„Fântâna dintre plopi” este o povestire în ramă scrisă de Mihail Sadoveanu. Ea
face parte din binecunoscutul volum de povestiri al autorului, intitulat „Hanu Ancuței” și apărut în anul 1928, fiind a patra dintre cele nouă povestiri care compun volumul. Hanul fusese un loc real, clădirea originală fiind dărâmată în anul 1967, dar înlocuită apoi cu una similară, care primește drumeți chiar și în prezent. Fiind o povestire (deci, o operă epică), „Fântâna dintre plopi” cuprinde acțiune și personaje. Prin intermediul acestor două elemente, gândurile și sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect, evenimentele fiind derulate având la bază un fir epic. Dintre toate raporturile create între personajele povestirii, cel mai relevant este acela dintre Marga și Neculai Isac. Acțiunea are loc „tot aici, la han”, doar că în urmă cu douăzeci și cinci de ani față de momentul povestirii. Astfel, Neculai Isac, căpitan de mazili și prieten al comisului Ioniță, sosește călare la han. „Om buiac și ticălos”, el era, de fapt, un mic boier, statut care se vedea în vestimentația personajului. Astfel, acesta „purta ciubote de iuft cu turetci înalte și ilic de postav cu nasturi rotunzi de argint”, „cu o blăniță cu guler de jder”. Deși Neculai Isac era deja un om în vârstă, farmecul lui rămăsese intact, în ciuda ochiului drept, care-i lipsea și îi dădea un aer oarecum trist. Ajuns la Hanu Ancuței, Neculai povestește cum se îndrăgostise, pe vremuri, de o țigancă pe nume Marga. Momentul întâlnirii cu ea îl marcase, astfel încât el își aduce aminte fiecare detaliu, chiar și fusta roșie pe care o purta tânăra țigăncușă. Deși „nu avea mai mult de optsprezece ani”, ea era foarte frumoasă „cu trupul curat și frumos rotunjit”, „cu obrazul copilăresc”, cu „nasul arcuit”, cu „ochi iuți”, cu părul „negru și lins” cu „luciri de păun” și o chema Marga. Dintr-o dată, Neculai se trezește înconjurat de ceata de țigani, și se vede obligat să arunce câte un ban de argint țiganilor: unul pentru fată, iar celălalt, pentru Hasanache, un țigan bătrân. Între Marga și Neculai se înfiripă o idilă, iar cei doi se întâlnesc la fântâna dintre plopi, acest loc dobândind, așadar, o semnificație deosebită. Diferența de etnie, religie și rang social dintre cei doi va transforma, însă, ceea ce pare o iubire cu mult potențial, într-una de-a dreptul tragică. Astfel, deși, la început, fata îi mulțumește lui Neculai pentru bănuțul de argint, pe care-l schimbase pe o pereche de cizme, ea va ajunge să-i mărturisească adevărul despre întâlnirile lor. Aflăm, astfel, că Marga era folosită de către șatra de țigani drept instrument într-un complot împotriva lui Neculai. Acest complot fusese inițiat de Hasanache, care plănuia să-l ucidă pe protagonist pentru banii obținuți în schimbul vinului cumpărat de la el. Marga se îndrăgostise sincer de Neculai Isac, pe care-l avertizează când vede șatra de țigani gonind către el, și îl îndeamnă să fugă numaidecât. Țiganii, însă, o aud și o omoară, iar Neculai, deși scapă cu viață, își pierde un ochi, pe care Hasanache i-l scoate cu cuțitul, încercând să-l împiedice de la a fugi. În concluzie, cele două personaje simbolizează două forțe ale iubirii, Marga reprezentând puterea de sacrificiu, iar Neculai, curajul și vitejia. Comparativ cu fata, el tratează iubirea cu o oarecare superficialitate, însă acest lucru se schimbă drept urmare a sacrificiului suprem făcut de aceasta în virtutea dragostei pe care i-o purta. Deși adaptarea și încadrarea într-un statut social constituie marca maturizării personajelor multor opere literare, în acest caz, lipsa acestora evidențiază trăsăturile personajelor, proiectând dragostea lor în eternitate.