc cu foc, ura si viteza ! Va surprinde
? oare pentru ca nu mai tineti minte ca sunteti vii ? Aflati pe cea mai inalta culme a lumii,
lansam provocarea noastra stelelor !" Iar pentru ca totul sa fie cat mai clar, autorul
sintetiza in zece puncte si ideile esentiale ale Futurismului, un decalog masinist, anarhic si
dur, in care se punea accentul pe distrugerea trecutului, exacerbarea violentei si agresivitatii
in arta, domnia vitezei si masinii, frumusetea altui ritm de a gandi, crea si simti.
Manifestul Futurist - puncte esentiale
1. Vrem sa cantam iubirea pentru primejdie, obisnuita energiei si indrazneala. 2. Elementele esentiale
ale poeziei noastre vor fi curajul, indrazneala si revolta. 3. Literatura de pana acum a pus accentul pe
nemiscarea ganditoare, extaz si somn, noi vrem sa punem in evidenta miscarea agresiva, insomnia
cuprinsa de febra, pasul masurilor, saltul periculos, palma si lovitura de pumn. 4. Noi declaram ca
splendoarea lumii s-a imbogatit cu o noua frumusete : frumusetea vitezei. Un automobil de curse cu
frumosul sau motor, impodobit cu tuburi groase ca niste serpi cu incarcatura exploziva, un automobil
care se napusteste, care are aerul ca alearga, este mult mai frumos decat Victoria de la Samotrace.
5. Vrem sa cantam omul care tine volanul a carui tija ideala traverseaza pamantul, lansata ea insasi pe
circuitul orbitei sale. 6. Poetul trebuie sa se consume cu stralucire, caldura si talent pentru a creste
fervoarea entuziasta a elementelor primordiale. 7. Frumusetea exista doar in lupta. Nu exista nici o
capodopera care sa nu aiba un caracter agresiv. Poezia trebuie sa fie un atac violent impotriva fortelor
necunoscutului, pentru a le obliga sa se incline in fata omului. 8. Suntem ultima culme a secolelor !
Ce rost are sa privim in urma cand trebuie sa deschidem portile misterioase ale imposibilului ?
Timpul si Spatiul au murit ieri. Noi deja traim in absolut, pentru ca am creat deja viteza eterna si
omniprezenta. 9. Vrem sa glorificam razboiul - singurul leac al lumii - militarismul, patriotismul,
gesturile distructive ale anarhistilor, ideile frumoase care ucid si dispretul pentru femeie.Vrem sa
demolam muzeele si bibliotecile, sa luptam impotriva moralitatii, feminismului si impotriva tuturor
lasitatilor oportuniste si utilitariste. 10. Vrem sa cantam multimile agitate de munca, placeri si revolta ;
freamatul multicolor si polifonic al revolutiilor in capitalele moderne ; vibratia nocturna a arsenalelor
si atelierele din spatele lunilor violent electrice ; caile ferate care devora serpii invaluiti in fum ;
fabricile atarnate de nori prin firul fumului lor ; podurile care sar ca niste gimnasti deasupra coturilor
diabolice ale raurilor insorite ; vasele cu aburi care adulmeca orizontul ; locomotivele care pufaie pe
sine, ca niste cai uriasi din otel, cu lungi tuburi in loc de haturi, si alunecarea in zbor a aeroplanelor
ale caror motoare au sunetul unui steag ce flutura si aplauzele multimilor entuziaste.
Umberto Boccioni
 Filippo Tommaso Emilio Marinetti (1876 – 1944), nascut in
Alexandria, Egipt, important ideolog, poet si editor
italian, fondatorul miscarii futuriste la inceputul secolului XX si
autor al Manifestului Futurist, publicat in 1909. Pasionat inca din
adolescenta de arta si literatura, dar si de politica, a lansat in 1909
manifestul gruparii, al carei principal animator avea sa fie si care
i-a adus notorietate. Isi va continua ascensiunea politica, fondand
la inceputul lui 1918 Partidul Politic Futurist, care peste un an se
va uni cu fascistii lui Mussolini, Marinetti devenind astfel oficial
unul dintre primii membrii si sustinatori ai Partidului Fascist
Italian. In ciuda unor mici conflicte ideologice, avea sa ramana un
sustinator entuziast al fascismului italian, iar futurismul avea sa
influenteze ideologia fascista. In 1938, cand nazistii au organizat
expozitia de "arta degenerata", in care au inclus si creatii ale
futuristilor, Marinetti l-a convins pe Mussolini sa interzica
prezentarea expozitiei in Italia. Talentat scriitor, Marinetti a
publicat numeroase articole si cateva volume, in italiana si
franceza, precum Le Roi Bombance (1905) si Mafarka il futurista
(1910).
Portretul unui barbat
ЗАУМЬ
 Eadweard J. Muybridge (1830 –
1904) a fost un fotograf englez -
american, cunoscut mai ales pentru
