Relatia dintre doua personaje

Incipitul este construit în manieră realistă, cu precizarea

coordonatelor spatio-temporale: „În primăvara anului 1916, ca
sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un
regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între
Buşteni şi Predeal." În schimb, finalul deschis lasă loc interpretărilor
multiple, aşa cum se întâmplă în general în proza de analiză psihologică.
Astfel, Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini şi să se mai îndoiască,
se simte detaşat de tot ceea ce îl legase de Ela, hotărăşte să o părăsească
și să-i lase,,tot trecutul."
Spre deosebire de romanele tradiționale, în care conflictul se
producea la nivel exterior, în romanul lui Camil Petrescu conflictul este
interior şi se produce în conștiința personajului-narator, Ştefan
Gheorghidiu, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii față de soţia sa,
Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul
le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ștefan
și soția sa este implicarea Elei în lumea mondenă pe care eroul o
disprețuiește și de care ține să se detaşeze. Aşadar, conflictul interior trăit
de protagonist se produce din cauza diferenței dintre aspirațiile lui
Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare. Conflictul exterior scoate în
evidență relația personajului cu societatea, protagonistul fiind plasat în
categoria inadaptaților social.
Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a
personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe
fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana întâi conferă
autenticitate şi caracter subiectiv textului. O consecință a acestui tip de
relatare este faptul că, pe parcursul întregului roman, Ela rămâne un mister
pentru cititor, fiind prezentată numai prin intermediul impresiilor lui Ştefan.
„Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi arama pe față, cum
se spune, abia după căsătorie),
 „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi
bănuiam că mă înşală" este fraza prin care debutează abrupt cel de-al
doilea capitol al romanului,,,Diagonalele unui testament", şi prin care
începe retrospectiva iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela. Tânărul
intelectual însetat de absolut, pe atunci student la Filosofie şi lipsit de
mijloace materiale deosebite, se căsătoreşte din dragoste cu Ela, studentă
la Litere, orfană crescută de o mătuşă. Ela, tânăra cochetă, considerată
cea mai frumoasă şi cea mai populară studentă de la Universitate, este
aceea care se îndrăgostește mai întâi de Ștefan.
Iubirea bărbatului, născută din admirație față de profunzimea
sentimentelor Elei pentru el, din duioşie, dar mai ales din orgoliu, devine
obişnuinţă, pentru a se transforma în cele din urmă în obsesie. Într-o primă
fază, bărbatul trăieşte iubirea la modul idealist, dragostea însemnând
pentru el împlinirea totală.

Până la primirea moştenirii de la unchiul său avar, Tache, Ştefan

Gheorghidiu trăieşte oarecum izolat de realitatea înconjurătoare. Cuplul pe
care tâ- nărul filosof îl formează cu Ela constituie pentru cei din jur un
model de iubire şi fidelitate conjugală. Primirea moştenirii de la unchiul
Tache, după scena memorabilă a cinei de familie din capitolul,,Diagonalele
unui testament", declanşează criza matrimonială şi marchează diferențele
de percepție a lumii dintre cei doi îndrăgostiți. Pentru că unchiul Tache îi
lasă cea mai mare parte din avere lui Ştefan, mama şi surorile tânărului,
precum şi celălalt unchi, deputatul Nae Gheorghidiu, contestă testamentul.
În opinia lui Ştefan, Ela se dovedeşte interesată de bani, se implică în
discuțiile despre moştenire şi ripostează indignată atunci când simte că
soţul ei e înşelat. Atitudinea Elei îl surprinde în mod dureros pe Ștefan,
pentru că, așa după cum mărturiseşte, ar fi vrut ca Ela să fie,,mereu
feminină, deasupra discuțiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie
să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată."

O scena importanta pentru intelegerea actiunii si a personajelor este

discutia purtata de catre ofiteri si prezentata in primele pagini ale operei.
Acestia descopera in ziar o stire despre un barbat care si-a ucis sotia
infidela si a fost achitat de catre judecatori. Acest eveniment starneste
discutii aprinse, deoarece fiecare participant are o alta parere. Atitudinea lui
Stefan Gheorghidiu atrage atentia deoarece el intervine intr-un mod agresiv
si ii contrazice pe toti. Personajul narator sustine un punct de vedere cat se
poate de categoric, spunanad ca: "Cei care se iubesc au drept de viata si
de moarte unul asupra celuilalt". Scena amintita este relevanta deoarece
reflecta conceptia lui Stefan despre iubire. El este interesat de iubirea
absoluta. Modul in care vorbeste si se comporta in scena prezentata
contribuie la caracterizarea pers. Din text reiese ca Stefan este un
intelectual sensibil, preocupat de idei filozofice, dar si un individ impulsiv si
dur.

O alta scena reprezentativa din romanul studiat se petrece in timpul

excursiei de la Odobesti, la care participa Gheorghidiu, Ella, si un grup de
cunostinte. In zilele petrecute la Odobesti, Stefan observa anumite gesturi
de apropriere pe care sotia sa le face fata de In.G., un domn talentat:
Acesta gusta din mancarea barbatului respectiv si toarna vin din paharul ei,
danseaza numai cu el, vine la masa cu intarziere odata cu acesta sau
petrece timp impreuna cu el, separat de restul grupului. Toate aceste
gesturi ii provoaca lui Stefan suferinta, iar el le analizeaza in detaliu si le
interpreteaza in mod negativ. Fara sa ceara explicatii si sa comunice
deschis cu Ella, Stefan reactioneaza brusc si anunta ca are de gand sa
divorteze, acuzand-o pe femeie de infidelitate. Ea nu ii intelege supararea
si ii reproseaza ca este exagerat de sensibil si ca toate femeile fac la fel
fara ca acest lucru sa insemne ca isi inseala barbatii. Scena prezentata
este importanta deoarece criza de gelozia a lui Stefan spune ceva despre
caracterul personajului. El este o fire patimasa care are tendinta sa
analizeze gesturi si evenimente in cele mai mici detalii. Excursia de la
Odobesti arata si dificultatile pe care le intampina cuplul Stefan-Ella, din
cauza unei comunicari defectuase.

Ştefan Gheorghidiu, intelectualul care trăieşte cu nostalgia

absolutului şi a perfecțiunii şi Ela, femeia frumoasă, populară, cochetă, dar
cu aspirațiile unei tinere obișnuite din acea perioadă, reprezintă două
destine incompatibile, pe care iubirea le uneşte pentru un timp, dar pe care
existenţa concretă le separă, potrivit esenţei lor.

,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" este un roman

modern, psihologic, de tip subiectiv, având drept caracteristici: unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, memoria afectivă,
narațiunea la persoana I şi autenticitatea trăirii. Prin Ştefan Gheorghidiu,
personajulnarator, scriitorul impune în literatura română o nouă tipologie:
intelectualul inadaptat, aspirând spre absolut în iubire şi cunoaştere, căruia
i se opune Ela, o femeie frumoasă, dar cu aspirații comune, care nu-l poate
înțelege.