Sunteți pe pagina 1din 1

Legenda Ciocarliei

de Vasile Alecsandri

Din vremuri de demult n-a fost fata mai frumoasa ca Lia, fata de imparat.
Fata ei alba, ochii albastri si parul balai, frumusetea trupului ei acoperit de haine scumpe,
fermecau inimile tuturor celor care o priveau. Despre frumusetea Liei s-a dus vestea in
lumea intreaga. De peste noua mari si noua tari au venit sa o peteasca feciori de imparati,
mandri si viteji. Au venit imparatul Rosu si Alb imparat si Penes imparatul si altii, multi ca
frunza si ca iarba ... Lia, insa, nu il voia pe niciunul dintre ei.
Lia privea mereu cu drag la Soare si mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu stia de ce,
din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunostea nimeni taina, nici cerul,
nici pamantul, doar umbra ei stia.
Cand frumoasa fata de imparat ii spunea Soarelui ca e singura ei dorinta, ca vrea sa il
intalneasca si sa-i fie mireasa, umbra ei suspina si ii spunea ca isi cauta singura pierzania. Lia
raspundea ca nu ii pasa, ca va umbla zi si noapte pana isi va gasi iubitul. Umbra zicea ca nu e bine,
dar ca o va insoti oriunde se va duce.
Intr-o dimineata Lia sui pe Graur, calul ei care fugea ca vantul si ca gandul si porni la drum.
Mersera pe sub soare, mersera pe sub stele, strabatura codri si poiene, trecura peste rauri, pana cand
ajunsera la malul marii.
Lia privi cu dor spre insula pe care se afla palatul Soarelui si se planse umbrei ca Graur nu
poate sa mearga si pe pamant si pe apa. Calul spuse ca el nu poate sa mearga pe apa, dar poate
fratele lui, cel nascut in valurile marii. Necheza cu putere si din valuri iesi un cal cu solzi argintii pe
spate si copite facute pentru a inota. Lia sari pe calul marii si porni pe ape, lasand pe mal umbra si
pe Graur.
Ajunse Lia pe insula si porni catre palatul minunat. Se imbracase ea la plecare in haine de
fecior, dar mersul ei o arata ca e fata.
La palat ii iesi in cale mama Soarelui. Era oarba, de la atata privit al stralucirii Soarelui.
Soarta ei era sa mai vada numai atunci cand fiul ei ar fi intalnit iubirea. Intreba drumetul daca e
fecior sau fata si-i spuse ca, daca e fata, precum se aude pasul, sa plece iute de acolo.
Cum Lia nu stia ce sa faca, iata ca aparu Soarele. O zari pe Lia, ii ura bun-venit. Fata
raspunse cu vorba duioasa si isi zambira dulce unul altuia. Mama Soarelui simti si hotari sa afle de e
fecior sau fata. Avea sa presare flori albe in patul drumetului, la noapte. Daca dimineata vor fi
vestede, inseamna ca e barbat, daca vor fi mai inflorite, e fata.
Cei doi iubiti petrecura in alinturi toata noaptea. Dimineata, mama Soarelui vazu florile
inflorite, caci vederea ii revenise ca prin farmec, si intelese ca oaspetele e fata. Privi pe cer si isi
vazu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar si sa tina seama razelor de foc, iar lumea
intreaga era cuprinsa de flacari arzatoare.
Mama o blestema pe Lia si cazu moarta la pamant. Blestemul urca pana la cer si Lia se
pravali si ea din ceruri, prefacandu-se in mica ciocarlie, pasarea care se inalta mereu catre Soare,
cantandu-i primavara cantece de dor.
Asa spune legenda ciocarliei ...