dezvoltarea tehnicii fotografierii cu
aparate de fotografiat multiple,
menite a capta mișcarea și apoi a o
prezenta sub formă animată, cu un aparat inventat de el însuși,
zoopraxiscopul, înaintea inventării aparatelor de filmat cu bandă de
celuloid. Practică, așa numita – Cronofotografie.
Giacomo Balla (1871 - 1958), pictor italian, unul
dintre fondatorii Futurismului, a semnat in 1910,
impreuna cu artisti precum Umberto Boccioni si
Carlo Carra, manifestul futurist publicat. Futurismul
celebra masina, ca dovada fiind ideea ca masina de
curse trecea drept cea mai importanta realizare a
epocii respective. Primii pictori futuristi au incercat
sa redea figuri si obiecte in miscare. In "Fata
Alergand pe Balcon," Balla a incercat sa creeze ideea
de miscare, prezentand picioarele fetei in alergare in
imagini repetate si succesive. Alte tablouri, precum
“Dinamismul cainelui in lesa" au incercat sa exprime
viteza prin suprapunerea de imagini. Avantul luat de
aceasta miscare avea in curand sa fie eclipsat de
aparitia cinematografiei. Futurismul a incetat dupa
Primul Razboi Mondial. Balla a incercat sa-si
schimbe stilul, mai intai prin trecerea la abstract, si
mai apoi, in 1931, trecand la figurativ.
Dinamica cainelui in lesa
Fata alergand pe balcon
 Liniile miscarii si dinamica succesiunii
Căi lăstunii de mișcare ale secvențelor
dinamice
Lumina stradala
 Viteza
Transformarea formelor de spirit
Sculptura sec. XX
Design de haine futuriste
 Umberto Boccioni (1882 – 1916) a fost un pictor și sculptor italian,
teoretician și principal exponent al artei futuristice în Italia.
În timpul unei seri organizate la opera din Milano, are ocazia să-l
cunoască pe poetul Filippo Tommaso Marinetti, care tocmai
publicase în februarie 1909 "Manifestul futurismului". În numai
câteva săptămâni, publică împreună cu Carlo Carrà, Luigi Russolo, Giacomo Balla și Gino
Severini "Manifesto dei pittori futuristi" ("Manifestul pictorilor futuristi", 8 martie 1910), căruia
îi urmează "Manifesto tecnico del movimento futurista" ("Manifestul tehnic al mișcării futuriste"),
în care sunt expuse tezele mișcării: Obiectivul artistului modern ar trebui să fie eliberarea
de modele și de tradițiile figurative ale trecutului, pentru a se consacra lumii contemporane,
dinamice și în continuă evoluție. În operele sale, Boccioni reușește să exprime mișcarea
formelor și structura concretă a materiei. Deși influențat de cubism, căruia îi atenuează
staticitatea excesivă, Boccioni evită în picturile sale liniile drepte și folosește culori
complimentare. În tablouri, ca "Dinamismul unui jucător de fotbal" (1911) sau "Dinamismul unui
ciclist" (1913), reprezentarea subiectului în stadii temporale succesive, sugerează idea
deplasării în spațiu. Aceiași preocupare se constată și în sculpturile sale, de altfel puține la
număr. "Liniile-forțe" și "planurile care se întrepătrund" conferă obiectului continuitate în
spațiu ("Forme unice de continuitate în spațiu", 1913). În 1915 Italia intră în război. Boccioni se
înrolează voluntar împreună cu alt grup de artiști, consecvent teoriei futuristice enunțată de
Marinetti, după care războiul este "singura igienă a lumii". Pe 17 august 1916, în timpul
unor manevre, desfășurate la Chievo în apropierea orașului Verona, Umberto Boccioni se
accidentează căzând de pe cal și moare. Avea doar treizeci și patru de ani.
 Primul tablou care poate fi
considerat ca o afirmație a
simultaneității a fost Viziuni simultane
- scrie Boccioni în anul 1914.
Tabloul (1911) reprezintă, în esență,
sinteza mai multor principii
futuristice. Mai ales dinamismul este
sugerat prin descompunerea și
deformarea structurii spațiului,
t tensiunea artistică destabilizează
construcția formelor care recreează
orașul, absorbindu-le în haosul s
pectacolului străzii. Pictorul urmărește
redarea vacarmului, luminilor, culorilor și formelor orașului în mișcare. Boccioni
inserează în această compoziție un motiv iconografic tipic pentru futurism:
deschizăturile ferestrelor care contribuie la sporirea intensității trăirilor senzoriale.
Unghiurile ascuțite, formele concentrice, suprafețele tăiate ale perețilorîi servesc
pictorului la redarea propriei viziuni a orașului modern, al cărui caracter brutal și
amețitor este evidențiat prin exploatarea specifică a perspectivei.
 Strada intră în bloc

