Argumentare roman realist

ROMANUL POSTBELIC - REALIST Morometii de Marin Preda

Romanul "Morometii", aparut in doua volume, primul fiind publicat in 1955, iar cel de-al
doilea in 1967, este nu numai un punct de reper in proza postbelica, fiind un roman realist
obiectiv, ci si o reprezentare de exceptie a satului traditional romanesc din Campia Dunareana, in
perioada interbelica si postbelica.

Continuand traditia romanului romanesc de inspiratie rurala reprezentat de Rebreanu,

Slavici, Sadoveanu, Marin Preda a creat un roman original cu o viziune moderna asupra lumii
rurale. Scriitorul isi fundamenteaza romanul din perspectiva relatiei omului cu timpul, a
umanitatii cu istoria, la rascruce de epoci, sub presiunea unor evenimente necrutatoare. Romanul
este de factura realista pentru ca zugraveste veridic si obiectiv realitatea unei epoci care sta sub
semnul unor evenimente istorice importante, perspectiva narativa este obiectiva, compozitia este
echilibrata, subordonata intentiei de a crea un analogon al lumii reale, personajele sunt complexe,
viabile si se inscriu in tipologii, fiind implicate in conflicte exterioare puternice, dublate de
conflicte psihologice.

Perspectiva narativa sustine caracterul realist obiectiv al romanului. Naratorul este

omniscient, relatand intamplarile si evenimentele la persoana a III-a. Focalizarea este zero,
viziunea "par derriere". Perspectiva naratorului obiectiv se completeaza cu cea a personajului
reflector - Ilie Moromete, in primul volum, si Niculae, in al doilea - pentru a crea impresia de
autentic, de pluriperspectivism asupra existentei. Perspectiva temporala este cronologica, bazata
pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al
satului Silistea-Gumesti si unul imaginar, inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta
personajelor. Viziunea scenica, folosirea dialogului si a monologului, structura predominant
dramatica, imbinarea stilului direct cu cel indirect si indirect liber, simtul comic si tragic, adanca
observatie psihologica fac din Preda un scriitor realist reprezentativ. Romanul are o compozitie
echilibrata, fiind alcatuit din doua volume, structurate, primul - in jurul unui destin individual, al
lui Ilie Moromete, al doilea in jurul unui destin colectiv - cel al taranilor din Silistea Gumesti.
Primul volum are o compozitie circulara, realizata cu ajutorul simetriei conferite de motivul
timpului, vazut ca simbol al istoriei necrutatoare. Aparut in incipit, intretine iluzia unei existente
patriarhale, fiind ingaduitor la inceput, idee formulata in primele randuri ale primului volum "se
pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare: viata se scurgea aici fara conflicte mari". Axa
timpului strabate tot volumul I, majoritatea evenimentelor avand loc de
sambata seara pana duminica dimineata, cand timpul pare dilatat, oamenii avand sentimentul
libertatii actiunilor lor. Reiterat in final, induce ideea terorii istoriei, a ritmului precipitat al
existentei, al destinelor tulburate, rasturnand imaginea vietii tihnite de la inceput: "Trei ani mai
tarziu izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare". Scriitorul realist
contureaza obiectiv imaginea dramatica a satului romanesc surprins in tragismul evenimentelor
ce vor sparge tiparele existentei sale stravechi, prin disparitia taranimii traditionale, a clasei
sociale fundamentale aflate in declin si supusa destramarii de catre istorie.

Planurile de actiune sunt paralele, destinele familiilor taranesti nu se intersecteaza si nu

