Caracterizarea lui Harap-Alb

Format în perimetrul Humuleștiului, Ion Creangă a fost considerat unul dintre ”Marii
Clasici” ai literaturii române , excelând ca povestitor. A debutat în anul 1875, cu
basmul ”Soacra cu trei nurori” publicat în revista ”Convorbiri literare”. Alte basme care i-au
adus consacrarea la nivel național sunt : ”Punguța cu doi bani”, ” Fata babei și fata
moșneagului”, ” Dănilă Prepeleac”, ”Povestea lui Harap-Alb”.
A scris și povestiri: ” Inul și cămașa”, ”Povestea unui om leneș”, ”Moș Ion Roată” etc.
S-a evidențiat și prin opera cu caracter memorialistic ”Amintiri din copilărie” , în care
scriitorul evocă umor și nostalgie, etapape din tinerețea și adoloescența sa.
Opera literară Povestea lui Harap-Alb a fost publicată în revista ”Convorbiri literare” la 1 august
1847. Criticul literar Pompiliu Constantinescu evidenția valoarea basmului lui Creangă, considerându-l ”o
sinteză a basmului și cel mai frumos basm românesc”.

Povestea lui Harap-Alb se încadrază în tipologia basmului cult, întru-cât se ilustrează

doar particularitățile acestuia. Naratorul pornește de la tiparul basmului popular, ilustrând
conflictul bine-rău, prezența fabulosului și triumful binelui, însă inovează la diferite aspecte
ale operei sale.
Elementele de inovație care accentuează originalitatea operei și a creatorului ei sunt
scenariul basmului, felul în care alcătuiește întâmplările, modul de construire a personajelor,
stilul naratorului și mesajul pe care îl transmite.
Tema basmului Harap-Alb urmărește la modul generic conflictul binelui cu răul și
victoria binelui la finalul aveturii tânărului. Eroul creat traversează un
proces de formare spirituală, la capătul căruia își demonstrează maturitatea.
Ca în orice operă literar îîn basmul cult Harap-Alb sunt prezentate două tipuri de
conflict. Conflictul exterior, între erou și antierou, are în vedere tiparul clasic, reprezentat
prin lupta între bine și rău și triumful binelui, întrucât intenția lui Harap-Alb este de a restabili echilibrul
lumii.
Harap-Alb este protagonistul basmului lui I. Creangă, el ilustrând forța binelui. Eroul nu are nici
puteri supranaturale, nici însușiri deosebite specifice personajelor din basmele populare. Ilustrează
tipologia omului simplude la țară.
 Încă din incipitul basmului, protagonistul este fiul cel mai mic al craiului, avănd un statut social
privilegiat. Ulterior, după ce îl ia ca însoțitor pe spân, el devine slujitorul acestuia, atribuindu-se numele
de Harap-Alb. După parcurgerea traseului inițiatic, eroul devine apt pentru a exercita rolul de împărat în
locul unchiului său, Verde Împărat.
La nivel psihologic, tânărul judecă la inceput după aparențe, este neatent la sfaturile primite de
tatăl său și se întovărășește cu spânul. Pe parcursul călătoriei el își descoperă calitățile pe care le deținea
în interiorul său și își dezvoltăabilitățile, devenind din ce în ce mai stăpân pe sine. Pentru a fi stăpân
peste alții, Harap-Alb trebuia să știe mai întâi cum era să fii erou/sclav, iar pentru a da porunci altora,
trebuia să știe cum se îndeplinesc ele.
Trăsătura dominantă a lui Harap-Alb o reprezintă curajul acestuia. Chiar dacă tânărul fiu de crai
era lipsit de experiență în viață, având anumite lipsuri în portretul său moral, lipsa de curaj nu era una
din ele. Încă de la începutul aventurii sale, trecând călare peste un ”pod” la momentul în care îi iasă în
cale o ”bestie”, fără multă îndoire, tânărul scoate arma, gata să înfrunte ursul, care era defapt tatăl său,
punându-l la test. O altă secvență care îi ilustrează curajul ar fi scena podului cu furnici, alegând să
înfrunte apa râului, demonstrând atât milă față de furnici, dar și curaj, trecând prin pericol pentru a
ajunge la cealaltă parte.
Protagonistul basmului este reprezentat prin cele două mijloace de caracterizare: directă și
indirectă, care îi conturează personalitatea.
Încă din incipitul basmului, naratorul obiectiv îi realizează personajului o scurtă caracterizare
directă:” boboc în felul său la trebi de aistea”, care evidențiază lipsa lui de experiență. De asemenea
Sfânta Duminică ilustrează portretul moral al mezinului craiului, menționând ” e mai fricos ca o muiere”.
Atitudinile, gesturile, reacțiile tânărului, precum și relațiile lui cu celelalte personaje ale basmului
și semnificația numelui preimit de la spân, reprezintă mijloace de caracterizare indirectă.
Toate probele pe care le traversează personajul reprezintă modalități de ”șlefuire” a caracterului
său, de conturare a propriei personalități. Calitățile pe care le dobândește pe parcursul ”călătoriei
spirituale” sunt: răbdarea, rapiditatea, încrederea în sine, milă și altruism.
El se dovedește prietenos, sociabil și capabil să judece corect în episoadele întâlnirii cu cei 5
caraghioși. În episodul aducerii fetei împăratului Roș la împărăția lui Verde Împărat, Harap-Alb dovedește
că este capabil să iubească.
Conform argumentelor aduse, care au reliefat evoluția psihologică și morală a protagonistului,
reprezentată prin parcurgerea unui traseu inițiatic, susțin ideea că Harap-Alb este un erou de
bildungsroman.