Râsetul
 Aundenta Lancierilor

Forte ale unei rute

Dinamismul unui ciclist

 Autoportret

Dinamismul unei curse de cai

și a unei case
Forme unice de continuitate în spațiu
Carlo Carrà (1881 –1966) a fost un pictor italian,
un artist important al miscarii futuriste. In 1899-
1900, Carrà a plecat in Paris pentru a decora
pavilioanele de la Exposition Universelle, acolo a
cunoscut arta franceza contemporana. Apoi a
plecat in Londra unde a intrat in contact cu
anarhistii italieni exilati si s-a reintors la Milano in
1901. In 1906 s-a inscris la Accademia di Brera din
oras unde a studiat sub indrumarea lui Cesare
Tallone. In 1910 a semnat alaturi de Umberto
Boccioni, Luigi Russolo si Filippo Tommaso
Marinetti, Manifestul futurist al pictorilor si a
inceput o noua etapa in pictura lui, cea mai
populara si influenta a creatiei sale.
Etapa futurista a lui Carrà a luat sfarsit pe la
inceputul Primului Razboi Mondial. Curand Carrà
a inceput sa picteze naturi statice pe care,
impreuna cu Giorgio de Chirico, le-a
numit “picturi metafizice“.
Galeria din Milano

Tramvaiul
Interventionistul

The chase
Cea mai renumita lucrare futurista a lui e din
anul 1911, “Inmormantarea anarhistilor
Galliei”. Intradevar, in tinerete Carrà a fost
anarhist alaturi de alti artisti futuristi, mai
tarziu a avut vederi politice reactionare,
devenind ultra-nationalist si iredentist inainte
si in timpul razboiului, a fost influentat si de
fascism.
 Lovituri cu autocarul
Calaretul rosu