se determina reciproc, asa cum se intampla in romanul "Ion", a lui Rebreanu. Exista aici un plan
al familiei Moromete, care este centrul intregii naratiuni si un plan al celorlalte destine si familii
din sat, care evolueaza paralel. Roman realist-obiectiv, "Morometii" are un caracter monografic,
de fresca sociala, ce se realizeaza prin surprinderea caracteristicilor existentei rurale din Campia
Dunarii. Prin scene semnificative de viata, prin descrierile de obiceiuri: Calusul, Rusaliile,
inmormantarea, hora, nunta, de gospodarii taranesti, a institutiilor din Silistea Gumesti. Actiunea
primului volum al romanului, concentrata in trei parti, e plasata cu trei ani inaintea inceperii celui
de-al Doilea Razboi Mondial si cuprinde mai multe nuclee epice: freamatul de ansamblu al
existentei taranesti, secerisul, complotul cu fiii cei mari. Fiecare secventa e compusa din
episoade semnificative: taierea salcamului, plata impozitului, cina, hora de duminica, adunarea
din poiana lui Iocan. Volumul al doilea structurat in cinci parti, cuprinde evenimente desfasurate
din 1938 si pana la sfarsitul anului 1962, fiind mult mai diluat epic. Actiunea se concentreaza
asupra schimbarilor importante generate de deciziile politice: reforma agrara din 1945,
colectivizarea din 1949. Secventa narativa initiala a romanului prezinta intoarcerea de la camp a
lui Ilie Moromete, impreuna cu cei trei fii mai mari, naratorul staruind asupra fiecarui amanunt,
replica sau gest, construind o scena monumentala - aceea a cinei - cu o simplitate desavarsite, a
miscarii personajelor ce se deruleaza dupa o ordine prestabilita, dupa un cod ancestral. Familia
Morometilor este numeroasa, alcatuita si din copii proveniti si din alta casatorie, este o "familie
hibrida", generatoare de conflicte in interiorul ei, "prin ignorarea realitatilor sufletesti
individuale" (M. Ungheanu). Ilie Moromete, tatal, cu 10 ani mai mare decat sotia lui, Catrina,
venise in aceasta a doua casatorie cu 3 baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera
doua fete Tita si Ilinca, si inca un baiat, Niculae, mezinul de 12 ani al familiei. Morometii se afla
la cina, stransi in "tinda", in jurul unei mese mici, joase si rotunde, "pe niste scaunele cat palma",
asezati "unul langa altul, dupa fire si neam". Cei trei frati vitregi stateau spre partea din afara a
tindei, "ca si cum ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece", prevestind
parca fuga in Bucuresti; in partea dinspre vatra, aproape de oalele cu mancare statea intotdeauna
Catrina, avand langa ea pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, "copii facuti cu Moromete". Autoritatea
capului familiei este sugerata inca de pe acum, deoarece Moromete statea "parca deasupra
tuturor", veghindu-si familia, stapanind "cu privirea pe
fiecare". Inca din acest episod, atmosfera este tensionata, fiecare dintre membrii familiei avand
nemultumiri care mocnesc, si care aveau sa izbucneasca in conflictele care zguduiesc puternic
familia, ducand la destramarea ei. Datoriile la banca, plata fonciirii si traiul zilnic al unei familii
numeroase il sufoca pe Moromete, care trebuie sa se descurce cumva, fara a vinde din pamant.
Ca sa mai acopere din datorii, se hotaraste sa vanda lui Tudor Balosu salcamul din curte, simbol
al trainiciei si al stabilitatii. Taierea salcamului este unul dintre evenimentele esentiale ale
volumului, atat prin maiestria construirii lui din detalii ce se aduna progresiv, cat si prin
simbolistica dramatica, acesta fiind primul semn al declinului familiei Moromete, dar si al satului
traditional, ramas parca fara aparare: "...acum totul se facuse mic. Gradina, caii, Moromete insusi
aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau imprejurimile.". Scena taierii salcamului e de
un dramatism impresionant, astfel ea se desfasoara inainte de rasaritul soarelui, in lumina
crepusculara a sfarsitului noptii, pentru ca nimeni sa nu fie martor la actul distrugator, pe fondul
bocetului ce venea din cimitir. Acest amanunt ne duce cu gandul la faptul ca taierea salcamului
