Enigma Otiliei

de George Calinescu

Ca romancier, George Calinescu, se inscrie in traditia romanului romanesc de tip obiectiv, de inspiratie sociala. Conceptia lui Calinescu privind romanul se delimita de a altor contemporani. Dupa parerea sa, romanul este produs al elaborarii lucide, nu eruptie spontana, ci opera faurita. Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu personaje numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative si dezvoltand conflicte puternice. Enigma Otiliei, roman obiectiv de tip balzacian, focalizeaza mai multe spatii ale fictiunii, determinate de tot atatea teme literare: e un roman ce dezvolta problematica mostenirii si pe cea a paternitatii, intr-o lume bucuresteana de la inceputul secolului XX, aflata sub influenta covarsitoare a banului. Trasaturile care incadreaza opera printre romanele realist-obiective sunt: prezentarea veridica a evenimentelor, narator omniscient si omniprezent, perspectiva narativa obiectiva, integrarea descrierilor minutioase in structura epica. Viziunea narativa este dindarat, autorul folosind focalizarea zero prin prezentarea reperelor spatiale si temporale ale actiunii. Titlul initial al romanului a fost Parintii Otiliei, ilustrand motivul paternitatii. Acesta a fost ulterior schimbat pentru a se accentua o trasatura de caracter definitorie a eroinei. Personalitatea Otiliei este enigmatica, fiind interpretata diferit de fiecare dintre personajele romanului, ceea ce constituie o nota de modernitate a scrierii, anume relativizarea perspectivei narative. Creatia epica este ampla, fiind alcatuita din 20 de capitole si structurat in doua planuri narative principale: istoria complicata a unei mosteniri si destinul tanarului Felix Sima, orfanul care observa minutios degradarea umana cauzata de acumularea materiala, incluzand si povestea lui de dragoste cu Otilia Marculescu. Secventele narative sunt construite pe baza inlantuirii, naratorul respectand principiul cronologic al prezentarii faptelor. Naratiunea si dialogul se imbina cu descrierea ampla a spatiilor, personajelor si a vestimentatiei. Romanul prezinta o stransa relatie de simetrie intre incipit si final, trasatura specifica scrierilor realist-obiective. Incipitul fixeaza coordonatele temporale si spatiale, prezentand un mediu social nou pentru tanarul care, in anul 1909, paseste pentru prima data pe strada Antim din Bucuresti: Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece un tanar de vreo 18 ani, imbracat in uniforma de licean intra in strada Antim.

Finalul romanului il prezinta pe Felix dupa trecerea anilor care revine la locurile strabatute ca licean, pe strada Antim, si-si aminteste nostalgic de seara cand venise cu valiza in mana la casa lui mos Costache si vechile vorbe ii rasunara limpede la ureche: Aici nu sta nimeni!. Romanul cuprinde un numar insemnat de personaje a caror descriere, incepand de la modul cum se imbraca, a camerei in care stau, a ticurilor si ocupatiilor, este realizata cu minutie. Felix Sima este unul dintre personajele principale ale romanului, indeplinind totodata rolul de observator al unui mediu observator viciat. El reprezinta tipul intelectualului lucid in formare prin intermediul caruia cititorul se familiarizeaza cu celelalte personaje. Tanarul absolvent de liceu vine la Bucuresti, dupa moartea tatalui sau, pentru a studia medicina, aspirand la o cariera stralucita. Inca de la inceput, naratorul, prin intermediul caracterizarii directe ii alcatuieste un portret fizic sugestiv, care denota perseverenta caracterului, delicatetea si superioritatea spirituala: el are un aer barbatesc si elegant, fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mai mari de par ce-I cadeau de sub sapca, dar coloarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie. Portretul moral este construit de-a lungul romanului, prin intermediul relatiilor cu celelalte personaje.