Sunteți pe pagina 1din 2

Fântâna dintre plopi, de Mihail Sadoveanu

Perspectiva narativă

Perspectiva narativă este aceea de narator-personaj, deoarece el se află în centrul evenimentelor, lui i se
întâmplase nenorocirea de a-şi pierde un ochi.

Acţiunea

Acţiunea scoate în evidenţă nu atât personajul, ci mai ales situaţia şi întâmplările narate la persoana I.
Povestirea căpitanului Isac este o idilă, iar întâmplările avuseseră loc în tinereţe, cu douăzeci şi cinci de
ani înainte, când flăcăului îi plăcea să cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dădea
leturghii la biserică pentru ca el să se liniştească de pe drumuri şi să se însoare.

Perspectiva temporală

Perspectiva temporală este întoarcerea în trecut, iar împrejurimile hanului ca topos compun perspectiva
spaţială.

Într-o toamnă, tot pe vremea celeilalte Ancuţe, pe când ducea antale (butoaie) cu vinuri la Suceava,
poposise la han şi era „bezmetic şi singur ca un cuc” pentru că îl părăsise iubita. Într-o sâmbătă, „pe la
toacă”, Neculai mergea îngândurat pe drumul spre Suceava, când, pe malul unei gârle vede, în mijlocul
unei cete de ţigani, „o fetişcană de optsprezece ani”, cu o fustă roşie, care îl tulbură peste măsură, „parc-
aş fi înghiţit o băutură tare”. Ţigăncuşa, Marga, este certată de un ţigan mai bătrân, pentru că prea se uita
ţintă la boier şi nu se cădea o astfel de obrăznicie. Neculai le aruncă fiecăruia câte un bănuţ de argint
apoi pleacă la han.

Mihail Sadoveanu

A doua zi, Neculai o întâlneşte pe ţigăncuşa Marga, la „fântâna dintre plopi”, care-l aştepta să-i
mulţumească pentru bănuţul de argint, de care-şi cumpărase nişte ciuboţele. Neculai şi-a continuat
drumul spre Paşcani, urmat de câinele lui credincios, Lupei, dar gândurile îi erau la frumoasa ţigancă.
După ce şi-a terminat treburile, în miez de noapte, s-a îndreptat spre hanul Ancuţei însă l-a ocolit şi s-a
dus direct la „fântâna cu patru plopi”, unde a găsit-o, aşteptându-l, pe frumoasa ţigancă.

Neculai promite fetei că îi va aduce „o scurteică de vulpe” de la Paşcani, iar ea îi spune că o să-l aştepte
cu nerăbdare „ş-am să mor lângă fântână dacă nu vii!”. La Paşcani, Neculai vinde bine „antalele de vin”,
cumpără „o blăniţă cu faţa de postav roş”, cu gândul la plăcerea pe care o va vedea în ochii ţigăncuşei şi
se întoarce, cu chimirul plin, spre hanul Ancuţei, cu intenţia de a se opri mai întâi la fântână.

Cadrul romantic

Cadrul este romantic, „stelele se aprinseseră în cerul curat”, câmpurile înţeleniseră în linişte, ca într-o
taină”, creând o atmosferă de vrajă pentru întâlnirea erotică, iar prezentarea peisajului marchează o
pauză descriptivă în şirul naraţiunii. Marga îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să-l atragă în
locul acesta pustiu, pentru ca el, împreună cu cei doi fraţi mai mici, Dimachi şi Turcu, să-i fure calul şi
banii pe care-i avea asupra lui. Ea se temea că va fi înjunghiată dacă ei îşi vor da seama că i-a trădat, dar
„mi-eşti drag” şi „de-acuma înainte nu-mi mai pasă”.

Cu glasul încărcat de groază, Marga îl îndeamnă să fugă, dându-şi seama că ţiganii o auziseră că-l
prevenise. Neculai s-a aruncat pe cal, câinele Lupei se lupta în tufe cu ceva, iar ţiganii răcneau „ca nişte
diavoli negri” aruncând cu prăjini în el. Tânărul, căzut de pe cal şi simţind „o lovitură de fier ascuţit la
coada ochiului drept”, trage cu pistolul, nimerindu-l pe un ţigan între ochi, în timp ce Lupei „rupea pe
celălalt”.

Ochiul drept îi era plin de sânge, dar cu ochiul teafăr zăreşte lumina hanului şi începe să strige cu
disperare. Cei aflaţi la han au ieşit cu făclii şi au pornit cu toţii spre fântâna unde se întâlnise Neculai cu
Marga ţiganca. Pe colacul fântânii „lucea sânge proaspăt”, semn că ţiganii omorâseră fata şi o
aruncaseră în fântână. Din ochiul lui Neculai Isac, sângele „se prelingea prin mustăţi şi-mi intra în gură. Şi
parcă gustam din sângele împrăştiat pe colacul fântânii”.

Ascultătorii acestei istorisiri groaznice rămăseseră „tăcuţi şi mâhniţi”, fântâna nu mai exista, se distrusese
„ca toate ale lumii”. Căpitanul Neculai „sta împovărat în locul lui, neclintit şi cu capul plecat”, iar ochiul „cel
viu, mare şi neguros, privea ţintă în jos în neagra fântână a trecutului”. Abia pe înserat, când s-a aprins
din nou focul, căpitanul Isac a prins pe Ancuţa de mână şi a cerut pentru toţi oaspeţii „vin vechi în oale
nouă”.

Particularităţile limbajului artistic

Particularităţile limbajului artistic al lui Mihail Sadoveanu constă în îmbinarea epicului cu liricul, a povestirii
cu geniul său poetic. Aşa cum afirma George Călinescu, Sadoveanu a creat o limbă limpede, armonioasă
şi pură, în care se împleteşte graiul popular al ţăranilor cu fraza vechilor cronici, o limbă capabilă să redea
poezia sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, păstrând farmecul atmosferei acelor
vremuri vechi.

Arhaismele şi regionalismele

Arhaismele (tufecci-başa, arnăut) şi regionalismele (testemel, tipsie, scurteică) sunt folosite cu naturaleţe
de către personajele povestirilor, creând o limbă literară uşor accesibilă, scriitorul rămânând fidel
declaraţiei sale din discursul rostit la Academie, aceea că „ţăranul român a fost principalul meu erou”.

Figurile de stil

Figurile de stil apar cu moderaţie, dând astfel stilului sobrietate. Metafora lipseşte aproape de tot, iar
epitetele au rol caracterizator, particularizând trăsături ale personajelor. Prin eufonie, muzicalitatea
frazelor, oralitatea exprimării Sadoveanu creează trăiri tulburătoare în sufletele ascultătorilor.

Fiind o specie a genului epic, o naraţiune de mică dimensiune, în care se povesteşte, cu subiectivism, o
singură întâmplare de sine stătătoare încadrată într-o naraţiune mai amplă (Hanu-Ancuţei) şi la care
participă personaje puţine palid conturate, opera Fântâna dintre plopi este o povestire în ramă.

S-ar putea să vă placă și