nu era numai prevestirea unei drame personale, ci inceputul unei decaderi universale, deplansa
de intreaga natura, facand durerea personala, o durere universala. Inima adevarata a satului este
poiana lui Iocan, locul unde se adunau gospodarii satului, cei care sunt "nici saraci, nici bogati",
intre care Moromete, Cocosila si Dumitru al lui Nae citesc ziarul, comenteaza politica ironic si
cu umor; in dialogul lor duelul inteligentei scapa spontan, dandu-le iluzia libertatii si a demnitatii
lor. Aici spiritul rational al lui Moromete e recunoscut de toti, el este cel care explica, clarifica,
trage concluzii. Astfel se poate spune ca Moromete nu era o autoritate in familie, ci si in
comunitatea rurala. El este spiritul intalnirilor din poiana lui Iocan, absenta sa facea ca intalnirile
saptamanale de duminica dimineata sa fie "nu prea reusite". Moromete avea placerea vorbei,
mestesug cu care isi fascineaza consatenii, dar si criticii vremii, care apreciaza: "Ilie Moromete
reprezinta tipul taranului filosof". Scena secerisului este al treilea moment important al primului
volum. Ea prezinta datini din viata satului traditional, constituindu-se intr-o adevarata
monografie a obiceiurilor si ritualurilor din timpuri stravechi. Culegerea roadelor pamantului este
un moment de bucurie, de contopire deplina a omului cu ritmurile naturii. Secerisul are reguli
precise, impuse de traditia strabuna: cel mai vrednic dintre copii este cel care, simbolic, porneste
recoltarea granelor, masurand cu pasul "statiile", partile de loc, pe care vor trebui sa le duca
fiecare secerator la capat, apoi "incepe sa taie spicele si sa arunce manunchiurile in urma", iar
tatal leaga snopii si ii aseaza in clai. Femeile se ocupau de mancarea pentru seceratori, iar in anul
acesta recolta este foarte buna, de aceea o veselie nemaipomenita ii cuprinsese pe toti, Catrina
laudandu-l pe Cel de Sus pentru "mana cereasca", cum ii spunea ea graului, "cu care ii
milostivise Dumnezeu". De aici lucrurile se precipita, Paraschiv, Nila fug la Bucuresti, luand cu
ei caii, toti banii si covoarele de zestre ale fetelor, iar Moromete era convins ca Achim nu va mai
trimite niciun ban acasa (el fiind plecat la Bucuresti cu oile familiei). Confruntat
cu aceste probleme, Moromete ia hotarari decisive: vinde din pamant si achita fonciirea, banca,
ia doi cai si il trimite pe Niculae la scoala. Naratorul noteaza insa ca problema banilor ramasese
nerezolvata pe termen lung: "din nou rata la banca, din nou fonciirea, din nou Niculae". Ca in
orice roman realist obiectiv, personajele sunt numeroase si puternic individualizate si complexe,
incadrandu-se intr-o tipologie. Ilie Moromete este un personaj exponential pentru o clasa sociala
surprinsa intr-un moment tragic al istoriei, destinul lui exprimand simbolic destinul unei lumi
aflate in plina criza. Numit "taran filozof", pentru spiritul reflexiv, contemplativ, el se raporteaza
critic la existenta in dorinta de a-si defini rostul sau in lume. Personajul este caracterizat direct de
narator in primul volum ca fiind: "cu 10 ani mai mare decat Catrina (...) si acum avea varsta intre
tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva". El este
portretizat prin tehnica realista a detaliului semnificativ, prin acumularea detaliilor.
Obiectivitatea observatiei - prezentarea comportamentului, limbaj, gestica - este dublata de
finetea analizei interioare. Disimularea este una dintre trasaturile sale reprezentative,
semnificativa fiind scena fonciirii. Plata darilor constituie principalul motiv de ingrijorare pentru
Moromete, desi avea acum "vreo 6 pogoane de paman si-si facuse o casa frumoasa", insa nu avea
suficienti bani pentru plata impozitelor pe pamant (foncierea) si ratele imprumutului de la banca.
Chemat sa vina acasa de la fierarie, Moromete vazu pe prispa casei doi oameni care il asteptau.
Unul dintre ei era Jupuitu, agent de urmarire care venise dupa "fonciirea pamantului". Moromete
