Vara

Gospodina
de Otilia Cazimir
Apune soarele-n vapai
Si inserarea, ca un val,
Pe subt rachitile din deal
Se lasa-n liniste pe vai.
Coboara-ncovoiat la pod
Un biet pescar, de pe Siret,
Si-n umbra sura pier incet
Pescar, si apa, si navod.
De jos, din ceata de pe prund,
Doi pescarusi au aparut
Si-n zbor ingemanat si mut
Se duc spre baltile din fund.
Inchid pleoapele s-ascult…
De pacea larga leganat
Mi-adoarme sufletu-mpacat.
Ca un copil ce-a plans prea mult.
de Otilia Cazimir
Greu e când eşti gospodină!
Uite, eu, cât sunt de mică,
Iute-s ca o rândunică,
Harnică-s ca o albină.
Cum mă scol, cobor în grabă
Colivia din perete,
Să dau boabe la sticlete,
Că-i un cântăreţ de treabă.
Vreme multă nu-mi rămâne;
Pisicuţa, de cu noapte,
Miaună şi-mi cere lapte –
Iar Grivei îmi cere pâine.
Învăţ lecţiile toate
La citit, la socoteală –
Că doar n-o să plec la şcoală
Fără lecţii învăţate!

La drum Cu păpuşa-i alt bucluc!

Din şindrilă şi din beţe,
de Otilia Cazimir Trebuie să-i fac pătuc
După sobă să nu-ngheţe.
Moş-Crăciun, la urcuş,
S-a pornit cu sacu-n spate. Uf, ce mare-i bucuria
Drumu-i rău, şi-i lunecus, Când sunt gata toate-n pripă!
Şi moşneagul nu mai poate. Nu stau locului o clipă…
Tare-i grea gospodăria!
Lung se uită indărăt,
Scuturându-şi barba rară
De omăt,
Şi oftează sub povară:

- Greu tătucă, greu de tine!

Iaca, stau şi mă socot
Dacă nu cumva-i mai bine
Să mă mut mai cătră vară,
Că-s bătrân şi nu mai pot!…