Fanatana dintre plopi

de Mihail Sadoveanu
(autor canonic)
- povestire in rama "FANTANA DINTRE PLOPI" face parte din volumul "Hanu-Ancutei" de
Mihail Sadoveanu si este o povestire fn rama, deoarece intamplarile evocate
se petrecusera demult, tot pe aceste meleaguri, pe vremea celeilalte Ancute.
Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului, spatiul narativ este un
topos, iar relatarea imbraca forma evocarii.
Atmosfera plina de emotie si de fiori pluteste printre oaspetii hanului,
deoarece povestitorul mos Leonte reusise sa-i impresioneze puternic cu
povestea balaurului. In lumina "soarelui auriu" care stralucea intr-o "liniste ca
din veacuri", oaspetii de la hanul Ancutei zaresc pe drumul pustiu un calaret
care poposeste si el la han. Cu "obrazul smad, cu mustacioara tunsa si barba
rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase", barbatul avea o
infatisare stranie mai ales din cauza ochiului drept care statea "stans si
inchis". Comisul Ionita,personaj comun tuturor povestirilor din volum, il
intampina cu bucurie, recunoscand in drumetul singuratic pe Neculai Isac,
"capitan de mazali". Ancuta o auzise pe mama ei vorbind despre acest
capitan, pe care "erau sa-l omoare niste tigani", o "poveste infricosata", pe
care nu o mai tinea minte.
Ritualul ce se desfssoara la hanul Ancutei este acelasi in cele noua
povestiri: Ancuta ii aduce oaspetelui "un cofaiel plin" si o "ulcica noua",
Lautarii venisera mai aproape, "sunand din strune", iar comisul Ionita il invita
"sa cinstim cu domnia ta o ulcica de vin nou" si-l roaga sa le povesteasca
"intamplarea de dernult". Neculai Isac accepta sa bea vinul, care este bun in
tovarasie, numai "dragostea cere singuratate". Perspectiva narativa este
aceea de narator-personaj, deoarece el se afla in centrul evenimentelor, lui i
se intamplase nenorocirea de a-si pierde un ochi. Actiunea scoate in evidenta
nu atat personajul, ci mai ales situatia si intamplarile narate la persoana I.
Povestirea capitanului Isac este o idila, iar intamplarile avusesera loc in
tinerete, cu douazeci si cinci de ani inainte, cand flacaului ii placea sa
cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dadea leturghii la
biserica pentru ca el sa se linisteasca de pe drumuri si sa se insoare.
Perspectiva temporala este intoarcerea in trecut, iar imprejurimile
hanului ca topos compun perspectiva spatiala.
Intr-o toamna, tot pe vremea celeilalte Ancute, pe cand ducea antale
(butoaie) cu vinuri la Suceava, poposise la han si era "bezmetic si singur ca
un cuc" pentru ca il parasise iubita. Intr-o sambata, "pe latoaca", Neculai
mergea ingandurat pe drumul spre Suceava, cand, pe malul unei garle vede,
in mijlocul unei cete de tigani, "o fetiscana de optsprezece ani", cu o fusta

rosie, care il tulbura peste masura, "parc-as fi inghitit o bautura tare".