se dovedeste un actor desavarsit, el "joaca" scena "fonciirii" cu o gama inepuizabila de tertipuri,
incercand sa scape si de data aceasta. Desi era singur acasa, Moromete striga la toti ai casei
pentru a parea un om ocupat care are probleme mult mai importante decat cele pentru care
venisera cei doi, pe care ii ignora cu desavarsire; apoi se intoarce brusc "pe calcaie si striga: N-
am!" In final, Moromete le da 1000 din cei 1200 de lei primiti pe salcam, spunand ca vor primi
restul "peste o saptamana, doua". Inteligent, ironic, spirit contemplativ priveste existenta ca pe un
spectacol, detasat pentru ca isi da seama ca "insul care e numai activ isi consuma viata si nu
intelege nimic din ea, pentru ca devine robul actiunii". Complexitatea si natura dilematica a
eroului sunt reliefate de confruntarile dintre manifestarile exterioare si eul sau de adancime,
disimularea fiind o forma de aparare a libertatii interioare. In ciuda transformarilor sociale la care
asista, Moromete nu accepta ideea ca rostul sau in lume este gresit si ca taranul roman trebuie sa
dispara. In monologul de la sira de paie, el compara cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea
noua de pe pozitia "celui din urma taran", reprezentant al unui cod etic si filozofic condamnate
aparent la disparitie de timpul implacabil. Desi are o mare disponibilitate pentru dialog,
Moromete traieste o drama a lipsei comunicarii. Intentiile sale nu sunt intelese si judecate just de
cei apropiati. Dorind sa isi pastreze unita familia, contribuie prin intransigenta si lipsa unor
clarificari la destramarea ei. Plecarea fiilor il dezechilibreaza "cu toata aparenta de nepasare,
Moromete nu mai fu vazut ceasuri intregi pe prispa". Desi inteligent, nu apreciaza instructia si isi
recunoaste vina la batranete.
Specifice romanului realist obiectiv sunt conflictele exterioare puternice traite de personaje care
in "Morometii" sunt de natura familiala, economica, politica si genereaza si conflicte interioare,
pshilologice. Conditia taranului roman si relatia acestuia cu istoria este ilustrata in primul volum
prin prezentarea destinului familiei Moromete care este macinata de conflicte interne. Ilie
Moromete traieste cu iluzia ca familia sa este unita, insa familia sa hibrida are interese
divergente. Baietii cei mari, instigati de Guica, matusa lor, isi dispretuiesc tatal pentru lipsa de
pragmatism. Conflictul familial este generat initial de decizia lui Moromete de a se recasatori.
Acesta este cauzat si de autoritatea excesiva a tatului si de diferenta de mentalitate dintre
generatii si se acutizeaza odata cu fuga fiilor la Bucuresti. Un alt conflict este intre Moromete si
sotia sa, deoarece Catrina revendica, din ce in ce mai insitent, pogonul ei de pamant pe care
Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa Primul Razboi Mondial. Barbatul promisese in
schimb ca trece casa si pamantul din jurul ei pe numele ei, urmand astfel sa asigure ca sotia sa nu
va ramane pe drumuri. Insa Moromete nu se tinuse de cuvant, glumind chiar batjocoritor cand ea
aducea vorba despre asta. Consecinta acestui conflict este indepartarea ei treptata, ce culmineaza
cu parasirea lui, femeia mutandu-se la fiica ei din prima casatorie. La acestea se adauga si
conflictul cu Niculae ce-si are originea in refuzul tatalui de a-l sprijini sa mearga la scoala. In
volumul al doilea se dezvolta un conflict politic intre partizanii ideologiei comuniste si cei ai
ideologiei liberale care se finalizeaza cu anihilarea rezistentei opozitiei. Toate acestea potenteaza
conflictul psihologic trait de Ilie Moromete, generat de dorinta de a-si pastra familia unita si a-si
manifesta autoritatea si de Niculae intre resentimentul si dragostea fata de tata. "Morometii" lui
Marin Preda este un roman realist caruia caracterul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor
interbelici, ii confera precizie, concizie si claritate. Structura sa este cinematografica iar relevarea
reactiilor sufletesti ale personajelor il incadreaza in realismul psihologic.