Sunteți pe pagina 1din 5

Neghiniță

Răspunsuri
1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.
De ce își dorea bătrâna un copil?
a. Să o ajute la treburile casei. c. Să meargă cu moșul la arie.
b. Pentru că se simțea singură. d. Ca să-l vândă împăratului.

2. Cum este descris Neghiniță în acest fragment? Bifează toate răspunsurile corecte.

obosit frumos ca o nestemată mic cât o neghină vorbăreț

3. Numerotează momentele de mai jos în ordinea în care s-au întâmplat în fragmentul citit.
4 Istețul Neghiniță mână cu măiestrie caii moșului pe arie.
7 Neghiniță intră în urechile curtenilor pentru a le afla gândurile.
3 Băiatul cât o neghină îl vizitează pe moșneag.
2 Dorința babei de a avea un copil se împlinește.
6 Neghiniță ajunge la palat în toiul sfatului împărătesc.
5 Moșneagul îl vinde pe Neghiniță unui negustor.
1 O bătrână își dorește un copil care să-i aline singurătatea.

4. Ce îi spune Neghiniță bătrânei despre talentul lui neobișnuit?


„Eu sunt Neghiniță, mamă, gândul lumii! De mic ce sunt, pătrund în urechile oamenilor și
le ascult gândurile.”

5. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.


„— Nu te uita că-s mititel, tată! spuse Neghiniță. Eu pot face lucruri negândite!”
Ce vrea Neghiniță sa spună?
a. Neghiniță nu se gândește la lucrurile pe care le face.
b. Neghiniță face lucruri neobișnuite în ciuda mărimii lui.
c. Neghiniță se gândește ce să facă mai departe.

6. Găsește în textul citit două împrejurări în care Neghiniță și-a folosit talentul lui unic și
descrie-le mai jos pe scurt.
Sunt acceptate răspunsurile care fac referire la ambele situații:
• Neghiniță intră în urechile cailor și reușește să-i mâne cu măiestrie.
• Ajuns la curtea împăratului, băiatul intră în urechile cărturarilor. El află astfel că aceștia, în
loc să se gândească la treburile împărăției, se gândeau la tot felul de nerozii.

vizitează twinkl.ro
Neghiniță
Răspunsuri
1. Găsește în textul citit 4 cuvinte sau expresii care îl descriu pe Neghiniță și copiază-le mai
jos.
Sunt acceptate oricare dintre următoarele:
• „mic cât o neghină”;
• „era frumos ca o nestemată”;
• „avea ochișorii ca doua scântei albastre și mâinile și piciorușele ca niște firișoare de
păianjen”;
• „cu mintea cât zece”;
• „săgeată de argint”;
• „mititel”.

2. De ce îl numește autorul pe Neghiniță „gândul lumii”?


a. Pentru ca el cutreiera prin lume gândindu-se la pământ.
b. Deoarece Neghiniță gândea în locul lumii.
c. Deoarece el asculta gândurile oamenilor intrându-le în ureche.

3. Reformulează următorul pasaj fără să folosești dialogul:

Neghiniță treiera grâul la arie

Împăratul zboară pe o adiere de vânt

Baba îi iertă pe cărturari

Moșul își dorea un copil

4. Explică expresia „cu mintea cât zece”. Alcătuiește o propoziție în care să folosești această
expresie.

Se acceptă orice răspuns care atinge ideea de „inteligent”.

5. Oferă sinonime pentru următoarele cuvinte:


pătrunde = intră, străpunge; vraci = doctor, medic;
nestemată = piatră prețioasă, piatră rară; mânie = supărare, furie.

vizitează twinkl.ro
Neghiniță

6. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului care indică ordinea corectă a


evenimentelor, așa cum s-au petrecut ele în textul citit.

1. Împăratul este alungat de la palat de către noul sfat.


2. Neghiniță îi șoptește împăratului adevărul despre înțelepții sfatului.
3. Neghiniță îl vizitează pe moșneag.
4. Dorința babei de a avea un copil se împlinește.
5. Neghiniță ajunge la palat în toiul sfatului împărătesc.
6. Moșneagul îl vinde pe Neghiniță unui negustor.
7. Împăratul îi înlocuiește pe sfetnicii săi.

A. 6, 3, 2, 1, 5, 4, 7
B. 3, 6, 5, 1, 2, 7, 4
C. 4, 3, 6, 5, 2, 7, 1
D. 6, 3, 2 1, 4, 5, 7

7. Citește alineatul care începe cu:


„Neghiniță însă nu contenea cu năzdrăvăniile. Gândindu-se să râdă de împărat…”
Care este opinia ta despre acțiunile lui Neghiniță de la curtea împăratului? Ce urmări crezi
că vor avea aceste acțiuni?
Este acceptată orice opinie. Pentru argumentare trebuie atinse una sau mai multe dintre
următoarele idei:

• Neghiniță citea gândurile curtenilor fără voia lor.