Tigancusa, Marga, este certata de un tigan mai batran, pentru ca prea se
uita tinta la boier si nu se cadea o astfel de obraznicie. Neculai le arunca
fiecaruia cate un banut de argint apoi pleaca la han.
A doua zi, Neculai o intalneste pe tigancusa Marga la "fantana dintre plopi",
care-l astepta sa-i multumeasca pentru banutul de argint, de care-si
cumparase niste ciubotele. Neculai si-a continuat drumul spre Pascani, urmat
de cainele lui credincios, Lupei, dar gandurile ii erau la frumoasa tiganca.
Dupa ce si-a terminat treburile, in miez de noapte, s-a indreptat spre hanul
Ancutei insa l-a ocolit si s-a dus direct la "fantana cu patru plopi", unde a
gasit-o, asteptandu-l, pe frumoasa tiganca. Neculai promite fetei ca li va
aduce "o scurteica de vulpe" de la Pascani, iar ea li spune ca o sa-l astepte
cu nerabdare "s-am sa mor langa fantana daca. nu vii!". La Pascani, Neculai
vinde bine "antalele de vin", cumpara "o bianita cu fata de postav ros", cu
gandul la placerea pe care o va vedea in ochii tigancusei si se intoarce, cu
chimirul plin, spre hanul Ancutei, cu intentia de a se opri mai intai la
fantana. Cadrul este romantic, "stelele se aprinsesera in cerul curat",
campurile intelenisera in liniste, ca intr-o taina", creand o atmosfera de vraja
pentru intalnirea erotica, iar prezentarea peisajului marcheaza o pauza
descriptiva in sirul naratiunii.
Marga ii destainuie ca unchiul Hasanache
o pusese sa-l atraga in locul acesta pustiu, pentru ca el, impreuna cu cei doi
frati mai mici, Dimachisi Turcu, sa-i fure calul si banii pe care-i avea asupra
lui. Ea se temea ca va fi injunghiata daca ei isi vor da seama ca i-a tradat,
dar "mi-esti drag" si "de-acuma inainte nu-mi mai pasa". Cu glasul incareat
de groaza, Marga il indeamna sa fuga, dandu-si seama ca tiganii o auzisera
ca-l prevenise. Neculai s-a aruncat pe cal, cainele Lupei se lupta in tufe cu
ceva, iar tiganii racneau "ca niste diavoli negri" aruncand cu prajini in el.
Tanarul, cazut de pe cal si simtind "o lovitura de fier ascutit la coada ochiului
drept", trage cu pistolul, nimerindu-l pe un tigan intre ochi, in timp ce Lupei
"rupea pe celalalt". Ochiul drept ii era plin de sange, dar cu ochiul teafar
zareste lumina hanului si incepe sa strige cu disperare. Cei aflati la han au
iesit cu faclii si au pornit cu totii spre fantana unde se intalnise Neculai cu
Marga tiganca. Pe colacul fantanii "lucea sange proaspat", semn ca tiganii
omorasera fata si o aruncasera in fantana. Din ochiul lui Neculai Isac,
sangele "se prelingea prin mustati si-mi intra in gura. Si parca gustam din
sangele imprastiat pe colacul fantanii".
Ascultatorii acestei istorisiri groaznice ramasesera "tacuti si mahniti",
fantana nu mai exista, se distrusese "ca toate ale lumii". Capitanul Neculai
"sta impovarat in locul lui, neclintit si cu caput plecat", iar ochiul "cel viu,
mare si neguros, privea tinta in jos in neagra fantana a trecutului". Abia pe
inserat, cand s-a aprins din nou focul, capitanul Isac a prins pe Ancuta de
mana si a cerut pentru toti oaspetii "vin vechi in oale noua".
Particularitatile limbajului artistic al lui Mihail Sadoveanu consta in
imbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma
George Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura, in

care se impleteste graiul popular al taranilor cu fraza vechilor cronici, o limba

capabila sa redea poezia sentimentelor Omenesti, frumusetile tainice ale
naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.
Arhaismele (tufecci-basa, arnaut) si regionalismele (testemel, tipsie,
scurteica) sunt folosite cu naturalete de catre personajele povestirilor,
creand o limba literara usor accesibila, scriitorul ramanand fidel declaratiei
sale din discursul rostit la Academie, aceea ca "taranul roman a fost
principalul meu erou".
Figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate.
Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator,
particularizand trasaturi ale personajelor. Prin eufonie, muzicalitatea frazelor,
oralitatea exprimarii Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare in sufletele
ascultatorilor.
Fiind o specie a genului epic, o naratiune de mica dimensiune, in care se
povesteste, cu subiectivism, o singura intamplare de sine statatoare
incadrata intr-o naratiune mai ampla ("Hanu-Ancutei") si la care participa
personaje putine palid contarate, opera "Fantana dintre plopi" de Mihail
Sadoveanu este o povestire in rami
"Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata: ci pentru a
se sustrage victii si mortii" (Nicolae Manolescu - "Imaginarul sadovenian").