Sidorov Iuliana

Clasa a X-a FR
Colegiul Tehnic “Panait Istrati”

Muzeul Luvru

Muzeul Luvru (în franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de
istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2
destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este
situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada
Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în primul
arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele
de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia
Capețienilor până în prezent.
Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite
ale civilizației, din Antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală
întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la
Paris există - în linii mari - o
împărțire a domeniilor de
expunere muzeală: arta
europeană din perioada de după
1848 este încredințată Muzeului
d’Orsay și Centrului Pompidou,
arta asiatică este expusă la Muzeul național de Arte asiatice Guimet, iar arta
africană, americană și din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o
serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru.
Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene
până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă. Printre piesele
cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din
Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de
Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee
din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008. În 2018, Luvru a fost
cel mai vizitat muzeu de artă din lume, primind 10,2 milioane de vizitatori.

Palatul Regal
La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al
Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul

1
Sidorov Iuliana
Clasa a X-a FR
Colegiul Tehnic “Panait Istrati”
cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72 m[7], înconjurat de
șanțuri,

flancat de turnuri și având două căi de acces.

În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat:
Marele Turn al Luvrului. Una dintre
principalele misiuni ale cetății era de a
supraveghea avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea
de invadatori încă de pe vremea vikingilor. În 1317, odată cu transferul
bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria
regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată la
Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu
ajutorul arhitectului Richard du Temple.
Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către
Francisc I al Franței în 1528[7], iar în 1546 începe transformarea fortăreței în
reședință de lux. Francisc I dispune de asemenea demolarea întregii aripi de
vest a cetății, pe care o înlocuiește cu o construcție în stil renascentist, creată
de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel care a achiziționat
Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe
acesta în Franța să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux)
unde artistul și-a petrecut ultimii ani ai vieții.[8] Lucrările de transformare a
cetății sunt continuate ulterior în timpul domniilor lui Henric al II-lea și Carol al
IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul Luvru fiind la rândul ei
demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.
În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul
Tuileries construit de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de
anvergură care este acum denumit Le Grand Dessein și a cărui primă etapă
constă în construcția Marii Galerii ce unește pavilionul Lesdiguères (numit astfel
în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce de
Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la
Trémoille).
Curtea Pătrată este realizată de către arhitecții Jacques Lemercier și apoi
Louis Le Vau, sub domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, având de
patru ori dimensiunea curții renascentiste de pe timpul lui Francisc I,
dimensiune ce duce implicit și la demolarea a ceea ce mai rămăsese din cetatea

2
Sidorov Iuliana
Clasa a X-a FR
Colegiul Tehnic “Panait Istrati”
medievală. Amenajarea și decorarea palatului sunt realizate de pictori celebri,
precum Nicolas Poussin, Giovanni Francesco Romanelli(fr) sau Charles Le Brun.
Această dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când
Ludovic al XIV-

lea alege Versailles ca centru al puterii și ca reședință regală. Urmează o

perioadă în care Luvrul va rămâne neschimbat, până când în secolul al XVIII-lea
o serie de proiecte de modificare sunt conduse de Ange-Jacques Gabriel și
Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este și acela de a transforma
palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă care va fi
pus în practică abia o dată cu Revoluția Franceză.

Marele Luvru
În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca președinte al Franței,
acesta ia decizia, la data de 26 ianuarie 1981, de a reda Luvrului aripa Richelieu,
care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanțe francez. Această
decizie marchează începutul proiectului numit Marele Luvru (în franceză Le
Grand Louvre) care va însemna o reorganizare totală a muzeului. La data de 2
noiembrie 1983 controlul asupra întregului complex al Luvrului cât și asupra
proiectului Marele Luvru a fost încredințat EPGL (în franceză Établissement
Public du Grand Louvre). Extinderea și modernizarea Luvrului au fost
încredințate de EPGL arhitectului american de origine chineză Ieoh Ming Pei,
celebru pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art
din Washington, D.C.. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de
amenajarea subsolului Curții Napoleon și începerea construcției piramidei. La 9
decembrie 1986 a fost inaugurat Muzeul d’Orsay; instalat în fosta Gară d’Orsay
construită în 1900, muzeul găzduiește operele de artă din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, de la 1848 și până la nașterea cubismului. Muzeul face în
acest fel tranziția între Muzeul Luvru – preluând de la acesta operele artiștilor
născuți între 1820 și 1870 – și Muzeul de Artă Modernă.
Piramida de sticlă construită în mijlocul Curții Napoleon de către Ieoh Ming
Pei a fost inaugurată la 30 martie 1989. Aceasta reprezintă de acum principala
axă de circulație a palatului Luvru, fiind punctul principal de acces în muzeu.
Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepție
din care se realizează accesul vizitatorilor la restul complexului muzeal. În anul
1997 muzeul va suferi din nou importante modificări de amenajare în jurul

3
Sidorov Iuliana
Clasa a X-a FR
Colegiul Tehnic “Panait Istrati”
Curții Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului
Antichități Orientale, și deschiderea a două etaje complet renovate aparținând
departamentului de Antichități Egiptene, dublează astfel suprafața de expoziție
a acestui departament. În 1998, Școala Luvrului (franceză L’École du Louvre)
este

instalată în aripa Flore (5000 m2), aripă în care se găseau vechile colecții de
sculptură.