• Neghiniță îl manipula pe împărat șoptindu-i în ureche gândurile cărturarilor.

• Împăratul decide să alunge sfatul vechi, chemând unul nou care îl va detrona.

vizitează twinkl.ro
Neghiniță
Răspunsuri
1. Selectează din text două situații prin care să argumentezi faptul că Neghiniță era
năzdrăvan.

Sugestii:

a. Neghiniță intră în urechile cărturarilor de la curte și le află gândurile.

b. Neghiniță îl determină pe împărat să creadă că ceea ce-i șoptește el în ureche sunt


gândurile lui proprii.

c. Neghiniță plănuiește detronarea împăratului.

2. Transformă următorul dialog în povestire:

„— Dar tu cum umbli, mamă? întrebă baba.

— Mă las pe-o adiere de vânt și plutesc ca pe apă. Ba uneori întrec rândunelele ca o


săgeată de argint.”

Sugestie de răspuns: Bătrâna îl întreabă pe Neghiniță cum călătorește prin lume. Acesta îi
răspunse că plutește pe adierea vântului ca pe apă, întrecându-se în zbor cu rândunelele ca
o săgeată de argint.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului care indică ordinea corectă a


evenimentelor, așa cum s-au petrecut ele în poveste.
a. 3, 6, 9, 10, 5, 1, 2, 7, 8, 4

b. 6, 10, 3, 9, 1, 2, 4, 5, 7, 8

c. 6, 3, 10, 9, 2, 1, 5, 4, 7, 8

d. 6, 3, 10, 2, 9, 1, 4, 5, 7, 8

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Care explicație nu se potrivește enunțului „Înainte de a fi îndepărtat de pe tron, împăratul


era…”

a. un conducător bun, cumpătat, care se îngrijea de soarta oamenilor simpli din


împărăție.

b. un conducător nepăsător și necumpătat.

c. un conducător leneș, orb și surd la problemele regatului.

vizitează twinkl.ro
Neghiniță

5. Cum crezi că s-a simțit împăratul după ce a fost alungat de la curte? Argumentează cu
indicii din povestea citită.

Sunt acceptate răspunsurile copiilor care argumentează folosind exemple din text, cum ar
fi:

• Cred că împăratul s-a simțit foarte trist/mâhnit/furios („Împăratul ieși plângând din
cetate, cu Neghiniță pe umăr.”).

• Cred că a regretat profund că a fost alungat de la curte. („— Ei, ei, Neghiniță! se jelui
împăratul. Unde-mi este toiagul și scaunul împărătesc? Unde-mi este coroana cu
nestemate?”)

6. Recitește următorul fragment din poveste. Ce a descoperit împăratul despre felul în care
își condusese supușii și ce și-a dorit să facă?

Sunt acceptate răspunsurile care fac referire la următoarele:

• Împăratul a descoperit că se făceau multe nedreptăți supușilor săi.

• Împăratul a descoperit că supușii lui erau săraci, înfometați și neîndreptățiți.

• Împăratul a înțeles că a fost un conducător nedrept și nepăsător.

• După cele văzute în pribegia lui, împăratul și-a dorit să schimbe în bine mersul împărăției.

7. Ce impact consideri că a avut Neghiniță asupra mersului împărăției? Argumentează


răspunsul tău cu exemple din text.

Se acceptă orice răspuns pro sau contra argumentat cu exemple din text.
Răspuns posibil:

Cred că Neghiniță a avut un impact pozitiv asupra mersului împărăției deoarece a reușit
prin intermediul împăratului să-i alunge pe sfetnicii leneși, lingușitori, dezinteresați de
mersul împărăției. Totodată, contribuind la alungarea împăratului de la curte, l-a determinat
pe acesta să înțeleagă cum stăteau lucrurile în împărăție și să-l încurajeze astfel să
îmbunătățească viața supușilor săi.

8. Imaginează-ți ca ești Neghinița pentru o zi. Scrie în 10 rânduri două lucruri pozitive pe
care le-ai putea face cu puterea neobișnuită de a citi gândurile oamenilor.

Este acceptabil orice răspuns care respectă cerința de a descrie două lucruri pozitive distincte
care se pot face cu puterea de a citi gândurile celorlalți.

vizitează twinkl.ro

S-ar putea să vă placă și