Sunteți pe pagina 1din 2

“Fântâna dintre plopi” face parte din volumul “Hanu’ Ancuţei” publicat de Mihail

Sadoveanu în 1928 şi este o povestire în ramă. Cronotopul este vag prezentat, cele
povestite se petrec “pe aceste meleaguri, pe vremea celeilalte Ancuţe”, sub veşmântul
evocării.
Ritualul de la han este relativ acelaşi în cele nouă povestiri. Oamenii zăresc pe drumul
pustiu un călăreţ cu o înfăţişare stranie, mai ales din cauza ochiului drept “stâns şi
închis”, care opreşte şi el la han. Personajul comun tuturor povestirilor, comisul Ioniţă, îl
recunoaşte pe singuraticul “căpitan de mazâli” Neculai Isac şi-l întâmpină cu bucurie.

Ancuţa auzise de la mama ei o “poveste înfricoşată” despre dânsul, dar nu o mai ţinea
minte. Ea îi aduce oaspetelui “un cofăiel plin” şi o “ulcică nouă”, lăutarii se apropie
“sunând din strune”, iar comisul invită nou-sositul “să cinstim cu domnia ta o ulcică de
vin nou” şi-l roagă să le împărtăşească celor adunaţi acolo “întâmplarea de demult”.
Acesta acceptă cu drag vinul şi începe să stabilească o relaţie emiţător – receptor. Asta
presupune în primul rând oralitatea cu rolul ei de a imprima umor, verosimilitate şi de a
capta atenţia şi reacţia auditoriului. Foloseşte arhaismele şi regionalismele cu naturaleţe
pentru a-şi reda cu mai multă uşurinţă trăirile. Mai mult, sunt subliniate elementele
nonverbale şi paraverbale pentru crearea atmosferei de demult.

Viziunea povestitorului este una strict subiectivă, fiindcă el a participat la derularea


evenimentelor în urma cărora şi-a pierdut ochiul. Acţiunea scoate în evidenţă nu atât
personajul, ci mai ales situaţia (prezentată la persoana I). Povestirea căpitanului este o
tragică idilă, totul petrecându-se în tinereţe, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, când
flăcăul cutreiera Moldova, spre disperarea mamei sale, care dădea slujbe ca el să se aşeze
la casa lui.
într-o toamnă, tot “pe vremea celeilalte Ancuţe”, pe când ducea butoaie cu vin la
Suceava, poposise la han “bezmetic şi singur ca un cuc” pentru că îl părăsise iubita. într-o
sâmbătă, “pe la toacă”, Neculai mergea îngândurat, când, pe malul unei gârle, vede “o
fetişcană de optsprezece ani”, cu o fustă roşie, care l-a impresionat ca şi cum ar “fi băut o
băutură tare”. în mijlocul cetei de ţigani, ţigăncuşa Marga este muştruluită pentru
obrăznicia de a se fi uitat insistent la boier. Neculai le aruncă fiecăruia un bănuţ de argint
apoi pleacă la han.

A doua zi, el o întâlneşte pe ţigăncuşă la “fântâna dintre plopi”. îl aştepta sâ-i


mulţumească pentru bănuţul cu care şi-a cumpărat nişte ciuboţele. însoţit de credinciosul
câine Lupei, tânărul şi-a urmat drumul spre Paşcani gândinu-se la frumoasa Marga.
În miez de noapte, după ce a isprăvit treburile, s-a îndreptat spre hanul Ancuţei însă l-a
ocolit şi a mers direct la fântână, unde îl aştepta ea. Acolo, îi promite fetei că îi aduce o
“scurteică de vulpe” de la târg, iar ea inflăcărată “ş-am să mor lângă fântână dacă nu vii”.
Iar la următoarea întâlnire “stelele se aprinseseră în cerul curat”, “câmpurile înţeleniseră
de liniste, ca într-o taină”. Prezentarea amănunţită a peisajului este menită creioneze în
mintea ascultătorilor atmosfera pasională tipică unui astfel de eveniment şi marchează o
pauză narativă.

Marga îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să-l atragă în locul acesta pustiu,
pentru ca el, Dimachi şi Turcu să-i fure calul şi banii. Se temea că va fi înjunghiată dacă
ei află că i-a trădat, dar ea e îndrăgostită acum aşa că îl îndeamnă pe Neculai să fugă. Sare
pe cal, câinele se lupta în tufe cu ceva, iar ţiganii răcneau “ca nişte diavoli negri”
aruncând cu prăjini în el. Flăcăul, căzut de pe cal, simte “o lovitură de fier ascuţit la
coada ochiului drept”, îl împuşcă pe un ţigan in ochi, iar Lupei “rupea pe celălalt”. Cu
ochiul teafăr vede lumina de la han şi strigă disperat. Cei de acolo au ieşit cu făclii şi au
venit în ajutor.
Pe marginea fântânii “lucea sânge proaspăt” – ţiganii omorâseră fata şi o aruncaseră în
fantână. Neculai Isac işi aminteşte cum sângele “se prelingea prin mustăţi şi-mi intra în
gură. Şi parcă gustam din sângele împrăştiat pe colacul fântânii”.