Oralitatea textului

sadovenian
Modalitile narrii prezente n text sunt:
relatarea,
reprezentarea,
povestirea,
iar
dominanta stilistic este oralitatea. Relaia
dintre narator i receptor (asculttori) este
strns; se utilizeaz persoana I i a Ii-a n
dialogul acestora. Ceremonialul povestirii
const n faptul c dialogul presupune un sistem
de convenii (apariia povestitorului, pretextul
care declaneaz povestirea, formulele de
adresare
etc).
Naratorul
se
adreseaz
interlocutorilor ntr-un mod ceremonios, adecvat
rangului su nobil: domnilor i frailor, ascultai
ce mi s-a ntmplat...", iar asculttorii intervin n
final cu comentarii, ntrebri, reflecii.
Sadoveanu folosete povestirea in rama. El
este un povestitor liric, reflectiv care mbina
oralitatea stilului popular cu erudiia livresca.
Povestirea este la persoana I "am umblat"; "neam desprit"; "am pierdut"; "am venit"; "m-am
mbrcat"; "o ateptam" etc. Limbajul popular,
dar i elemente arhaice i regionale sunt folosite
cu naturalee de ctre personaje, creeaz o limb
uor accesibil i ofer nuana de ziceri singur
ca un cuc, catastih, mazili, ima, ro.
Limbajul nu este ns lipsit de expresivitate, dat
de figuri de stil precum metafora catastihul
acelor vremuri a nceput s mi se ncurce,

epitetul nri largi, i ochii iui, comparaia Am

simit n mine ceva fierbinte, parc-a fi nghiit o
butur tare. Arta de a povesti a autorului
const n mbinarea epicului cu liricul. Aa cum
afirma George Clinescu, Sadoveanu a creat o
limb limpede, armonioas i pur, n care se
mpletete graiul popular al ranilor cu fraza
vechilor cronici.
Naraiunii si evocrii li se adaug descrierea,
care accentueaz atmosfera de legenda, si
dialogul, care pune in evidenta oralitatea
exprimrii: construcii exclamative si interogative
(Nu eti domnia ta prietenul meu Neculai Isac,
cpitan de mazili?), construcii in vocativ (
asculta ce mi s-a ntmplat ) limbaj popular
(singur ca un cuc), arhaic (mazili) regional
(buiac, ima) etc.
Povestitor nentrecut, Sadoveanu dispune cu
uurin de toate virtuile limbii vorbite, ale
oralitii in crearea un stil inconfundabil, autentic
romanesc. Cuvintele si expresiile regionale
(chimir, a fi oale si ulcele, a-si tine firea, a
I se mpienjeni vederea), arhaismele (pecete,
stnjen, divan) redau culoarea de epoca.
Impresia de oralitate este ntrita prin interjecii:
iaca, ei, aha, da), construcii in vocative
sau expresii exclamative si interogative.