Înotătorii
Gentlemanul beat Fiicile lui Lot

Pinul

Muza metafizica

Natura moarta metafizica

Gino Severini (1883 –1966), pictor italian si un membru
marcant al miscarii Futuriste. A lucrat in diferite medii, incluziv
mozaic si fresce. Pentru Gino Severini, „dinamismul universal"
este întrupat de dans. El se distinge prin această convingere de
„Manifestul futurist" din 1909, lansat de Filippo Tommaso
Marinetti. Cultul vitezei, apologia automobilului, a locomotivei
şi aeropanului, exaltarea maşinii şi a industriei, specifice
imaginarului lui Marinetti, erau o componentă tehnicistă,
revoluţionară. Instalat la Paris din 1906, Severini s-a recunoscut
în dorinţa de a omagia „Marile mulţimi agitate de muncă,
plăcere sau revoltă". Dar, una dintre dimensiunile artei lui în
această perioadă este, în mod sigur, plăcerea. În Montmartre,
unde îşi are atelierul, pictorul cutreieră cabaretele, şi sălile de
dans, ca un demn urmaş al lui Toulouse-Lautrec. El se plasează
în filiaţia foarte pariziană a lui Baudelaire, pentru care pictorul
vieţii moderne „va rămâne ultimul oriunde străluceşte lumina,
răsună poezia, freamătă viaţa, vibrează muzica". Poetul definea
modernitatea drept „tranzitorie, fugitivă, contingentă, o
jumătate a unei arte a cărei cealaltă jumătate este eternă şi
imuabilă".
Balerina in albastru
Dansatorul la Pigalle
 Dancul Pan-Pan la Monico
Dinamica hieroglifică a Balului
Tabarin
Dansul ursului la Moulin-Rouge
Bulevardul
 Volume orizontale

Portretul Doamnei
Guido Luigi Russolo (1885 - 1947) pictor, grafician, scriitor
si compozitor italian. A luat primele lectii de muzica de la
tatal sau, care era in acelasi timp ceasornicar si muzician
amator, cantand la orga. In 1901 pleca la Milano, unde familia
sa se muta pentru ca doi dintre fratii artistului, Giovanni si
Antonio, sa poata urma cursurile Conservatorului. Cu toate
eforturile tatalui, Luigi era insa atras de alte forme artistice, in
special de pictura. Chiar daca nu s-a inscris la Accademia di
Brera, prin intermediul unor prieteni a urmat indirect ideile si
directia artistica predate acolo. In aceeasi perioada a lucrat
pentru restauratorul Crivelli din Milano, fiindu-i ucenic si
colaborand la realizarea decoratiunilor interioare de la
Castello Sforzesco si la restaurarea lucrarii lui Leonardo,
"Cina cea de Taina" de la Santa Maria delle Grazie. In
decembrie 1909 a participat la expozitia "Bianco e nero"
desfasurata la Famiglia Artistica din Milano, cu o serie de
gravuri si desene, realizate cu un an inainte, care
demonstreaza apropierea de formele si imaginile simboliste.
Liniile ondulate din lucrarile precum portretul lui Nietzsche
(1909) par sa transpuna ritmul muzical in forme vizuale prin
intermediul simbolurilor, o caracteristica ce se va regasi si in
lucrarile futuriste ale lui Russolo.
Răscoala
Viitorul Iluminismului
Dinamismul automobilului
Muzica

