Moromeții

Marin Preda
INTRODUCERE
Marin Preda este un prozator postbelic, ce debutează cu nuvele în volumul
"Întâlnirea din pământuri" și scrie romane diferite prin temă și tehnici narative,
majoritatea tratând relația dintre om, timp și istorie.
Romanul "Moromeții", scris în două volume la distanță de 12 ani (1955-
1967), este cel mai cunoscut datorită celebrei sale ecranizări. Acesta se încadrează
în Realism prin: cronotop, fapte verosimile, caracterul monografic (este surprinsă
viața sub toate aspectele ei), simetria incipit-final, obiectivitatea narării, tema
socială.
I. TRĂSĂTURI CURENT
O primă trăsătură a realismului reflectată în roman este perspectiva
narativă, "dindărăt", obiectivă, cu narator extradiegetic, auctorial, ce relatează
fapte la persoana a III-a fără să se implice în acțiune. Focalizarea este neutră și este
dublată de focalizarea internă a personajului reflector, Ilie Moromete, în primul
volum, și Niculae, în volumul al doilea.
O altă trăsătură a realismului este simetria incipit-final, ce se realizează
prin tema timpului. În incipit "timpul părea să aibă cu oamenii nesfârșită răbdare",
în sensul că viața decurge fără conflicte mari, iar în final "timpul nu mai avea
răbdare" pentru că au loc schimbări fundamentale. Acțiunea din primul volum se
petrece cu trei ani înainte de al Doilea Război Mondial, pe parcursul unei veri, în
satul Siliștea-Gumești din Câmpia Dunării, iar în al doilea, după război, vreme de
aproape 24 de ani, fiind prezentate două evenimente istorice: colectivizarea și
reforma agrară. În confruntarea cu timpul și istoria, omul este mereu un învins, în
sensul că nu se mai poate adapta noilor realități.
Tema o reprezintă dispariția clasei țărănești tradiționale la trecerea
dintre capitalism spre comunism. Pe fundalul acestor schimbări se derulează o
dramă a paternității determinată de ruptura familială pe care o trăiește eroul.
II. SCENE TEMĂ  
O primă scenă ilustrativă pentru temă este cea a cinei, prin atitudinea și
poziția membrilor familiei la masă. Întorși de la câmp sâmbătă seară, ei se așază la
masă și păstrează o tăcere apăsătoare. Nilă, Achim și Paraschiv stau "umăr la umăr
înghesuiți" spre ieșire, fapt ce ilustrează unitatea împotriva celorlalți anticipând și
fuga lor din sat, părăsirea definitivă a condiției de țăran. Moromete stă pe pragul
înalt al odăii, de unde "îi stăpânește pe toți cu privirea", fiind autoritatea supremă
în familie. Catrina stă pe jumătate întoarsă către vatră, gata să-i servească pe
ceilalți, sugerând condiția femeii în viața țărănească, și îi ține alături pe Tita, Ilinca
și Niculae, copii făcuți cu Moromete, ca și cum ar încerca să-i protejeze. Niculae
nu are scaun, stă direct pe pământ și este trimis cu oile zilnic, deși el vrea să
meargă la școală. Moromete nu este conștient de gravitatea tensiunilor din familie,
nu comunică, dar crede că ceilalți îl înțeleg și că lucrurile se rezolvă de la sine.
O altă scenă reprezentativă pentru temă este scena tăierii salcâmului din
spatele casei pentru a fi vândut lui Bălosu. Pământul înseamnă garanția
supraviețuirii, dar necesită și plata unui impozit, iar Moromete nu este conștient de
pericolul amânării datoriilor. El riscă să-i fie luate bunurile din gospodărie,
salcâmul fiind o soluție provizorie. Scena simbolică marchează începutul
destrămării familiei și a relațiilor din lumea satului. Momentul ales este duminică
dimineață înainte de răsărit pentru că lui Moromete nu-i place să dea socoteală și
preferă să-i pună pe ceilalți în fața faptului împlinit. Tăierea salcâmului are loc pe
fundalul sonor al bocetelor din cimitir, echivalente plânsului unui sat întreg. Când
Nilă întreabă de ce îl taie, Moromete răspunde cu ironie amară "ca să se mire
proștii", iar salcâmul se lasă greu doborât ca un dublu al lui Moromete ce nu
acceptă ideea că modul lui de viață a fost greșit. Reacția celorlalți este ilustrativă
pentru lipsa de comunicare, căci toți întreabă într-un glas de ce a tăiat salcâmul și
doar Catrina pare să înțeleagă: "Chiar așa de rău am ajuns, Moromete?"
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ
Un prim element de compoziție important este conflictul deoarece
ilustrează, prin intermediul personajelor, schimbările din societatea rurală și drama
țăranului român surprins într-o perioadă istorică dificilă. Conflictul exterior se
stabilește între fiii cei mari și familie: ei își disprețuiesc tatăl pentru că nu are spirit
de afaceri și pentru că s-a recăsătorit, își urăsc mama vitregă, deși îi crescuse de
mici și își dușmănesc frații vitregi, crezând că toată muncă lor se duce în lăzile de
zestre ale fetelor și pe școala lui Niculae. Conflictul interior surprinde drama
paternității, dar și imposibilitatea eroului de a se adapta noilor realități. El nu
acceptă că este "ultimul țăran din lume", iar în ceasul morții își reafirmă libertatea
interioară, spunându-i doctorului cu mândrie că toată viața a trăit independent.
 Un alt element de compoziție este folosirea mai multor tehnici narative.
În volumul întâi se folosește tehnica decupajului și a narațiunii lente, căci întreaga
acțiune durează trei luni și presupune prezentarea câtorva scene ilustrative pentru
viață de la sat: cina, tăierea salcâmului, discuția politică din poiana fierăriei,
secerișul. În cel de-al doilea volum, este utilizată tehnica rezumativă cu întoarceri
în timp și omisiuni de fapte, unele dintre acestea putând fi deduse ulterior.
În concluzie, romanul surprinde un nou tip de țăran ce discută politică și
privește lumea ca pe un spectacol, iar acțiunea înfățișează o pagină tristă din istoria
poporului român.