Legenda ciocârliei

de Vasile Alecsandri

 "Din vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fata de împărat. Faţa ei albă, ochii
albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile
tuturor celor care o priveau. Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De
peste nouă mări şi nouă ţări au venit să o peţească feciori de împărat, mândri şi viteji. Au venit
Împăratul Roşu şi Alb Împărat şi Peneş Împăratul şi alţii, mulţi ca frunza şi ca iarba ... Lia,
însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei.

    Lia privea mereu cu drag la Soare şi mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu ştia de ce,
din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunoştea nimeni taina, nici
cerul, nici pământul, doar umbra ei ştia.

     Când frumoasa fată de împărat îi spunea Soarelui că e singura ei dorinţă, că vrea să îl

întâlnească şi să-i fie mireasă, umbra ei suspina şi îi spunea că îşi caută singură pierzania. Lia
răspundea că nu îi pasă, că va umbla zi şi noapte până îşi va găsi iubitul. Umbra zicea că nu e
bine, dar că o va însoţi oriunde se va duce.

     Într-o dimineaţă Lia sui pe Graur, calul ei care fugea ca vântul şi ca gândul şi porni la
drum. Merseră pe sub soare, merseră pe sub stele, străbătură codri şi poiene, trecură peste
râuri, până când ajunseră la malul mării.

     Lia privi cu dor spre insula pe care se afla palatul Soarelui şi se plânse umbrei că Graur nu
poate să meargă şi pe pământ şi pe apă. Calul spuse că el nu poate să meargă pe apă, dar
poate fratele lui, cel născut în valurile mării. Necheză cu putere şi din valuri ieşi un cal cu solzi
argintii pe spate şi copite făcute pentru a înota. Lia sări pe calul mării şi porni pe ape, lăsând
pe mal umbra şi pe Graur.

    Ajunse Lia pe insulă şi porni către palatul minunat. Se îmbrăcase ea la plecare în haine de
fecior, dar mersul ei o arăta că e fată.

    La palat îi ieşi în cale mama Soarelui. Era oarbă de la atâta privit la strălucirea Soarelui.
Soarta ei era să mai vadă numai atunci când fiul ei ar fi întâlnit iubirea. Întrebă drumeţul dacă
e fecior sau fată şi-i spuse că, dacă e fată, precum se aude pasul, să plece iute de acolo.

    Cum Lia nu ştia ce să facă, iată că apăru Soarele. O zări pe Lia, îi ură bun-venit. Fata
răspunse cu vorbă duioasă şi îşi zâmbiră dulce unul altuia. Mama Soarelui simţi şi hotărâ să
afle de e fecior sau fată. Avea să presare flori albe în patul drumeţului, la noapte. Dacă
dimineaţa vor fi veştede, înseamnă că e bărbat, dacă vor fi mai înflorite, e fată.

     Cei doi iubiţi petrecură în alinturi toată noaptea. Dimineaţa, mama Soarelui văzu florile
înflorite, căci vederea îi revenise ca prin farmec, şi înţelese că oaspetele e fată. Privi pe cer şi
îşi văzu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar şi să ţină seama razelor de foc, iar
lumea întreagă era cuprinsă de flăcări arzătoare.
     Mama o blestemă pe Lia şi căzu moartă la pământ. Blestemul urcă până la cer şi Lia se
prăvăli şi ea din ceruri, prefăcându-se în mica ciocârlie, pasărea care se înalţă mereu către
Soare, cântându-i primăvara cântece de dor. Aşa spune legenda ciocârliei ..."

Planul de idei:

1. Lia este o fată frumoasă care nu voia să se mărite cu niciun pețitor.

2. Ea a fost pețită de către Împăratul Roșu, Alb și Peneș.
3. Fata era îndrăgostită de către Soare și pleacă în căutarea lui.
4. Lia a ajuns la palatul Soarelui ajutată de către calul său Graur și fratele acestuia plămădit
din valurile mării.
5. Fata ajunge la palat și se deghizează în băiat.
6. Mama Soarelui îi pune flori în pat pentru a vedea dimineața dacă este fată sau băiat.
7. Soarele uită de lume și o pârjolește cu razele sale cât timp petrece noaptea cu Lia.
8. Mama acestuia o blesteamă pe Lia care moare imediat.
9. După moartea ei, Lia se transformă într-o ciocârlie.

Cuvinte necunocute:

Se înalță = se ridică
Oaspete = musafir
Aparu = se ivi
Taină = secret
Duioasă = blajină
Veștede = ofilite