Dinamismul trenului
Luigi Russolo scrie, în anul 1913, Arta
zgomotelor, text ce va marca estetica
muzicală din primele decade ale secolului
XX. El creează instrumente muzicale ce
generează diferite tipuri de zgomote, pe care
le va denumi, generic, intonarumori, şi
susţine, în anul 1914, primul concert de
muzică futuristă (bruitistă, concretă).
Luigi Russolo: Gran Concerto Futuristico. Dăcă Rossini utiliza umorul în muzică,
futuristul pictor şi compozitor italian Russolo a apleat la brumul boxelor, la care se cânta
cu ajutorul unui… mâner. Circumspecţia lui faţa de primirea publicului a fost justificată; la
prima audiţie din Milano (1914), publicul aproape ca s-a răsculat…
 Antonio Sant’Elia (1888 –1916) a fost un arhitect italian. S-a născut în
oraşul lombard Como. De profesie constructor, acesta şi-a deschis un birou
de proiectare în Milano în 1912 şi a devenit un membru al mişcării Futuriste.
Între 1912 şi 1914, influenţat de oraşele moderne şi industrializate din SUA
şi de arhitecţii vienezi Otto Wagner şi Adolf Loos, a început să creeze o
serie de schiţe denumite Citta Nuova (Noul Oraş) care a devenit simbolul
unei noi epoci. Multe dintre aceste schiţe au fost expuse prima dată în
cadrul expoziţiei Nuove Tendenze, în iunie 1914, la galeria “Famiglia Artistica”. Astăzi,
majoritatea schiţelor pot fi văzute la Villa Olmo, un orăşel de lângă Como.
Manifestul sau “Arhitectura Futuristă” a fost publicat în august 1914. În acestă lucrare,
autorul susţinea că “valoarea decorativă a arhitecturii futuriste constă exclusiv în
dispunerea originală a materialelor primare sau violent colorate”. Construcţiile masive şi
eroice definesc astfel expresionismul său industrial.
Viziunea arhitectului italian era un oraş al viitorului foarte industrializat şi mecanizat,
privit ca o reţea vastă de clădiri şi structuri interconectate, un univers pur urban, însă viu
şi dinamic. Zgarie-norii realizaţi monolitic erau întruchiparea tehnologiei şi a măreţiei
ştiinţei industriale.
Sant’Elia, un futurist prin definiţie, deci şi un socialist cu tendinţe patriotice, se înrolează
în armata italiană în 1915. Moare în luptă, în octombrie 1916. Majoritatea schiţelor sale
nu au fost concretizate în construcţii propriu-zise, însă viziunea sa a influenţat mulţi
arhitecţi şi designeri.
Fragmente din Manifestului arhitecturii futuriste al lui Antonio Sant’Elia:
Combat şi dispreţuiesc: Toată pseudo-arhitectura avangardistă, fie că este austriacă, germană,
ungurească sau americană. Toată arhitectura clasică, solemnă, hieratică, scenografică, decorativă,
monumentală, draguţă şi multumitoare. Îmbălsămarea, reconstrucţia şi reproducerea
monumentelor şi palatelor antice. Liniile perpendiculare şi orizontale, formele cubice şi
piramidale care sunt statice, solemne, agresive şi absolut exluse de noua noastră sensibilitate.
Utilizarea materialelor masive, voluminoase, durabile şi costisitoare. Și declar: Că arhitectura
futuristă este arhitectura calculelor, a simplicităţii; arhitectura betonului armat, a oţelului, a
cartonului, a fibrei textile şi a înlocuitorilor lemnului, a cărămizii, care asigură maximum de
elasticitate şi luminozitate. Că arhitectura futuristă nu este din această cauză o combinaţie de
utilitate şi practică, ci rămâne ARTĂ, sinteză şi expresie. Că liniile oblice şi eliptice sunt
dinamice şi prin simpla lor natură deţin o putere emotivă de o mie de ori mai mare decât liniile
perpendiculare şi orizontale şi că nu poate exista o arhitectură integrală şi dinamică fără aceste
linii. Că decoraţia este absurdă, ca element supraimpus arhitecturii şi ca valoare decorativă a
futurismului depinde exclusiv de utilizarea originală a materialelor crude sau violent colorate.
Că, aşa cum anticii se inspirau din elementele naturii, noi – care suntem material şi spiritual
artificiali – trebuie să găsim insipiraţie în elementele noii mecanici ale lumii pe care am creeat-o.
Că arhitectura, ca o artă a rearanjării formelor după criterii prestabilite, este sfârşită. Că prin
termenul ARHITECTURĂ se urmăreşte să se armonizeze mediul înconjurător cu Omul prin
libertate şi că se se va urmări transformării lumii lucrurilor într-o proiecţie directă a lumii
spiritului. Dintr-o arhitectură concepută în acest sens, nici un obicei formal sau linear nu poate
apărea, din moment ce caracteristicile fundamentale ale futurismului sunt impermanenţa şi
transcedenţa. Lucrurile vor dura mai puţin ca noi. Fiecare generaţie îşi va construi oraşele.
Kazimir
Malevich –
Arhitectoane
Valentine de
Saint-Point
(1875 - 1953)
Poeta, coregrafa,
artista si scriitoare
franceza